Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Întâlnire cu tema „Autorizarea de securitate la incendiu a construcţiilor” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Societate » Întâlnire cu tema „Autorizarea de securitate la incendiu a construcţiilor”
Întâlnire cu tema „Autorizarea de securitate la incendiu a construcţiilor”

Întâlnire cu tema „Autorizarea de securitate la incendiu a construcţiilor”

Autorizaţia „nu este un document greu de obţinut sau imposibil de obţinut”, susţin reprezentanţii ISU

De la 1 octombrie pot fi aplicate amenzi, însă acordarea sancţiunilor nu este scopul Inspectoratului

Reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai unor societăţi comerciale care deţin construcţii ce funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, precum şi proiectanţi au participat, miercuri, în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ din municipiul Miercurea-Ciuc, la o întâlnire tematică organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” al judeţului Harghita. Tema întâlnirii a fost prezentarea de către specialiştii ISU „Oltul” a procedurilor de avizare/autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu. Întâlnirea vine după ce termenul prorogat pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a expirat la data de 30 septembrie, iar în judeţ funcţionează obiective care nu au acest document.

În deschiderea întâlnirii, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a arătat că tema discuţiilor este foarte importantă, motiv pentru care a dorit să participe în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În context, a amintit de explozia de la centrul comercial din Gheorgheni, de săptămâna trecută. „Dacă mă întrebaţi pe mine ce s-a întâmplat la Gheorgheni, cred că (…) nu ar fi rău să existe un sistem care să deschidă automat uşile şi să nu rămână uşile închise, pentru ca oamenii să poată fi evacuaţi. La Gheorgheni nu s-a întâmplat acest lucru, uşile se tot închideau, oamenii ieşeau. (…) Eu mă bucur foarte mult că nu există victime acolo. Dar ideea e că trebuie să fim pregătiţi şi să ştim ce facem, să avem toate avizele în regulă, pentru că doar o dată trebuie să se întâmple (…) şi nimic nu este mai important decât viaţa omenească, bunurile materiale. De aceea colegii mei au iniţiat această întâlnire şi cred că este binevenită”, a spus Adrian Jean Andrei.

ISU nu susţine şi nu promovează foşti angajaţi pentru întocmirea documentelor

Col. Ovidiu Dudu, prim adjunctul inspectorului şef al ISU „Oltul” Harghita, le-a transmis celor prezenţi că Inspectoratul pe care-l reprezintă „nu susţine şi nu promovează persoane care au lucrat în instituţia noastră sau societăţi aparţinând acestora, care întocmesc în numele proiectantului sau participă la întocmirea documentaţiilor tehnice necesare” obţinerii acestui document.

La rândul său, lt. col. Radu Monoranu, şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU „Oltul” Harghita, înainte de prezentarea propriu zisă, a reamintit că, în România, în momentul de faţă, dacă se doreşte edificarea unei investiţii, a unei construcţii de orice tip, pentru orice destinaţie, este nevoie de o serie de avize şi autorizaţii, aici intrând şi cele pentru securitatea la incendii. „În ultimii ani această autorizaţie de securitate la incendiu a devenit foarte populară ca act administrativ. Foarte populară în sensul că mass-media a făcut din acest subiect unul senzaţional şi se vinde foarte bine şi astăzi. (…) Eu zic că este creată la nivelul cetăţenilor din ţara noastră o imagine deformată, denaturată a acestui document. Nu este un document greu de obţinut sau imposibil de obţinut, aşa cum am văzut că se vehiculează prin presă. Sunt judeţe în ţară unde s-au ridicat probleme de genul ISU nu doreşte să emită o autorizaţie pentru securitate la incendiu. Eu vă spun că este total eronat. ISU dimpotrivă, doreşte să emită autorizaţie de securitate la incendiu pentru că este competenţa ISU, este un atribut pentru care există ISU, pentru care suntem plătiţi şi noi aplicăm procedurile în conformitate cu prevederile legale fără nici o problemă. Deci nu dorim altceva decât să ajutăm la progresul investiţiilor în judeţul Harghita”, a spus lt. col. Radu Monoranu.

Investitori care spun că mai bine plătesc amendă decât să obţină autorizaţie de securitate la incendiu

O altă problemă semnalată de şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU „Oltul” Harghita s-a referit la atitudinea unor investitori. Potrivit acestuia, pe teren, a auzit investitorul, de exemplu, spunând că „mai bine plăteşte o amendă decât să treacă prin furcile caudine, adică să treacă prin aceste proceduri complicate”. „Ele pot fi complicate dacă vrem noi să le complicăm. O să vedeţi în continuare că ele sunt destul de simple, e o autorizaţie ca oricare alta. Asemenea declaraţii, de genul mai bine plătesc amendă decât să am autorizaţie, nu cred că sunt benefice deloc, pentru că asta implică o lipsă de cultură a prevenirii”, a precizat lt. col. Radu Monoranu.

În continuare, şeful Inspecţiei de Prevenire a prezentat procedura de avizare/autorizare în domeniul securităţii la incendii: cadrul legislativ european şi naţional prin care se stabilesc cerinţele fundamentale aplicabile construcţiilor, cu accent pe cerinţa „securitate la incendiu”; categoriile de construcţii şi amenajări pentru care trebuie obţinute avizul şi autorizaţia de securitate la incendiu; documentele necesare privind solicitarea şi obţinerea documentului; obligaţia obţinerii acestei autorizaţii şi sancţiunea contravenţională care se aplică pentru funcţionarea fără acest act de autoritate.

De asemenea, maiorul László Barna a prezentat problemele, blocajele întâmpinate la solicitarea şi obţinerea avizului, respectiv autorizaţiei de securitate la incendiu.

În cadrul prezentărilor s-a reafirmat disponibilitatea ISU „Oltul” Harghita pentru soluţionarea situaţiilor obiectivelor care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu şi intrarea în legalitate. Totodată s-a subliniat că obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcţiilor.

Un alt aspect evidenţiat s-a referit la faptul că, începând cu 1 octombrie, beneficiarii sau proprietarii construcţiilor care au obligaţia obţinerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancţionare contravenţională, pentru nedeţinerea acestuia. De la această regulă sunt exceptaţi solicitanţii care au depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 30 septembrie 2017 sau care au proiecte în avizare pentru finanţare, sub condiţia ca termenul de conformare să nu depăşească data de 31 decembrie a.c. Lt. col. Radu Monoranu a subliniat că aplicarea de amenzi nu este scopul Inspectoratului, „dar este obligaţia noastră”.

xxx

Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii ISU „Oltul” Harghita, în primele nouă luni ale acestui an au fost depuse 380 de solicitări în vederea obţinerii şi emiterii avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu. În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivelul judeţului Harghita au fost emise 34 avize de securitate la incendiu, practic fiind avizate 34 de proiecte. De asemenea, au fost emise 22 de autorizaţii de securitate la incendiu, astfel încât s-au autorizat 22 de construcţii.

Pe tot parcursul anului trecut au fost emise de către ISU 68 de avize şi 56 de autorizaţii de securitate la incendiu. (Şt. P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.