Ceremonia semnării tratatului de pace cu Ungaria, de la Trianon, reflectată în ziarul francez „Le Figaro” | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 13 iulie 2020
Home » (Inter)Național » Ceremonia semnării tratatului de pace cu Ungaria, de la Trianon, reflectată în ziarul francez „Le Figaro”
Ceremonia semnării tratatului de pace cu Ungaria, de la Trianon, reflectată în ziarul francez „Le Figaro”

Ceremonia semnării tratatului de pace cu Ungaria, de la Trianon, reflectată în ziarul francez „Le Figaro”

Presa timpului a acordat, cum era şi firesc, o atenţie corespunzătoare Conferinţei de Pace de la Versailles şi a tratatelor semnate acolo. Aşa a fost şi cazul Tratatului de pace cu Ungaria, semnat la 4 iunie 1920, la Trianon. În paginile de faţă ne propunem să urmărim ceremonia semnării acestui tratat aşa cum a fost ea surprinsă de ziarul francez Le Figaro, cunoscută publicaţie franceză care a început să apară în anul 1826. S-a remarcat prin oferirea unor informaţii pertinente provenite atât din interiorul societăţii franceze cât şi din exterior. Începând cu anul 1876, şi-a creat un supliment literar.

Prezentarea noastră va urmări exclusiv momentul ceremoniei semnării acestui tratat, nefăcând referiri asupra conţinutului şi a clauzelor cuprinse în tratat.

La 3 iunie 1920, împuterniciţii desemnaţi de guvernul maghiar au sosit la Paris pentru a semna Tratatul de pace. Presa franceză anunţa sosirea delegaţilor maghiari şi pregătirile care se făceau pentru ceremonia semnării. La aceeaşi dată, Le Figaro insera pe prima pagină un mic anunţ cu titlul „Tratatul de pace cu Ungaria”, în care făcea cunoscut faptul că a doua zi, 4 iunie 1920, vineri la ora patru şi jumătate se va semna Tratatul de pace cu Ungaria. Evenimentul avea să se producă în Galeria care lega palatul Trianon cu Trianon-sous-Bois. Plenipotenţiarii maghiari urmau să părăsească hotelul „Reservoirs” în maşină, însoţiţi de colonelul francez Henry. Se mai anunţa faptul că la această ceremonie urma să participe şi regele Greciei.

La 4 iunie 1920, dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat şi Nicolae Titulescu, fost ministru şi secretar de stat, în calitate de prim delegat al României la Conferinţa de Pace, îşi depuneau, din partea României, semnătura alături de ceilalţi reprezentanţi ai puterilor aliate, pe Tratatul de pace cu Ungaria. Din partea Ungariei au semnat Gaston D. Bernard, ministrul Muncii şi Ocrotirii Sociale şi Alfred Drasche-Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar.

Putem spune că presa franceză a manifestat sensibilitate faţă de acest eveniment parizian (şi, european în acelaşi timp). Numeroase publicaţii au făcut referire la acest moment, descriind ceremonia, oferind informaţii şi chiar fotografii care au ilustrat evenimentul. Redăm articolul publicat a doua zi după ceremonia semnării, de ziarul Le Figaro, cu titlul „Antanta şi Ungaria. Tratatul de la Trianon”, iscălit de Fernand Rigny.

Tratatul de pace între puterile aliate şi asociate şi Ungaria a fost semnat ieri. El poartă numele de «Tratatul de la Trianon». Este bine să reamintim că este al patrulea instrument diplomatic care consacră victoria Antantei, şi că cei trei înaintaşi ai săi au fost: Tratatul de la Versailles, încheiat cu Germania la 28 iunie 1919, cel de la Saint Germain, care reglementează soarta Austriei, şi cel de la Neuilly, care restabileşte pacea cu Bulgaria. Rămâne un al cincilea tratat, care trebuie semnat cu Turcia, el se va numi, se pare, tratatul de la Maison-Laffitte.

