Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Ştim că atunci când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă. De asta probabil presa română era ticsită de caricaturi şi aprecieri negative la adresa Preşedintelui României, atâta vreme cât omul providenţial de la Sibiu se găsea în Africa.
Nu strică să ne reîntoarcem, măcar pentru două fraze, în istorie: cu nici două luni înainte de Unire, în Sibiu s-a intonat, cu mult fast, imnul Casei domnitoare şi imnul maghiar, apoi s-au tras 24 de salve de tun, iar autorităţile de la Budapesta continuau să obţină, „prin fals şi intimidare” (conform conf. univ. dr. Valeria Soroştineanu, în Viaţa de zi cu zi în Sibiul anului 1918, înainte de Unire), desfiinţarea tuturor şcolilor confesionale ortodoxe. Saşii sibieni consimt prin decizii administrative la aceste măsuri: interzic în public discuţiile în grupuri mai mari de 3 persoane, sub pretextul împiedicării circulaţiei. Se prefigura 1 Decembrie 1918.
Revenind în superagitata noastră actualitate, e de semnalat evidenţa că ochii lipiţi ai pisoilor care l-au votat a doua oară pe maestrul Iohannis s-au deschis, iar şocul imaginii i-a lăsat mască: pe soclul destinat unui erou wagnerian care (re)pune România pe Mapamond se iscă un ins mediocru până în străfundul rărunchilor, care a eşuat în toate proiectele, iar în al doilea mandat a băgat divorţ total faţă de electorat. Imaginea de bază a marelui sas este graţia serenissimă cu care o ţine de mână pe dna Carmen când trebuie şi când nu trebuie, răstimp în care a asistat total insensibil la revenirea corupţiei în justiţie, economie şi politică, a admis funcţionarea şi cultivarea unei administraţii înapoiate, ticsită de incompetenţi, madame, oportunişti şi funcţionari loiali doar lor înşile.
Am traversat un deceniu de imobilism, de retragere a României de pe agenda internaţională chiar şi atunci când aveam mari atuuri de jucat; alături de antecedenţii mari corupţi pesedişti, omul ăsta parcă avea program de a transforma România în cumpărător a tot ceea ce produceam cândva – şi, bineînţeles, în slugă a Austriei – că aşa se obişnuise din istorie. Cu alte cuvinte, dl Iohannis e tocmai bun de un post mare la Bruxelles.
După ce s-a dat mare capitalist şi a manifestat cu geaca roşie alături de progresişti şi de directori de bancă occidentali, chestie într-adevăr unică în Europa, a admis şi stimulat adâncirea caracterului de stat social la iniţiativa şi presiunea oportuniştilor politici care nasc precum iepurii legi în favoarea oamenilor care n-au muncit, aşa încât România de azi arată, în mic, precum modelul argentinian.
Nu că politicienii români ar fi copiat aşa ceva – ei habar nu au ce se petrece în lume – dar dacă în ecuaţie introduci aceleaşi elemente, e normal să obţii acelaşi „produs”: Juan Perón a transformat Argentina dintr-un paradis al afacerilor, comerţului, turismului şi prosperităţii în stat social iar azi 60 la sută din bugetul ţării merge pe ajutoare, iar ce rămâne pe dobânda la împrumuturi, deoarece şi acolo politicienii populişti au cheltuit mai mult decât produce ţara. Sau, mai bine zis, birocraţii care sufocă ţara au cheltuit mai mult decât produc privaţii.
Mai adineauri, cineva care crăpa de grija poporului asuda să scoată un proiect de lege pentru cei care au muncit sub 10 ani, dar nimeni nu-şi bătea capul cu cei care au lucrat 40-45 sau 50 de ani – adică mult peste limita superioară de contributivitate (mă refer la cei care nu ies pur şi simplu la pensie, nu la cei care iau şi pensie şi salariu, amândouă mari şi eventual de la stat!). Le-a tot spus Comisia Europeană, FMI-ul şi Banca Mondială că trebuie să se ocupe de cei care muncesc dacă vor să stimuleze munca, dar ţi-ai găsit: leneş la leneş trage; au comis ceva-ceva de ochii Occidentului în recenta Lege a pensiilor, dar insuficient pentru a germina o emulaţie înspre prelungirea de bunăvoie a perioadei active. Lenea providenţială a preşedintelui s-a extins asupra psihicului legiuitorilor, că doară şi lor le convine ca banii mulţi să curgă înspre cei care muncesc mai puţin.
