Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Un episod (semi) cinegetic recent, soldat cu „extragerea” unui urs de talie mijlocie la Miercurea-Ciuc avea să genereze abordări contradictorii. Trebuia sau nu ucis?, aceasta este întrebarea. După unii da, după alţii ba. Nu este limpede dacă fiara pătrunsese cu gând cinstit sau hain în incinta Liceului tehnologic ciucan botezat „Venczel Iozsef”. Nu credem că asta l-a deranjat. Nu este exclus să fi intenţionat, cu gând paşnic şi, privind spre viitorul nostru comun, să urmeze şi el cursurile unei şcoli, să deprindă o meserie din care să trăiască precum tot românul, aici sau aiurea; îndeletnicirea de prădător sau de cerşetor sunt tot mai puţin fezabile pentru specia lui de când au fost arogate de om – sau, mă rog, de ne-om – başca avalanşa agresivă a inteligenţei artificiale. Tot mai derutat după ce habitatul său din cei codri a fost pus la pământ, făcut praf şi… rumeguş. Afectată şi hrana animalului omnivor dinspre componenta vegetală (fructe de pădure, ciuperci etc.).
Fără voia lui, a devenit „urs habituat”, cum îl numeşte unul dintre cei mai mari „ursologi” ai noştri, inginerul dr. Ioan Micu. Cu nişte ani buni în urmă, Domnia Sa prevestea pericolul (pentru om!) expansiunii dinastiei „regelui carpatin” dacă nu se vor lua măsuri adecvate. Nu s-au luat! Citez: „… prevenirea propagării fenomenului de antropizare, întrucât dacă acesta va continua vom putea în viitor să constatăm că a apărut în cadrul speciei Ursus arctos ecotipul de urs suburban” („JOCUL DE-A ETOLOGIA”, în „Revista de silvicultură şi cinegetică”, nr. 34/2014). Proorocire confirmată prin fapte. Şi nu tocmai lăudabile. Certificat de bună purtare nu deţinea nici pomenitul ursus arctos; nelimitându-se la fauna din preajma… habitatului, pentru suplimentul de proteine, glucide etc., mai devasta o stână sau dădea iama într-o cireadă, se mai dedulcea cu o mioriţă zburdalnică sau un viţel naiv, nelăsat să devină bou. Nu-i lipsea instinctul de prădător, dar nici tâlhar fără scrupule, cum avea să „evoluaeze”. Iar cale de întoarcere nu mai există, şanse de reeducare zero. Ineficientă şi deportarea („relocarea”) exemplarelor periculoase din moment ce ereditatea acţionează şi în acest teritoriu: „Multe modele ale comportamentului de supravieţuire (hrănire, autoapărare, explorare etc.) animalul le învaţă prin copiere (imitare) de la părinţi sau alţi congeneri. Cum obiceiurile rele se învaţă mult mai uşor şi mai repede decât cele bune, există riscul ca urşii relocaţi să-i înveţe pe localnici (urşi – n.n.) toate metehnele lor”. Valabil şi pentru om! Inginerul Micu face o paralelă inspirată om-urs: „Urşii care fac pagube în mod repetat sunt exemplare nărăvite, similare indivizilor umani infractori psihopaţi, obsedaţi de a face rău, ucigaşi înrăiţi, incorigibili, de care societatea trebuie apărată şi de care se apără, fie prin izolarea lor în penitenciare, fie în cazuri grave prin suprimare”. Concluzia este clară: „Protejând un urs răufăcător notoriu, nu reuşim să protejăm specia”.
Nu ştim cât de răufăcător o fi fost ursul ucis la liceu, necunoscându-i dosarul, antecedentele. Nu a beneficiat nici de judecată, nici de soluţie alternativă (alungarea sau tranchilizare). Executat după o judecată sumară. A fost cea mai comodă soluţie. Nu lipsesc nici contradicţiile intervenţiei. Dacă animalul a escaladat copacul la oră matinală, 05:30, ce şcolari aflaţi în clasă a speriat? Oraşul fiind relativ compact, la ora respectivă şcolarii visau încă în pătuc, nicidecum în drum spre şcoală. Nici măcar domnul director nu se afla în incintă. Nu sunase clopoţelul pentru ei, doar vizitatorului patruped matinal îi sunase ceasul. Din imagini, pare mai degrabă înspăimântat decât înspăimântător, departe de postura „gunoierilor” suburbani, „habituaţi” la poalele Tâmpei, inventariind containerele cu gunoaiele urbane. Părea chiar cooperant. Totuşi, cei mai slabi de fire s-au panicat. Nu suntem toţi la fel, deşi plămădiţi din acelaşi aluat (lut). Unii oameni fug cât îi ţin picioarele la un vizavi inopinat cu ursul, mai ales când dau nas în nas cu o femelă cu pui. Alţii îi hrănesc cu orice au la îndemână, îşi fac selfieuri cât mai aproape de referent. I-ar şi mângâia oleacă pe micuţi, uitând „amănuntul” că nu sunt de pluş sau din alte materiale inofensive, dar nu obţin acordul mamei.
Dacă a fost ţintă inflexibilă pentru vânător, musafirul nedorit putea fi şi pentru o porţie de drog, ca să fim pe trend; ne referim la tranchilizare, servite tot prin tragere (dar nu pe nas, cum prizează toxicomanii). Marea lui eroare a fost amnezia: uitase că şcoala s-a reformat, anul şcolar fiind devansat cu patru zile. 15 septembrie era un reper nesmintit. Gata cu fixismul! Evoluăm.
Nici urşii nu stau pe loc, se adaptează la context. Hibernarea este doar temporară. Şi dacă tot ies în stradă, azi-mâine bat la poarta Ministerului Mediului. Sau – de ce nu? – la Cotroceni, „când stăpânu-i dus de-acasă”. În cazul nostru, e destul de dus, palatul pustiu, lesne de ocupat, ţara „pe pilot automat”, statul „eşuat”. Deocamdată, bat la uşă, inclusiv la Poarta Cotrocenilor, alegerile, pierderea sau redobândirea mandatelor (mai rar a celor „de aducere”) pe la toate porţile, de palat sau de rând. Cei care nu au făcut nimic au toate şansele să-şi continuie (in)activitatea, reînvestiţi de cei prostiţi. A nu fi scos din calcul nici Moş Martin, făcătorul de rele. În lumea lor, optica este răsturnată: răufăcătorii au toate şansele să se impună. Cu forţa, precum noi în comuna primitivă. Nu ar fi de mirare să ocupe nişte primării mai apropiate de pădure din satele îndrăgite şi vizitate frecvent. Unora le-ar sta chiar bine instalaţi confortabil în jilţ de primar. În unele cazuri, ar face mai mult bine decât rău fac comunităţii edilii bipezi hapsâni. Credeţi că mai sus pomenita inteligenţă artificială nu-i circumscrie şi pe ei (pe urşi, nu primari), nu le dă idei? Cu siguranţă, nu este doar apanaj al omului, să-i simplifice ori să-i complice existenţa. Într-un „stat eşuat”, nimic nu este imposibil. Poate doar penetrarea Schengen-ului.
Potrivnicilor de serviciu le-am făcut destule servicii. Le-am dat trofee, de la ursul Artur, la… Nicolae Ursu, zis Horea. Împăratului mustăcios i-am dat bani de tunuri şi carne de tun să-şi piardă războaiele şi imperiul peticit. Postimperialilor le-am oferit solul (pădurea) şi subsolul patriei (ţiţeiul). Şi tot nu le ajunge.
Războiul cu austriecii continuă. Şi cu urşii…
Mihai SUCIU
