Aproape 30 de intervenții ale pompierilor militari în 3 zile | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 30 noiembrie 2021
Home » Societate » Aproape 30 de intervenții ale pompierilor militari în 3 zile
Aproape 30 de intervenții ale pompierilor militari în 3 zile

Aproape 30 de intervenții ale pompierilor militari în 3 zile

În ultimele trei zile, pompierii militari harghiteni au acționat pentru gestionarea unui număr de 28 de intervenții, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (24 cazuri SMURD). De asemenea, echipajele de salvatori au intervenit pentru stingerea a două incendii, cauzate de coşurile de fum necurăţate de funingine, o misiune de descarcerare, precum și o misiune de asigurare a zonei de producerea probabilă a unei situaţii de urgenţă.

Potrivit biroului de presă al ISU „Oltul” Harghita, cea mai relevantă misiune, de la sfârşitul săptămânii trecute, desfăşurată în comun cu ISU Mureş, a fost cea din satul Neagra, comuna Lunca Bradului, judeţul Mureş. Astfel, sâmbătă, 29 februarie, la ora 14:56, prin dispeceratul integrat ISU-SAJ Harghita, a fost solicitată intervenţia în cazul unui accident rutier, produs în urma coliziunii între o autoutilitară şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenţie nr. 2 Topliţa, cu o autospecială de intervenţie, cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean din Topliţa. În urma accidentului, au rezultat şase victime (trei adulţi şi trei copii), dintre care o femeie era încarcerată în autoturismul implicat în accident. S-a acţionat pentru descarcerarea şi predarea victimei, în stare stabilă, echipajului SAJ cu medic. După acordarea asistenței medicale de urgență, echipajul SMURD Topliţa a preluat unul dintre copiii răniţi, care prezenta o plagă la cap, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, pentru investigații medicale  suplimentare.

La intervenţie au participat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Deda, cu o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD, un echipaj SAJ Deda, precum şi elicopterul SMURD Tg. Mureş.

Week-end-ul trecut, 24 de intervenţii au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (cazuri SMURD), fiind asistate un număr de 22 adulţi şi doi copii. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a patru accidente rutiere, opt afecțiuni medicale, iar 12 intervenţii au fost în cazul unor traumatisme asistate de echipajele SMURD.

În dimineaţa zilei de 1 martie, la ora 06:46, a fost solicitată intervenţia unui echipaj de pompieri militari pentru asigurarea zonei de producerea probabilă a unei situaţii de urgenţă, pe DN 12A, în municipiul Miercurea Ciuc, ca urmare a unei ţevi de gaz avariată de un autoturism. S-a asigurat perimetrul zonei până la sosirea echipajului furnizorului de gaz.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni au acţionat, vineri şi duminică, pentru stingerea a două incendii izbucnite la coşurile de fum ale unor locuinţe din satul Valea Strâmbă (comuna Suseni) şi municipiul Gheorgheni. În ambele cazuri, forțele de intervenție au constatat că ardea doar funinginea depusă în interiorul coşurilor de fum, incendiile fiind localizate şi lichidate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii acestora la imobile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. În urma intervenţiilor prompte, s-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 170.000 lei.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.