Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Nu suntem toţi la fel. Ne deosebesc tot soiul de particularităţi anatomo-fizice, comportamentale, intelectuale etc. Şi e bine că nu suntem la fel chiar încadrabili în serii mai mici sau mai cuprinzătoare de indivizi. Ce monoton, ce plicticos ar fi să fim toţi ca unul! Aşa, mai spargem monotonia. Doar aşa putem fi identificaţi. În anumite situaţii, nici asta nu-i tocmai uşor. Dar în acest scop s-a inventat ştiinţa numită antroponimie. I se mai spune şi onomastică şi este o ramură a Lingvisticii.
Obiceiul de a da nume oamenilor, de „a-i boteza”, trimite spre prototipul biblic humanoid; atât Adam, cât şi consoarta Domniei Sale, Eva, beneficiau de nume. Nume de botez i se spune, sinonim prenume. Ele alcătuiesc baza onomasticii şi se formează din nume creştine sau laice. În cele mai multe cazuri, prenumele calendaristice au fost impuse de biserică, bazate pe credinţa că sfinţii îi protejează pe cei care le poartă numele. Ex. Ion, Petru, Mihai, Gavril, Ilie, Iosif, Angel, Angela, Maria. Numele de botez laice pot fi de tradiţie veche, împrumutate de la slavi, luate din cărţile populare, etnonime chiar (Roman, Geta ş.a.), nume preluate de la alte neamuri sau creaţii pe teren propriu. Flora a fost o sursă fecundă de nume, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi: Brăduţ, Bujor, Ghiocel, Stejerel, Codruţa, Florica, Sânziana, Garofiţa, Fraga, Arina, Sălcioara, Viorica, Violeta. Alte nume redau calităţi fizice sau morale – Firuţa, Frumuşica,Voinicel, Sufleţel ş.a.
Numele de familie, care întregesc identitatea unei persoane, inclusiv filiaţia, s-au impus mult mai încoace, simultan cu dezvoltarea societăţii omeneşti şi creşterea numerică a populaţiei. Şi tot în scop de identificare a individului, subsumat unei familii. Dacă numele de botez au sorgintea mai restrânsă, în schimb, numele de familie au cele mai nebănuite surse. Evident, desfăşurate în evantai mult mai amplu. Iniţial, la numele de botez al urmaşului se adăuga numele de botez al tatălui spre a diferenţia persoanele. Mai târziu, s-au adăugat sufixele. Acestea au stat la baza formării sistemului numelor de familie. Alte surse: numele ocupaţiei, nume etnice (Românu, Chinezu, Rusu, Ungur ş.a.) sau toponime (Voşloban, Gurghianu, Murşan). O sursă fecundă o constituie poreclele şi supranumele. Evident, nu toate aceste ultime categorii antroponimice au devenit nume de familie. Cele pătrunse în sistemul de denominaţie au un rol important în identificarea unei persoane. Se întâlnesc frecvente cazuri de omonimie antroponimică, inclusiv identitatea nume-prenume. La Voşlobeni, la un moment dat, 123 de locuitori se numeau Ion şi 119 aveau numele de botez Maria. Cel puţin trei locuitori se numeau Suciu Mihai şi mult mai numeroşi Chindea Ioan. Pentru identificare, intervenea porecla, care te trimitea direct la adresa căutată. În satul maramureşean Moisei, dintre cele câteva mii de locuitori, Ion Tomoioagă şi Vasile Coman erau de ordinul câtorva sute. Spre identificare, le sărea în ajutor porecla. Situaţia posibilei confuzii nu absolvă nici mijloaele mai noi de comunicare de masă. Compunându-mi adresa de e-mail din prenume şi numele de familie + elementele tehnice standard obligatorii, m-am trezit că nu aveam o adresă-unicat; mai mulţi „mihaisuciu” procedaseră identic. M-am văzut nevoit să mai adaug un element de identificare, integrând iniţiala tatălui. Altă socoteală!
