Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Ni se vâră în viaţă şi ni se servesc pe farfurie tot felul de bucate, preparate cu ingrediente speciale. Ultima ofrandă: inteligenţa artificială, care taie şi spânzură, face şi drege, vârându-şi circuitele până şi în operaţii chirurgicale de mare fineţe. Tot mai solicitată, tot mai prezentă în nebănuite domenii ale vieţii. La IA au achiesat până şi tâlharii, ca să-i numim cu un termen arhaic. S-o fi învechit numele ocupaţiei nu tocmai cinstite, dar esenţa rămâne aceeaşi, inclusiv în transferurile online de bunuri de la deţinător la „întreprinzător” (nu discutăm aici şi acum provenienţa averilor de miliarde ale unor români, legalitatea sau traseul ilicit prin care au fost acaparate de „băieţii deştepţi”! În ultimă instanţă, ascund risc şi neuroni. Inclusiv „meseria” hoţitului presupune nişte calităţi de care nu toţi dispunem). Per total, intervenţia în viaţa noastră de toate zilele a IA ar trebui să fie salutară, benefică. Toate bune şi frumoase până când IA va fi ţinută sub controlul creatorului ei, IU – inteligenţa umană – entitate nelipsită nici asta, prezentă în toate domeniile. Nu aici este sâmburele contradicţiei. Ar putea interveni o altă entitate mult mai reprezentativă: PN, prostia naturală. De care nu duc lipsă nici capete de prim-plan ale planetei. Concurată inteligenţa şi uneori chiar anihilată de prostia naturală. Prezentă şi la noi, pe alocuri chiar excesivă, ajunsă pe cele mai înalte culmi, la vârf. Se spune că mama prostiei este mereu gravidă. Din „parteneriatul” IA – PN, primul termen ar putea avea câştig de cauză. Şi-atunci, vai de zilele planetei! „Planeta maimuţelor”, ficţiune la turnarea filmului, pare acum previziune.
Dar noi românii putem sta liniştiţi. Ne conduc oameni vizionari, chiar providenţiali, care îşi cunosc foarte bine interesele lor şi cele de grup (clan). Inteligenţi şi culţi, ne poartă prin poveşti nemuritoare, cu balauri şi alte guri ce scuipă flăcări. Şi noi le credem, credem în poveşti, ca absolvenţi cu diplomă de merit ai şcolii folclorice tradiţionale şi înzestraţi cu o doză mai mare sau mai mică de prostie tradiţională. Aleşii neamului – un fel de a spune, din vreme ce ei se aleg, cel mult neamurile – se dau şi patrioţi, arşi de o dragoste dogorâtoare pentru patrie de neam(uri). Evident contra-cost, greu (răs)plătită.
Ne tot testează răbdarea. „Şi noi credem ce spun ei”, băieţii, constată şlagărul Pâslăriţei. Până ne trezim, cum ne îndeamnă Şlagărul-Şlagărelor, Imnul Naţional, lăsat cu limbă de moarte de mureşanul Andrei. Nu toţi. Unii nu se mai trezesc.
Cu cât le creşte neîncrederea populară, decriptându-li-se hoţiile, ei ajung să-şi asume rolul jucat. Chiar se cred a fi ceea ce nu sunt. Ultimul halou aruncat peste prostime se referă la viitorul de fost al actualului şef al statului eşuat. Şi nu se referă la viitorul politic al expiratului. Îl are asigurat, din moment ce răstimp de două mandate nu a făcut nimic. În consecinţă, îşi va continua (in)activitatea prodigioasă la niveleul UE, unde va avea asigurată (încă) o sinecură barosană pe lângă pensia „specială” din ţară. Indiferent ce funcţie înaltă, pe măsura lui, i se va încredinţa, noi românii vom fi mândri. Şi chiar bucuroşi. După doar 10 ani, la sfârşit creştinesc de mandat, lasă în urmă o ţară de poveste. „Pe cele mai înalte culmi”, ar spune Liderul Roşu, pe care doar un Cioran avea îndrăzneala să-l corecteze apropo de culmi.