În definitiv, munca era considerată valoarea supremă în socialism. Aşa că ne desprindem cu bucurie de asemenea idei retrograde şi dăm bani cu ghiotura tuturor paraziţilor şi escrocilor (poate să creadă cineva că avem peste 800.000 de handicapaţi în ţară?), până vom atinge modelul ideal de eşec al unui stat care avea de toate: teritoriu, resurse minerale, agricultură, iar cândva şi un popor mândru – Argentina.
Oamenii sunt întotdeauna însoţiţi de ceva sau cineva de care nu pot scăpa: pentru că sunt ambiguităţi privind populaţiile ajunse în Americi, o cercetătoare în biologie moleculară a avut fericirea de a pune mâna pe un păduche cu vârsta de 10.000 de ani conservat pe un craniu. ADN-ul păduchilor spune mai multe despre migraţii decât oasele de hominid. „Păduchii au fost cu noi de la originea omenirii; timp de milioane de ani au evoluat împreună cu noi. (…) Atunci când primii oameni moderni anatomici au părăsit Africa, şi-au luat cu ei păduchii”, a spus ea – adică de anumite chestii nu poţi scăpa toată viaţa, indiferent ce convingeri ai în legătură cu evoluţia omenirii. Te însoţesc perpetuu, vrei nu vrei, cum e în cazul dlui Iohannis lenea şi nevasta. Adică nu poţi zbura în Africa, de unde provine unul din cei 274 de păduchi al căror ADN a fost studiat de specialista în biologie moleculară, că hop apare şi dna Carmen, în săndăluţele ei fermecătoare. Îl întrebi pe dl Iohannis cât l-a costat zborul? Îţi va spune peste 274 de ani, aşa cum va răspunde şi dl Ciorbea dacă-l întrebi cu ce naiba s-a ocupat cinci ani ca Avocat al Poporului. Răspunsul există: Ciorbea a fost avocat al propriilor privilegii şi al unor grupuri de interese. Răspuns valabil şi pentru dna Weber. Răspunsul există şi pentru dl Iohannis: aşa se comporta şi dictatorul african Idi Amin Dada, prietenul lui Ceauşescu. Ciudat: pare că există o coardă secretă ce leagă autocraţii de la Bucureşti cu băieţii niţel cam cruzi din Africa, dar dl Iohannis ori nu ştie nimic despre asta, ori o ignoră.
În afara fericitei sale cariere politice, cică dl Iohannis e profesor de liceu. O poziţie cât se poate de onorabilă. Dar oare câtă fizică ştie Iohannis? L-a testat cineva? Şi câtă înţelege? Ştie în ce stare a ei materia e concomitent undă şi particulă şi din ce moment o percepem ca obiect fizic – şi mai ales de ce? Puţin probabil. S-ar putea ca dl Iohannis să fie un remarcabil impostor în toate calităţile lui (profesor, inspector, primar, preşedinte), doar că asta nu s-a văzut limpede din pricina – sau datorită – imensei sale aroganţe. A învăţat de la vechii saşi că trebuie să te porţi superior oricând şi cu oricine pentru că atunci nu se mai observă defectele. Dacă cineva crede altfel, să-l citească pe istoricul Ioan Vlad de la Braşov. Va găsi în materialele sale comportamente ale saşilor faţă de românii din zonă care te îngrozesc, unele motivate pur şi simplu de aroganţă.
Dar cică nu trebuie să le exhibăm tocmai acum, că suntem europeni. A trecut vremea. Nimic naţional, că e desuet. Nu e la modă. Ba e chiar toxic. Reinterpretarea stă la baza noii construcţii europene, ba chiar mondiale. Cancel Culture, Woke… Să stimulăm istorii gen Boia, filosofii gen Patapievici şi proiecte editoriale gen Liiceanu – dacă se poate plătite de Soros. E minunat că Oliver Jens Schmittde la Universitatea din Viena ne scrie O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, lăudată până la transpiraţie de directorul Editurii Humanitas, doar că eventualii cititori ar trebui să parcurgă şi observaţiile Episcopului Ignatie al Huşilor referitoare la acel volum, a căror concluzie, demonstrată fără cusur, este: „manipulare sub aparenţa unei analize ştiinţifice”. PS Ignatie este un harghitean fără inhibiţii, născut la Bilbor. Ştie să-şi respecte şi apere neamul, fără a fi preşedinte. În schimb, cel care e preşedinte şi e plătit anume pentru asta n-a făcut-o niciodată…
Domnul Iohannis este, aşadar, cel mai nimerit om pentru un post mare la Bruxelles. Drum bun!
Mihail GROZA