Dacă, iniţial, porecla se justifica, mai cu seamă în cazul celor „de ciufală”, cu mare încărcătură afectivă (Chioru, Cioncoaia, Ghibosu, Lungu, Mozdoagă, Lingăiţa, Şoric, Şubiţă etc.), valabil şi pentru supranume (Cantoru’, Diacu’, Clopotaru’, Croitoru’, Primaru’ etc.), acest reper onomastic nu mai era valabil şi în cazul urmaşilor, deşi aceştia îl moşteneau (Petrea Lungului, Oana Şchiopului, Ana lui Mozdoagă, Nitu lui Farină etc.). Or, moştenirea inducea o situaţie inadvertentă, deşi porecla rămânea funcţională şi chiar utilă pentru identificare prin filiaţie. Valabil şi pentru supranume. Nu dă tocmai bine să fii medic de notorietate şi să te cheme Zugravu, profesor universitar Ţăranu, sau ostaş neinstruit cu numele Maior.
Există moşteniri convenabile, în special cele patrimoniale, dar şi neconvenabile, care pun urmaşul într-o situaţie dificilă sau umilitoare. Au românii un proverb referitor la asemenea cazuri: „Ai carte, ai parte!”. Să nu credeţi că se referă la cartea în înţeles actual. La un moment dat, „carte” semnifica şi scrisoarea (vezi „carte poştală”), ba chiar cartea de joc. Nu toţi ştiu că proverbul vizează… cartea funciară: doar cu cartea funciară poţi dovedi proprietatea, partea ta de planetă, moştenită sau cumpărată. Paradoxal, poţi moşteni şi minusuri, cum ar fi o datorie neonorată de părinte, transmisă ca „zestre” şi obligaţie pentru urmaş(i).
Revenind la antroponimie, legea nu obligă să preiei datoriile părinteşti neonorate de aceştia (se poate renunţa la succesiune!), nici să duci mai departe un nume inconvenabil, fie el chiar nume de familie. Prin lege, ai dreptul să renunţi la moştenire, inclusiv la un nume ruşinos, compromiţător, provenit de regulă din poreclă. Prea puţini o fac, invocând respectul pentru înaintaşi. Faptul generează situaţii hilare: „Valoroasa noastră sportivă Ana-Maria Popescu, fostă Brânză…”, rafinatul artist plastic Vierme sau sensibilul compozitor Măcelaru. „Graţiela Coropişniţă şi-a unit destinul cu Gigel Gândac” aflăm de la „matrimoniale”. În ambientul unui salon de fiţe, defilează reprezentanţi ai faunei mari sau mărunte: distinsa doamnă Capră, doamna Găină, cunoscuţii parlamentari Boureanu şi Văcaru, iar în arenele sportului-rege, fotbalul, mişună balauri, şoareci, şerpi, prepeliţe etc. etc. Nu ne lipsesc nici porecle cocoţate pe culmile puterii: Câţu, Ciucă, Ciolacu. Iar altele viează de-a dreptul indecenţa: Golu, Sulică, Buca, Pârţag. Pătimesc şi unele toponime de aceeaşi suferinţă perpetuată în timp. Avem localităţi numite Flămânzi, Sărăcani, Urlaţi etc. Şi nu-i totuna să fii Glumeţu’ din Gura Humorului, sau Limbric din Fundu’ lui Bogdan.
Or, respectul pentru înaintaşi trebuie să-l avem, perpetuându-le şi potenţându-le fapta bună. Nu şi o poreclă ciufulitoare. E lăudabil să-ţi urci numele în renume. Dar să nu provină din poreclă. O poţi schimba înainte să-ţi bată celebritatea la uşă. Nu toţi o fac.
Doi academicieni pe care am avut onoarea să-i cunosc personal şi-au urcat numele provenit din poreclă în Forul Ştiinţific Suprem, Academia României. Amândoi aveau numele de botez Alexandru. Şi dacă regretatul Alexandru Boboc era mai mărunţel, mai delicat sub aspect fizic, confratele şi „tizul” Domniei Sale Alexandru Surdu era un om zdravăn şi avea o perfectă acuitate a auzului pe lângă alte multe calităţi deosebite. Nu-i lipsea nici umorul.
Mihai SUCIU
P.S. Refugiat la ţară, am observat în fapt de seară o cohortă de limacşi maronii pe o uliţă a satului. Habar nu am de ce ieşiseră în stradă. Unii mai supli, alţii obezi, acopereau uliţa ca un covor maroniu compact, scârbavnic, fiind imposibil să-i ocoleşti. Odinioară, răsunau cântecele simpaticilor greieraşi, procesaţi, probabil, în hrană pentru om. Le va veni rândul şi limacşilor?! Despre melcii dotaţi cu cochilie, numai de bine!
