Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ziua Jandarmeriei Române, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc printr-o serie de manifestări | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 28 aprilie 2024
Home » Societate » Ziua Jandarmeriei Române, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc printr-o serie de manifestări
Ziua Jandarmeriei Române, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc printr-o serie de manifestări

Ziua Jandarmeriei Române, marcată în municipiul Miercurea-Ciuc printr-o serie de manifestări

  • Atracţia principală pe platoul din Piața Libertății au fost caii din cadrul Detaşamentului de Cavalerie din Bucureşti, prezenți în premieră în municipiul reședință de județ cu ocazia sărbătorii jandarmilor
  • Tot în premieră, la Miercurea-Ciuc a susţinut un concert extraordinar Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” din Republica Moldova

Ziua Jandarmeriei Române – 3 aprilie – a fost marcată cum se cuvine şi în municipiul Miercurea-Ciuc, luni, printr-o serie de activităţi organizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita, din care nu au lipsit expoziţia de tehnică şi mijloace auto, defilarea efectivelor, concertul extraordinar susţinut de Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” din Republica Moldova.

Manifestările dedicate împlinirii a 173 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au început dimineaţă, pe platoul din Piaţa Libertăţii, cu expoziţia de tehnică şi mijloace auto aflate în dotarea Jandarmeriei harghitene. În cadrul expoziţiei a fost prezent şi unul dintre câinii jandarmi, care a stat cuminte pentru a fi mângâiat de către copii. Cea mai mare atracţie pentru copii şi nu numai s-au dovedit a fi caii din cadrul Detaşamentului de Cavalerie din Bucureşti, aflaţi pentru prima oară la manifestările din Miercurea-Ciuc dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

„În primul rând, caii sunt animale iubite foarte mult de oameni şi iubite şi de noi, jandarmii. Jandarmeria are doar un singur detaşament de cavalerie, la Bucureşti şi cred că am făcut bine că i-am adus, pentru că noi avem acest detaşament de cavalerie şi pentru misiuni, participă la foarte multe misiuni de ordine publică, în special, cele de asigurarea ordinii şi liniştii publice din Bucureşti, dar nu numai, dacă e nevoie vin în sprijin şi în alte judeţe. La noi nu a fost nevoie şi sperăm să vină întotdeauna Detaşamentul de Cavalerie doar la momente festive”, a declarat col. Dan Iamandi.

Lt. col. Sorin Bucurică, comandant de batalion din cadrul Jandarmeriei capitalei, a declarat că efectivele cu oameni şi animale de serviciu au ajuns în municipiul Miercurea-Ciuc duminică după-masă. Conform acestuia, aducerea cailor este o activitate intensă, care constă în pregătirea animalelor de serviciu, „deoarece acestea necesită o mare grijă, o mare atenţie, se pregătesc ca de sărbătoare când ieşim cu ele la o asemenea activitate”.

„Ce pot spune despre colegii mei subofiţeri, care au în grijă caii de serviciu, este faptul că aceşti căluţi sunt parte a familiei lor, sunt foarte apropiaţi. Noi executăm misiuni de toate genurile, aceasta este o misiune de reprezentare a imaginii Jandarmeriei, iar eu şi colegii mei suntem mândri că am putut ajunge în judeţul Harghita cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române”, a spus lt. col. Sorin Bucurică.

Acesta a precizat că Regimentul de Cavalerie a fost înfiinţat la începutul anilor 1900 de Regele Carol I, care se numea atunci Regimentul de Escortă Regală şi care avea ca atribuţii însoţirea familiei regale în toată ţara.

„Suntem mândri că am ajuns în judeţul dumneavoastră şi sunt foarte uimit şi apreciem că din momentul în care am venit la această festivitate oamenii din Harghita şi din municipiu sunt alături de noi şi chiar s-au îndrăgostit de căluţii noştri de serviciu. Caii primesc morcovi, zahăr, atât de la călăreţi, care sunt cu ei, cât şi de la cetăţenii municipiului, deja mai devreme am avut câţiva copilaşi care se îngrămădeau să îi servească cu morcovi şi zahăr”, a arătat lt. col. Sorin Bucurică.

