100 de cărţi pentru Marea Unire (5): Noi vrem o Românie a tuturor românilor

ianuarie 31, 2018 in Cultură, Societate

Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările la 21 noiembrie 1917, cu un număr sporit de deputaţi faţă de cel stabilit de Congresul soldaţilor moldoveni: 105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Adică cu un număr de deputaţi care corespundea cu structura etnică a populaţiei Basarabiei de atunci.

Pe baza celor cuprinse în Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia, Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia solemnă, conform căreia „Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară, de azi înainte, Republica Democratică Moldovenească”. La 25 noiembrie 1917 a fost format Guvernul RDM, care se numea Consiliul Directorilor. Însă, la 6 ianuarie 1918, trupele ruse de sub comanda lui Kaabak l-au arestat, la Chişinău, pe Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, şi pe P. Erhan, preşedintele Consiliului Directorilor. Ambii au fost însă eliberaţi în aceeaşi zi de către un detaşament al gărzilor naţionale moldoveneşti.

Însă, în Basarabia s-a creat o situaţie destul de gravă care punea în pericol spatele frontului românesc. Ţinând seama de aceasta, Guvernul român a ordonat ca divizia comandată de generalul Ernest Broşteanu să treacă Prutul şi să se îndrepte spre Chişinău, unde a ajuns în seara zilei de 13 ianuarie. Divizia română a fost pusă la dispoziţia Sfatului Ţării şi a Consiliului Directorilor. Puse în faţa unei situaţii neprevăzute, unităţile armatei ruse s-au văzut nevoite să se retragă din Basarabia.

În condiţiile retragerii ultimelor detaşamente ruse, la 24 ianuarie 1918 a fost proclamată independenţa Republicii Autonome Democratice Moldoveneşti. La 17 februarie, într-o notă adresată de Sfatul Ţării Guvernului român de la Iaşi, se spune: „Republica noastră a rupt orice raporturi de dependenţă cu Rusia şi s-a declarat cu totul neatârnată… Acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaţilor Sfatului Ţării şi cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească”.

În totală contradicţie cu această realitate, în nota Guvernului Ucrainei sovietice, adresată guvernelor: român, german, austro-ungar, turc şi bulgar, se arăta că „din punct de vedere etnografic, economic şi politic, Basarabia formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei”.

Făcându-se ecoul entuziasmului popular care a cuprins populaţia Basarabiei, Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români Basarabeni spunea: „Basarabia noastră este o ţară românească, tocmai ca celelalte ţări de peste Prut locuite de fraţii noştri. (…) Noi sub stăpânire rusească n-am avut şcoală, n-am avut biserică, n-am avut limbă, n-am avut nimic din ceea ce îi trebuie unui popor ca să poată înainta. Pământurile ni s-au luat de străinii colonizaţi aici. Drepturile avute de vechea Moldovă ne-au fost răpite rând pe rând de către veneticii aşezaţi între noi. Din popor băştinaş ce am fost, am ajuns cap de bou, luat în râs de toţi, chiar în casa şi în ţara noastră. Aşa de bine au ştiut străinii să ne dezguste de noi înşine şi de fraţii noştri, încât mulţi moldoveni s-au lepădat de neam şi au ajuns să-i socotească duşmani pe înşişi fraţii noştri români. (…) Noi socotim că mântuirea noastră este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic; toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români. (…) Noi vrem o Românie a tuturor românilor!”.

Această chemare a studenţilor români basarabeni a fost îmbrăţişată, cu entuziasm, de întreaga populaţie românească a Basarabiei şi a avut ecou extraordinar şi în România. Dând glas acestei opinii generale, exprimată de masele largi populare, Sfatul Ţării a hotărât, la 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România. „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că popoarele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama-sa, România” (Ziarul „Cuvânt moldovenesc”, Chişinău, 1 aprilie 1918).

Hotărârea de unire a Sfatului Ţării a fost adoptată cu 86 de voturi pentru (68,8 la sută), trei voturi contra şi 26 de reţineri. Rezultatul votului a fost adus la cunoştinţa primului-ministru al României, Alexandru Marghiloman, care a fost invitat la Chişinău. El a făcut o scurtă declaraţie în faţa deputaţilor din Sfatul Ţării: „În numele poporului român cu mândrie iau act de declaraţia domniilor voastre pentru unire şi declar că Basarabia este de acum unită cu România”.

Ilie ŞANDRU

(Din vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”)