***

Timpul nu era frumos, dar nu era nici prea urât. Era agreabil, poate un pic răcoros. Fără soare, sau cu foarte puţin, o briză uşoară făcea să foşnească frunzele copacilor magnifici, o impresie de calm, de linişte, de reculegere. După ora patru, maşinile invitaţilor şi automobilele diplomaţilor au început să vină pe Calea Marelui Trianon; nu era lume multă, dar nu era nici prea puţină. Câteva sute de curioşi s-au postat în faţa grilajului ori s-au înşirat de-a lungul aleii discret supravegheată de un serviciu de ordine pe cât de riguros, pe atât de politicos.

În jurul castelului, în centrul căruia fluturau culorile naţionale, un batalion de prim geniu realiza o gardă discretă. În parc, într-o umbră diafană, jeturile de apă se înălţau la o înălţime moderată. O gardă de onoare este aranjată la stânga peronului, fără drapele, nici muzică, nici clarinete, nici tambur. Ea era asigurată de acelaşi regiment de geniu, şi era comandată de un căpitan. Aproape de rândul dublu de soldaţi, destul de mulţi fotografi pândeau coborârile din maşină, şi chiar câţiva jurnalişti cu carnetul şi creionul în mână. Nimic nu tulbura liniştea dulce a acestor locuri de delicii, dacă nu era murmurul lent al discuţiilor şi ordinele date cu voce destul de scăzută de comandantul gărzii de onoare: Gardă drepţi! Prezentaţi arma! Retrageţi arma! Pe loc repaus!

Aceasta se repeta nu fără monotonie, în timp ce invitaţii, amestecaţi cu plenipotenţiarii, urcau scările peronului însoţiţi de un grup de subofiţeri decoraţi.

Iată-l pe M.S. Regele Greciei, iute şi surâzător, în jachetă şi pălărie melon, baston şi mănuşi din piele în mână: iată-l pe prinţul de Udine, care ţine aproape de delegaţia italiană; iată-i pe mareşalii Foch şi Pétain, şi în sfârşit pe Dl Millerand, cu capul descoperit, parcurgând de două ori spaţiul de onoare.

***

În marea Galerie cu pereţii albi sculptaţi, cu ferestre mari, cu frumoase picturi prezentând grădinile Versailles-ului, o mare masă semirotundă a fost aranjată. În faţa acesteia se afla o mică masă Ludovic XIV care susţinea textul tratatului, în care numele tuturor plenipotenţiarilor era deja înscris. Sala nu era aglomerată. Dl Millerand a intrat discret, strângând câteva mâini, şi luând loc în capul mesei. Plenipotenţiarii au ocupat imediat locurile lor.

***

Plecând la ora 16:15, în automobile de la hotelul rezervat, plenipotenţiarii unguri, însoţiţi de colonelul Henry, au sosit la castel, zece minute mai târziu. Contele Apponyi a predat puterea în intervalul de la remiterea condiţiilor de pace şi a semnării tratatului, aşa că D-nii Auguste Bernard, ministru al Muncii şi al Protecţiei Sociale şi Alfred Drasche-Lazar, ministru plenipotenţiar au reprezentat Ungaria.

Era exact ora patru şi jumătate când ofiţerul i-a anunţat cu voce înaltă în Marea Galerie. Toată asistenţa s-a ridicat. Ei s-au înclinat şi au ocupat scaunele ce le erau rezervate la extremitatea dreaptă a mesei.

Cu o voce calmă dar bine timbrată, Dl Millerand a pronunţat următoarele cuvinte: «Iată textul convenit între Puterile Aliate şi Ungaria. Certific că textul care trebuie semnat, este identic cu cel care a fost remis la 6 mai delegaţilor maghiari, ca şi celorlalţi delegaţi. Invit pe Domnii plenipotenţiari unguri să binevoiască să-şi depună semnătura pe tratat».