E vorba de viitorul său locativ. Prin lege, fiecare şef de stat fost, bun-rău, beneficiază de o casă ca lumea şi un trai select, maşină la scară, carburant moca, badigarzi etc. etc. Dumnealui, probail, o va închiria altui barosan, pe valută grea, cum a procedat şi cu celelalte şase edificii din Sibiu dobândite prin trudă, prin meditaţii oferite amărăştenilor de şcolari sibieni. Dumnealui va şedea mai mult prin Uniune. Copii care să zburde prin spaţiile imense ale viloaiei nu posedă, neînvrednicit de Domnul şi de Doamna fostă First. Iar dânsa, doamna profă, îşi va urma până la pensie menirea de dascăl, povestindu-le elevilor în engleză aventuri din călătoriile faraonice prin lumea largă pe banii şi întru fala poporului român. Faraonică şi vila pe care a pus ochii, situată în buricul târgului, locuită odinioară de predecesorul său roşu, Gheorghiu-Dej. Edificiu corespunzător, dar cam dărăpănat, ca şcoala ucigaşă din Odorheiu Secuiesc. Aşadar, necesită intervenţii. Şi bani. Nu prea mulţi pentru un asemenea scop: doar 9 milioane. Nu săriţi, evaluarea se face în euro, nu în leuţi. Sărind presa la gâtul statului eşuat, s-au făcut nişte precizări absolut necesare. Cotroceniul nu-şi asumă o asemenea solicitare. Păi, se poate?! Şi, chiar dacă suma e cam nesimţită, nu e vorba de bani din punga de stat. Proprietarul vilei este RAAPPS. El, adică ea, investeşte, grijulie la inventarul acaparat. De parcă firma de stat nu ar fi conectată la Ţâţa Naţională a banului public! Până la răscolirea cenuşei, nu a durut-o capul. Numai că, prin praful în ochii poporului, se întrezăreşte ţeava unui tun uriaş. Şi ţeapa, evidentă, de mare calibru. „Inginerie financiară”. Fiţi siguri, nu-i nici prima, nici ultima. Gândiţi-vă numai câte castele de grofi au fost renovate, readuse la viaţă şi încredinţate urmaşilor – naturali sau falşi, uzurpatori cu acte măsluite – foştilor proprietari aflaţi prin Brazilia sau alte meleaguri exotice.
Revenind la subiect, nu am uitat de apelul la IA al altui „providenţial”, ajuns acum nr. 2 în stat. Pe când era prim-ministru, domnul general Ciucă Nicolae şi-a consolidat inteligenţa proprie cu o halcă de IA. Ca ofiţer superior de carieră, simţea nevoia de a avea ordonanţă. Nu ordonanţă de urgenţă, ordonanţă slugă. Şi ce alt nume adecvat unei slugi decât Ion. Ion a fost botezat robotul Generalului-premier. Asortat şi cu Nicolae, nimic mai potrivit. Numai că, la scurt timp, după bâlbe şi stângăcii, nu s-a mai auzit de Ion, deşi de Nicolae se mai vorbea. Şi nu tocmai de bine. Probabil, ordonanţa se lăsase la vatră, dar cam scurt stagiul său militar. Gurile rele mai spuneau că a fost reformat, apărând riscul să-şi depăşească stăpânul. S-au mai cunoscut situaţii în care un soldat de rând, fără grade, să fie superior prin inteligenţă ofiţerului-comandant. Altă supoziţie: din cauza suprasolicitării, ar fi îmbătrânit prematur, de mic copil… artificial. Sau a manipulării greşite. Că suprasolicitat nu putea fi prin rarele apariţii publice, pe scena puterii. Dar cine să ştie ce păţea în culise. Să nu uităm, era comandat de un doctor. Adică om cu doctorat.
Necunoscute sunt (încă) şi căile IA!
Mihai SUCIU
P.S. Ce fericit ar fi fost un alt Nicolae, tot providenţial, să aibă un Ion! Dacă ne gândim bine, chiar a avut. Şi l-a făcut fericit, expediindu-şi şeful în Lumea Drepţilor de Sfântul Crăciun al anului fatidic 1989, via Kalaşnikov. Asociere de nume neaoşe, care se tot depărtează de prezentul torturat de IA. Torturat de fantomele trecutului său eroic şi de victimele lui ‘89, ultimul, Ion Revoluţionarul, este resuscitat din când în când de Justiţie. Dar fără folos, fără urmări, graţie unei Justiţii Independente. Cu i mare. Şi retribuită tot cu majusculă.
