La Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”: O nouă ediţie a concursului de recitări din poezia eminesciană | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 18 noiembrie 2018
Home » Cultură » La Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”: O nouă ediţie a concursului de recitări din poezia eminesciană
La Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”: O nouă ediţie a concursului de recitări din poezia eminesciană

La Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”: O nouă ediţie a concursului de recitări din poezia eminesciană

Vineri dimineaţa, în jurul orei 10:00, grupuleţe de elevi din clasele gimnaziale se îndreptau spre sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor”. Doar că acum copiii nu s-au dus acolo pentru a face mişcare, ci pentru a recita. Pe feţele multora dintre ei se puteau vedea emoţiile cauzate de ceea ce urma să se întâmple: o nouă ediţie a concursului de recitări din opera eminesciană.

Fiecare elev şi-a ales o poezie, una care nu a fost predată la şcoală, şi pe care a învăţat-o, dar pe care a şi înţeles-o, pentru că scopul concursului nu este acela de a reproduce un text. Erau ultimele momente dinainte de competiţie, când cei care aveau unele îndoieli mai aruncau o privire peste versurile pe care le învăţaseră cu zile înainte.

Au urmat cuvintele de deschidere din partea gazdei – directorul Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor”, László Károly – şi a preşedintelui juriului – profesorul Stelian Busuioc. Organizatoarea evenimentului, Bors Kinga, a reamintit modul de desfăşurare a concursului, după care tot timpul ce a urmat a fost lăsat în sarcina celor mici şi a poeziilor lui Mihai Eminescu.

Concursul a ajuns la a treia ediţie

Organizatoarea evenimentului, profesoara Bors Kinga, de la Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”, spunea că acest concurs a început în urmă cu 13 ani, desfăşurându-se la nivel de şcoală. De 3 ani, însă, s-a extins şi la această ediţie au mai luat parte copii de la Şcolile Gimnaziale „Nagy Imre”, „József Attila”, „Xántus János”, Liceul de Artă şi Liceul „Segitő Mária”, de unde au fost invitaţi câte un elev din fiecare clasă, în total, din cele 5 instituţii de învăţământ participând aproximativ 50 de copii.

Referindu-se la importanţa acestui concurs, prof. Bors Kinga a spus că esenţial este ca elevii, prin participarea la astfel de evenimente, să se obişnuiască cu vorbitul în public. Dar este o bună ocazie şi pentru a exersa limba română, mai ales că „cei mici au şi un accent interesant. Prima încercare a lor e ca şi cum ar recita în limba maghiară, iar accentul este diferit în cele două limbi”.

Poezia lui Eminescu oferă posibilitatea apropierii copiilor de etnie maghiară de limba română

Şi profesorul Stelian Busuioc, preşedintele juriului, afirma că participarea la acest concurs este un antrenament de a-şi însuşi cunoştinţele, de a cunoaşte valorile naţionale ale românilor, pe care le pot compara cu valorile naţionale din literatura maghiară.

„Este – continua acesta – o posibilitate prin care fiecare elev îşi poate lustrui, dacă se poate spune metaforic, calităţile de a declama, de a spune ceva frumos şi mai ales cuvântul eminescian, care este un cuvânt foarte pretenţios, pentru sensurile, pentru subtilităţile, pentru metafora superbă pe care o are. (…) Este bine să-i apropiem pe copiii de etnie maghiară de limba română şi Eminescu creează o asemenea posibilitate”.

Profesorul Stelian Busuioc a ţinut să aprecieze că în şcolile cu predare în limba maghiară se acordă o atenţie deosebită lui Mihai Eminescu, spunând, totodată, că în calitate de cadru didactic, „dacă nu acord un sprijin, dacă nu sunt alături de ceilalţi colegi ai mei mai tineri, înseamnă că degeaba am trecut prin şcoala românească”.

 Câştigătorii concursului

Înainte de startul concursului, László Károly, directorul Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor”, le spunea elevilor că toţi au câştigat datorită faptului că au pus mâna pe o carte. De asemenea, acesta a dorit să-i felicite pentru că, participând la concurs, înseamnă că au lăsat, chiar şi pentru un moment, calculatorul şi telefonul din mână şi s-au apucat să citească şi să înveţe o poezie.

La final, juriul a întocmit şi un clasament, celor mai buni recitatori oferindu-le premii care au constat în cărţi asigurate de Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea-Ciuc.

LIVIU CÂMPEAN

Arhivă foto

Elevii premiați la concursul de recitare Mihai Eminescu

Clasa a V-a

  1. Csák Ágota – Școala Gimnazială „Petőfi Sándor
  2. Bota Ákos – Școala Gimnazială „Petőfi Sándor
  3. Tódi Barbara – Școala Gimnazială „Petőfi Sándor

Mențiune: Nagy Kincső,Nagy Helén- Școala Gimnazială „Petőfi Sándor

György Anett Vivien – Școala Gimnazială „József Attila

Clasa a VI-a

  1. Herța Noémi- Școala Gimnazială „Petőfi Sándor
  2. Tóth Viktória- Școala Gimnazială „József Attila
  3. Ráduly Réka- Școala Gimnazială „Nagy Imre

Mențiune: Holitska Dávid,Török Anna,Lakatos-Berényi László- Școala Gimnazială „Petőfi Sándor

Vízi Benedek, Mazilu Cristina-Școala Gimnazială „Nagy Imre

Clasa a VII-a

  1. Simon Adrienn- Școala Gimnazială „Nagy Imre
  2. Hăineală Szebeni Lenke- Școala Gimnazială „Nagy Imre
  3. Jiteanu Tünde- Școala Gimnazială „Nagy Imre

Mențiune: Ilyés Mátyás, Dobri Dávid, Garda-Mátyás Csenge- Școala Gimnazială „Petőfi Sándor

Clasa a VIII-a

  1. Kiss Hunor Gellért-Școala Gimnazială „Nagy Imre
  2. Fazakas Boróka- Școala Gimnazială „Nagy Imre
  3. Lakatos Karina- Liceul Teologic Romano-catolic „Segítő Mária

Mențiune: Gere Zsanett, Orbán Szabina- Școala Gimnazială „József Attila

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.