Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687) | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 23 aprilie 2019
Home » Cultură » Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)
Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)
Manuscrisul Codex Kajoni: în dreapta jos, se vede o notă scrisă de autor, „Frater P. Joan Kaioni, Anno 1664”

Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)

390 de ani de la naşterea lui IOAN CĂIANU (III)

„Am vrut să slujesc patriei mele dragi şi prin modesta mea lucrare să dau şi altora prilejul de a-L slăvi, fără piedică, pe Domnul…”

                                                              (Joannes Kajoni, Cantionale Catholicum, 1676)

Oprindu-ne la câteva melodii de dans cu caracter popular existente în Codicele lui Caioni, din punct de vedere al originii, caracterului sau melodicii lor, constatăm următoarele (comentariul nostru are la bază lucrarea lui Vasile Mocanu, Ioan Căian, Bucureşti, Ed. Muzicală, 1973):

Dans zglobiu: pare să aibă un caracter mai mult slovac sau maghiar decât românesc (p. 82); Dans valah (p.83) este una dintre cele mai autentice melodii ale folclorului someşan; Dans (p. 84) Azér agyad csak – De aceea dă-o numai (titlul se referă la predarea dansatoarei din mână-n mână, de la un dansator la altul), ca şi Dans zglobiu se pretează la repetări îndelungate, cu improvizaţii variate; Dans de şase (p. 85) la origine a fost o melodie vocală moldovenească şi apare ca varianta dansului lui Lázár Apor; Dans (p. 86) este un dans românesc cu o structură melodică perfect simetrică; Dans din Nireş (p. 87) este un dans românesc, al dialectului someşan, de o rară frumuseţe. Având un caracter de tip fecioresc, acest dans se deosebeşte în multe privinţe de formele de dans amintite; Dansul lui Coloman Mikes (p. 91) este o melodie românească; Dansul lui Lázár Apor (p. 91) legat de numele nobilului, se aseamănă cu melodia moldovenească, cum mai arătam, Banu Mărăcine, utilizată de George Enescu în Rapsodia I-a, Pe cărarea sub un brad ori Căluşeii; Dansul lui Ştefan Apor (p. 93) – melodia pledează pentru o origine slovacă sau maghiară; Dans (p. 93) este un dans popular românesc, originar de pe Someş.

Referitor la aceste melodii, Ovidiu Bîrlea, în „Istoria folcloristicii româneşti”, avea să noteze: „Importanţa lor pentru istoricul repertoriului românesc este deosebită, cu toate că autorul a consemnat numai scheme, melodia redusă la osatura ei, despuiată de melismele şi înfloriturile care sînt inerente interpreţilor rurali”. Acelaşi autor se întreba acum trei decenii şi ceva: „Se poate presupune vreun imbold conştient din partea lui Ioan Caioni cu privire la valoarea acestor melodii populare ale neamului său?”.

Notăm aici răspunsul consemnat în lucrarea citată, ca o subliniere în plus a aprecierilor elogioase aduse cărturarului iluminist din secolul al XVII-lea pentru activitatea sa de „laborator” în domeniul folclorului: „Prezenţa lor (melodiile populare – n.n.) într-un caiet de notări personale, nedestinat tiparului ca restul lucrărilor sale, dovedeşte că au fost doar nişte nimicuri intime, pe care dintr-un fel de capriciu le-a pus pe portativ, în notaţia timpului. În ceasurile de singurătate din chilia lui (Mănăstirea Şumuleu-Ciuc – n.n.) se lăsa adesea cuprins de amintirile alor săi, de lumea copilăriei lui şi bănuim că melodiile notate îi fuseră cîndva deosebit de dragi, iar acum îl obsedau prin puterea lor de a-i evoca acea lume. De sub sutană răzbătea fără voie omul cu pîlpîirile  de odinioară şi ca să se scape de povara lor atît de necanonică, le-a notat fugar, de-a valma cu alte melodii, auzite în cine ştie ce împrejurări.

Cercetări amănunţite asupra acestor melodii populare româneşti întreprinse de-a lungul anilor de către muzicologi şi folclorişti duc la concluzia că Ioan Caioni „cunoştea structura cîntecului popular românesc, cu care avusese posibilitatea să se familiarizeze încă din copilărie, stăpînea unele particularităţi de limbaj şi se străduia, în aranjamente, să dea compoziţiilor o formă artistică. La acestea se adaugă şi faptul – foarte important – că era la curent cu evoluţia formelor şi genurilor muzicii europene, cu notaţia specifică epocii.

Spirit de formaţie intelectuală complexă şi de severă conştiinţă artistică, Ioan Căianu a elaborat o serie de cântece şi dansuri deja pomenite, amintind aici şi cronica rimată despre sfârşitul domnitorului Moldovei Vasile Lupu, scrisă în 1654, care însă nu figurează în Codice. Manuscrisul, păstrat pe câteva foi legate având în frunte un Formularium latin, pare a fi autograful lui Caioni. Strofa ultimă a poemei istorice, unde întâlnim cuvântul „anahoret” (ceea ce a însemnat în secolul al XVII-lea un credincios al bisericii ortodoxe trecut la catolicism, acesta neputând fi altcineva, la acea vreme, decât Caioni) – atribuie identitatea autorului: „Cântecul acesta l-am scris la petrecere şi veselie, un Anahoret La leat una mie şi şase sute şi încă patru peste cincizeci.

În colecţia sa de misse (39) „Organo Missale”, lucrarea în manuscris datată 1667, găsim două misse poloneze, cea din Cracovia şi cea din Varşovia, în care se întrezăreşte influenţa cântecelor populare poloneze, fapt motivat prin aceea că la şcoala mănăstirească de la Şumuleu au fost înscrişi un număr deloc neglijabil de elevi de naţionalitate polonă. Interesante din punct de vedere muzical sunt missele monotematice; le amintim aici, pentru că sunt o îmbinare din melodii gregoriene şi populare, precum cea a bisericii din Kismárton, ori missa Olmütz (misse olomucensis).

Intenţia lui Caioni de a introduce melosul popular în melodiile gregoriene este sesizabilă în litaniile sale şi mai ales în acele piese pe care le intitulează Credo şi Patrem, în care elementul popular are un rol ponderat. Problema prezintă importanţă pentru că doar câţiva muzicieni occidentali, contemporani lui Caioni, mai putură realiza, parţial, acelaşi lucru. Este de fapt perioada când, sub influenţa vieţii populare, iau naştere aşa numitele credo-uri, ale căror melodii denotă o sprinteneală ritmică, o metrică muzicală certă, o rotunjime melodică generată de ritmul popular. (Va urma)

Prof. dr. Nicolae BUCUR

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.