Însoţiţi de Dl de Fouquierres, directorul protocolului, cei doi delegaţi sau îndreptat către masa din mijloc, depunându-şi cu o mână liniştită semnătura lor pe tratat. Apoi plenipotenţiarii Antantei au făcut acelaşi lucru. Toată aceasta a durat exact zece minute, timp în care se putea auzi şi musca. Preşedintele Consiliului a rupt tăcerea prin a declara că şedinţa era închisă. Toată lumea s-a ridicat. Ungurii s-au înclinat din nou şi s-au retras, nici veseli nici trişti. Li s-au dat onorurile şi s-au urcat în automobilele lor, care au plecat imediat.

Dl Millerand a oferit un ceai membrilor delegaţilor aliaţi, apoi fiecare s-a retras la Paris, liniştit, silenţios, discret. Briza încetase, foile parcului nu mai foşneau… încât credeai că ele se temeau să cadă în melancolia acestui loc liniştitor!…”.

Această descriere atrage atenţia prin simţul fin al observaţiei, talentul autorului în descrierea atmosferei generale şi a spaţiului adiacent, prezentării în amănunt a detaliilor arhitecturale ale spaţiului, a celor atitudinale şi vestimentare ale participanţilor. Parcurgerea textului are puterea de a genera impresia vizionării unui film al acestei secvenţe istorice. Din lectura textului se remarcă sobrietatea ceremoniei, foarte bine adaptată evenimentului, echilibrată şi fără exces de fast. Cuvântul exact, precis, scurt, politicos dar şi extrem de ferm, fără posibilitate de întoarcere a lui Millerand, neîndoielnic, impresionează.

Concomitent, presa franceză a realizat comentarii despre conţinutul şi semnificaţia acestui tratat. Spre exemplu, ziarul Le Matin a publicat a doua zi după semnarea tratatului articolul intitulat: „Lichidare. Tratatul cu Ungaria a fost semnat. De la 24 milioane de locuitori ea a fost redusă la 8 milioane”. Imediat sub titlu, ziarul insera o fotografie foarte clară, care surprindea momentul semnării tratatului de către unul din reprezentanţii Ungariei. Articolul descria sumar, deja cunoscuta scenă a ceremoniei semnării. „Ungurii s-au apropiat fără reticenţă şi fără morgă de masă” unde au semnat tratatul. Seria semnăturilor delegaţilor aliaţi „l-a avut în frunte pe Dl Hugh Wallance, reprezentând America”. Întreaga ceremonie a fost „de altfel perfect organizată”, reprezentând în esenţă „un simbol”. Delegaţii maghiari au părăsit palatul „corect, simplu, demn, dar cu siguranţă resemnaţi cu gândul că Ungaria nu va mai cuprinde de acum înainte decât unguri”.

Articolul nu lasă nici un dubiu asupra poziţiei publicaţiei faţă de tratat. Ziarul considera că prin semnarea acestui document s-a realizat „o mică operaţie de justiţie”, întrucât „mai bine de o jumătate de secol, cinci sau şase milioane de maghiari şi-au impus dominaţia asupra a aproape douăzeci de milioane de oameni de alte naţionalităţi”. Acest fapt era caracterizat drept o „anomalie”, cu atât mai mult cu cât această dominaţie nu a fost decât „brutală şi stupidă. Ungaria a domnit întotdeauna prin opresiune”. Ungaria a trebuit astfel să plătească. „Plata a fost dură, dar dreaptă. Ea elibera 5 milioane de slovaci, 3 milioane de iugoslavi, 2 milioane şi jumătate de români, şi încă alţii. De la 24 milioane de locuitori ea a fost redusă la 8 milioane”. Teritoriul său s-a micşorat de la 335.000 de kilometri pătraţi la aproximativ 100.000 de kilometri pătraţi, Ungaria trebuind astfel să renunţe la „toate anexiunile periferice, Slovacia, Croaţia, Transilvania, pe care ea le-a alăturat prin forţă teritoriului său”.

