Iile Doiniţei Dobrean | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 19 august 2019
Home » Cultură » Iile Doiniţei Dobrean
Iile Doiniţei Dobrean

Iile Doiniţei Dobrean

Într-o gospodărie din Subcetate este găzduită o colecţie impresionantă de ii româneşti, adunate din respect faţă de mama colecţionarei, din dorinţa de a ocroti şi conserva tradiţia populară

Pe cursul Mureşului Superior se află o comună, situată lângă drumul european 578, în care viaţa culturală este încă viguroasă. Acolo au avut loc sau încă se desfăşoară festivaluri de teatru pentru elevi, de folclor pentru tinere talente sau de colinde. Tot acolo se află un muzeu al iilor şi al ţesăturilor, amenajat în gospodăria Doiniţei-Ana Dobrean. Muzeul, înfiinţat din dragostea pentru tradiţia populară, este amenajat într-o cameră a gospodăriei şi cuprinde peste o sută de ii, majoritatea adunate din localitate din dorinţa de a le salva de la uitare sau pieire.

Doiniţa-Ana Dobrean, care a primit şi titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii, primeşte cu mare inimă pe orice doreşte să îi vadă impresionanta colecţie de ii, unele dintre acestea fiind expuse inclusiv în Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român. Adoră să vorbească despre iile pe care le-a adunat de-a lungul vieţii, toate fiindu-i dragi, aproape în egală măsură.

Dar mai multe despre pasiunea faţă de ia românească şi despre colecţia care s-a format pe Valea Mureşului Superior vă invit să citiţi în interviul realizat cu Doiniţa-Ana Dobrean.

 „Am curtat iile aşa cum se curtează fetele la măritiş”

– Sunteţi printre puţinii colecţionari de ii româneşti din judeţ. De unde această pasiune?

– Este o pasiune foarte veche, din familie. Mama mea a fost ţărancă, dar pasionată de lucruri confecţionate de mână şi pot să spun că eu am crescut într-un atelier de manufactură. Înainte de a scrie şi a citi, am învăţat să cos, să torc, să depăn, am învăţat practici care ţin de cusătură, de ţesătură, de pregătirea fibrelor pentru ţesătură. În toate anotimpurile erau nişte activităţi specifice casei, activităţi practice legate de gospodăria ţărănească.

Cred că mama mi-a insuflat dragostea asta. Unele obiecte din colecţia mea sunt foarte vechi, moştenite de la bunica: au fost transmise mamei mele, mama mi le-a transmis mie, deci unele au peste 100 de ani vechime.

Începuturile colecţiei sunt foarte vechi şi din stimă, din respect pentru mama, le-am preluat, le-am conservat şi, în plus, am adunat ii şi din sat. Pentru că am observat la un moment dat că lucrurile tradiţionale nu sunt suficient de apreciate, de preţuite, de puse în valoare, am zis să fie păstrate, să nu fie aruncate.

Mă bucur că în ultima vreme nu prea mi-am îmbogăţit colecţia – poate că nici nu mai sunt nişte lucruri foarte vechi şi foarte valoroase în comună – pentru că oamenii au învăţat ca puţinele ii pe care le au să le preţuiască şi să le păstreze. De fapt, acesta este mesajul meu: nu să adun foarte mult, ci să-i obişnuiesc pe fiecare, să le trezesc dragostea şi admiraţia, respectul pentru asemenea obiecte de artă tradiţională care astăzi nu se pot face.

– În toţi aceşti zeci de ani, la ce număr de ii aţi ajuns?

– Am trecut de o sută.

– Aveţi câteva mai aproape de suflet?

– În primul rând cele ale familiei: iile mamei, ale bunicii, ale mele, cu care am crescut. Apoi şi cele adunate din sat, pentru că le-am obţinut destul de greu. Le-am curtat aşa cum se curtează fetele la măritiş: pentru fiecare ie am intrat de mai multe ori într-o casă până când am obţinut-o fie ca donaţie, fie cu bani.