Potrivit acestuia, animalele sunt din rasele cal românesc de sport şi rasa Nonius. „Sunt foarte pretabili la toate genurile de misiuni, atât menţinere ordine publică, asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor la diferite misiuni pe care Jandarmeria le are în competenţă, inclusiv misiunile de reprezentare. Au un comportament mai docil, se ataşează mult mai repede de călăreţul care îl are în primire şi pot fi mângâiaţi de orice cetăţean. Chiar suntem mândri că e o mare atracţie şi oamenii sunt interesaţi”, a mai punctat lt. col. Sorin Bucurică.

Defilarea efectivelor şi a tehnicii din dotarea IJJ Harghita, şedinţa festivă şi concertul

Tot pe platoul din Piaţa Libertăţii a fost constituit blocul de defilare al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, prezentarea onorului oficialităţilor şi discursurile aniversare. Prefectul judeţului Harghita, Petres Sándor, a dat citire mesajului prim-ministrului României, Nicolae Ionel Ciucă, iar col. Dan Iamandi pe cel al inspectorului general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Ionel Mastan.

După aceasta a urmat defilarea efectivelor şi a tehnicii din dotarea IJJ Harghita. Din blocul de defilare au făcut parte şi Detaşamentul de Cavalerie al Jandarmeriei „Felix Ţopescu” şi Grupa Conductori Câini Serviciu.

Activităţile de ieri au continuat cu şedinţa festivă dedicată sărbătoririi a 173 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, la care au participat, în calitate de invitaţi, prefectul şi cei doi subprefecţi ai judeţului, Petres Sándor, respectiv Isabela Prodan şi Marius Ţepeluş, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, şefi ai altor instituţii publice, precum şi cadrele militare ale IJJ Harghita.

În debutul şedinţei, în discursul său, col. Dan Iamandi a spus că „experienţele înaintaşilor noştri acumulate în 173 de ani de la constituirea Jandarmeriei moderne constituie un izvor de la care fără să ne dorim trebuie să fim obligaţi să ne alimentăm cu curajul şi încrederea”. „Şi ei, ca şi noi în prezent, s-au confruntat de-a lungul timpului cu multe dificultăţi, vremurile au fost de multe ori tulburi, dar jandarmii, consecvenţi şi credincioşi unui singur ţel – liniştea şi siguranţa cetăţenilor – au găsit întotdeauna resursele necesare pentru a-şi face datoria într-un mod onest şi responsabil. Şi vă garantăm că asta vom încerca să facem şi de acum înainte. Cu onestitate şi responsabilitate încercăm şi cred eu că reuşim să răspundem şi noi provocărilor prezentului, să ne adaptăm la cerinţele societăţii actuale care este din ce în ce mai dinamică şi mai plină de situaţii inedite. (…) Noi avem aici peste 30 de ani ca inspectorat, că s-a numit el la început Batalionul 25 Jandarmi, că s-a numit Comandamentul de Jandarmi Judeţean Harghita, că astăzi se numeşte Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita, cert este faptul că noi alături de alţi jandarmi de bine am reuşit să ne facem datoria aici în inima de gheaţă a României, cum spunea primul nostru comandant”, a precizat comandatul IJJ Harghita.

În cadrul şedinţei au fost înaintaţi în grad înainte de termen 3 ofiţeri şi 8 subofiţeri. Totodată, colonelul Dan Iamandi a conferit diplome de onoare unui număr de 7 ofiţeri, 10 subofiţeri şi un personal contractual pentru mulţi ani de loialitate faţă de „Arma oamenilor de ARME”, profesionalismul, dedicaţia, responsabilitatea dovedite pe timpul îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor încredinţate. Fiecare dintre aceştia au adunat peste 26 de ani de carieră, cel mai vechi având peste 31 de ani vechime.

Comandantul IJJ Harghita a oferit, cu această ocazie, diplome de merit următoarelor cadre militare: Jandarmeriţa Harghiteană a anului – plutonier adjutant şef Elena Merfea; Jandarmul Sportiv al anului – plutonier major Andrei-Florin Ţepeş-Bobu; Jandarmul Montan al anului – plutonier major Bogdan Herea; Subunitatea Anului – Detaşamentul 4 Jandarmi Gheorgheni; Jandarmul Harghitean al anului – plutonier adjutant George Dan Torică.

Manifestările dedicate sărbătorii Zilei Jandarmeriei Române din Miercurea-Ciuc s-au încheiat în Casa Artelor, cu un concert extraordinar susţinut de Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii” din Republica Moldova. (Şt. Pătrîntaş)

Arhivă foto

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.