Informaţii privind consecinţele tratatului referitoare la suprafaţa şi numărul de locuitori ai Ungariei au fost oferite şi de alte publicaţii. Răsfoirea paginilor ziarelor franceze aduce în atenţie o declaraţie făcută de „preşedintele delegaţiei ungare”, publicaţiei Chicago Tribune, imediat după semnarea tratatului de pace, care afirma că, deşi tratatul a fost semnat, acesta conţinea prevederi „inacceptabile din punct de vedere politic, militar, etnografic” pentru Ungaria. De asemenea, este de reţinut că Le Figaro insera în paginile sale o ştire care arăta că la Budapesta, parlamentul maghiar s-a reunit într-o şedinţă în chiar ziua semnării tratatului de pace de la Trianon, şedinţă care s-a încheiat „în semn de doliu”. Ziarul reda opinia preşedintelui Adunării Naţionale ungare, despre tratatul de la Trianon, exprimată la începutul şedinţei: „Tratatul de pace care trebuie semnat nu va aduce pacea eternă promisă, însă va semăna discordia şi germenii unor noi conflicte între popoare. Noi credem în providenţa divină, în vitalitatea naţiunii noastre şi în propria noastră energie. Noi le spunem teritoriilor detaşate după o viaţă comună milenară: Ne separăm, dar nu pentru totdeauna” (subl. în text).

În mod evident, micul text prezentat de Le Figaro în data de 6 iunie 1920, nu are nevoie de nici un comentariu. El atrage în mod evident atenţia, impresionând prin gravitatea mesajului transmis. Urmărind atitudinea guvernului maghiar după acest moment şi evenimentele care au urmat, cu referinţă expresă la anul 1940, când aproape jumătate din Transilvania a fost răpită României prin dictatul de la Viena, el scoate în evidenţă constanta unei anumite atitudini care pare a avea valenţe de continuitate în politica Ungariei. Tratatul cu Ungaria respecta în general structura celui cu Germania, iar clauzele lui consemnau starea de stat înfrânt a Ungariei. Tratatul a trebuit să ţină cont de realităţile din Europa centrală, sancţionând formarea statului naţional maghiar. El recunoştea unirea Transilvaniei cu România. Ceremonia semnării Tratatului de pace cu Ungaria a fost redată şi de presa românească. Deşi momentul semnării a fost surprins mai puţin viu şi rezumativ, informaţiile oferite de ziarele româneşti s-au concentrat asupra a două aspecte: relatarea succintă a veştii şi a ceremoniei semnării tratatului, pe de o parte, şi atitudinea Ungariei faţă de acest moment şi de documentul în sine, pe de altă parte.

Din secvenţele restrânse supuse observaţiei noastre constatăm faptul că ceremonia semnării Tratatului de pace cu Ungaria, de la Trianon, din 4 iunie 1920, a atras atenţia presei franceze a timpului, inclusiv a ziarului Le Figaro. Această publicaţie deşi nu conţine decât trei articole despre acest moment, ele sunt semnificative. Toate au fost tipărite pe prima pagină. Două sunt de întindere foarte mică, putându-se integra categoriei ştiri/informaţii, iar cel care realizează descrierea ceremoniei este mult mai mare, comparabil cu cele mai lungi descrieri realizate de presa franceză pentru acest moment. Primul a precedat ziua semnării, iar celelalte două au fost publicate a doua zi după ceremonie.

Descrierea realizată de Le Figaro a fost minuţioasă şi precisă. Ea a devenit un important document de epocă. Ceremonialul semnării, regulile protocolului, poziţionarea şi descrierea pupitrului care susţinea textul tratatului, şi a tuturor celor prezenţi au fost surprinse cu o precizie fotografică. Relatarea se remarcă printr-un deosebit talent literar în surprinderea ambientului şi a atmosferei generale, prezentarea vestimentaţiei invitaţilor şi a decoraţiei arhitecturale a clădirii şi a încăperii rezervată acestui ceremonial.

Nota dominantă a ceremoniei a fost decenţa. Cuvântul preşedintelui Millerand a fost remarcabil: exact, precis, fără echivoc. El a invitat Ungaria să semneze şi implicit să respecte noua realitate a continentului european. Budapesta părea decisă, însă, numai să mimeze acest fapt.

Dr. Gheorghe CALCAN

(Material preluat din ACTA CARPATICA V – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei)

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.