Fiecare are povestea ei de viaţă. Vreau să spun că toate împreună sunt o chintesenţă de spiritualitate pentru că sunt cămăşi de sărbătoare, pregătite pentru Paşti, pentru Crăciun, pentru cununie, pentru marile evenimente din viaţa omului şi toate au fost purtate prima oară la biserică şi toate au fost binecuvântate. Eu cred că au o părticică de sfinţenie în ele, nu sunt nişte vechituri oarecare, sunt ca o icoană pentru mine.

– Care este localitatea cea mai îndepărtată de unde aţi făcut rost de o ie?

– Peste 90% dintre ii sunt din Subcetate, dar am câteva şi din afara localităţi: din Bicaz, din Corbu, din Tulgheş, din Stânceni, din Bistriţa, din Câmpulung Moldovenesc.

– Cea mai veche ie şi cea mai nouă?

– Cele mai noi ar fi din anii ’60-’70. Eu zic că sunt noi pentru că sunt contemporane cu mine, sunt din tinereţea mea. Pe cea mai veche nu aş putea să o datez, dar sunt câteva dinaintea Primului Război Mondial.

– Cea mai recent achiziţionată?

– Este o cămaşă bărbătească de mire care a aparţinut fratelui mamei mele. El s-a căsătorit în 1935. Este o cămaşă foarte bogat ornamentată, de fecior, de mire, lucrată numai în mărgele, în pietricele colorate. Câmpurile ornamentale sunt specifice zonei noastre, dar tipul de ornamentaţie nu, pentru că la noi sunt fundamentale motivele geometrice, dar asta are motive florale, realiste, colorate. Cămaşa a fost lucrată la comandă undeva în zona localităţii Deda, recunoscută de-a lungul anilor pentru măiestria ornamentaţiei cu mărgele.

Colecţia a fost văzută atât de oameni din judeţ, cât şi din străinătate, aflaţi în trecere prin zonă

– Aveţi o colecţie impresionantă, care merită văzută de cât mai mulţi oameni. Dacă cineva ar veni şi v-ar propune să o expuneţi într-un spaţiu mai mult sau mai puţin permanent, aţi accepta?

– Obiecte din colecţie au fost expuse la Muzeul Ţăranului Român, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea Ciuc, la Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Topliţa. Da, sunt de acord. Bineînţeles, respectând un protocol foarte serios, cu inventar de predare-preluare şi aşa mai departe.

– Până atunci, oricine doreşte să o vadă poate veni în Subcetate să întrebe de dvs.?

– Da. Oricine a auzit de colecţie a venit în Subcetate şi a dorit să o vadă, dacă am fost anunţată, cu dragă inima l-am primit. Am şi o carte de onoare a colecţiei care este oglinda mărturisirilor celor care au călcat pragul casei mele.

Colecţia se numeşte Casa cu amintiri. Este vizualizată şi pe Internet. Au fost foarte mulţi elevi în cadrul activităţilor din săptămâna Şcoala Altfel, au venit învăţătoarele, cu profesorii, chiar şi din Topliţa, să vadă colecţia. Şi din străinătate au fost care erau în trecere şi au dorit să o vadă – au fost nişte belgieni care au dorit să-şi facă poze în cămăşile de aici.

Nu pot să asigur un program permanent, dar dacă sunt anunţată, în limita disponibilităţii, primesc pe oricine cu drag, pentru că de asta am făcut-o, ca să fie văzută şi intenţia mea este de a arăta frumuseţile locului, măiestria populară, de a cultiva dragostea pentru cultura tradiţională şi dragostea pentru costumul tradiţional.

– Cine vrea să vă vadă colecţia de ii cum poate lua legătura cu dvs.?

– Cel mai mult din om în om, prin persoane din Subcetate. Noi avem şi o asociaţie culturală – Asociaţia Culturală „Dobreanu” – şi pe blog sunt date de contact. Colecţia este înscrisă şi într-o reţea a colecţionarilor privaţi din România – Recomespar – şi acolo sunt toate datele colecţiei (recomespar.ro/casa_cu_amintiri.html). Dacă se caută pe Google, se găseşte şi numărul meu de telefon.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.