Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Dacă-i spui unui oficial născut dincolo de Carpaţi că în centrul ţării dă peste o altă lume, nu te crede. Percepţia lui în cele două zile de vizită este că a găsit o realitate minunată, deoarece în staţiunile din Harghita şi Covasna se mănâncă şi bea bine, pe bani mult mai puţini decât în Poiana Braşov. Unguroaicele nu sunt deloc urâte, aşadar acea altă lume e o scorneală a naţionaliştilor. Din punctul de vedere al necunoaşterii realităţii se aseamănă fidel cu majoritatea secuilor, care n-au trecut niciodată Carpaţii şi sunt convinşi că dincolo, la români, e dezastrul întruchipat.
Acea altă lume nu se referă, fireşte, nici la pălincă, nici la cât de simpatice sunt gazdele cu clienţii lor. Ci la faptul că „doar 25% dintre cetăţenii din Ţinutul Secuiesc au considerat că Putin şi Rusia sunt responsabili pentru războiul din Ucraina, iar 53% au spus că Ucraina şi NATO sunt de vină pentru izbucnirea conflictului armat”. Asta relevă o serie de sondaje din publicaţia clujeană Transtelex şi comentate de Torro T. Tibor. Fireşte, opinia maghiarilor este în totală contradicţie cu opinia publică românească (74% dintre români cred că Rusia e responsabilă pentru război, 16% cred că Ucraina şi NATO – în ultimul caz intrând, fireşte, şi maghiarii, pentru că e vorba de sondajele naţionale).
Transtelex notează că „mesajele populiste şi conţinutul antioccidental generat artificial câştigă tot mai mult în rândul maghiarilor din Transilvania”, situaţia provenind „din faptul că, în rândul maghiarilor, comunicarea despre război a fost complet dominată de mass-media publică maghiară, total aservită lui Orbán”.
Cine ştie cum a stat situaţia cu presa maghiară din Transilvania, n-are nevoie de explicaţii. Cine nu, trebuie să afle că prim-ministrul ungar şi-a adjudecat prin ONG-uri intermediare presa naţională şi locală de expresie maghiară din România, transformând totul într-un fel de „Scânteia”. Rupţi total de comunicarea cu spaţiul naţional în care trăiesc, deoarece consideră că efortul de-a asculta o ştire în limba română e prea dificil din moment ce li se oferă comod ziar, radio şi televiziune în limba maternă, locuitorii din zonele compact maghiare din centrul României nu ştiu pur şi simplu ce se întâmplă dincolo de propriile lor limite. Şi nici nu interesează pe nimeni. Dacă ai absolut totul oferit de statul al cărui cetăţean eşti (din care multe pe gratis), iar puţinul care lipseşte este suplinit (legal sau ilegal) de Budapesta, ce motiv ai să nu crezi că maghiarii au propriul Dumnezeu şi că nimic nu le poate fi refuzat?
Guvernanţii români, mulţi puşi cu furca în funcţii, aflând între două aeroporturi şi trei afaceri că înainte de 2000 ne găseam în secolul drepturilor omului, au crezut că ăsta e rolul lor în viaţă: să dea (altora decât românilor) drepturi şi drepturi şi apoi alte drepturi, căci aşa se rezolvă toate problemele statului.
Aceşti inşi adunaţi sub steagul stultus şi ignotus au creat practic, dând legile de rigoare, Mica Ungarie în mijlocul României, unde locuitorii din rural nu aud cu anii un cuvânt în limba oficială, n-au niciun contact cu altă cultură decât maghiară, habar nu au ce se întâmplă în ţara ai cărei cetăţeni sunt, toate ştirile lor, inclusiv politice, sunt legate de Budapesta şi comentate prin prismă FIDESZ. De la fotbal la pictură, de la poezie la handbal, majoritatea locuitorilor din Har-Cov au exclusiv referinţe maghiare. Întrebat dacă nu i-ar fi mai uşor să se apropie de cultura română prin muzica tinerilor, un adolescent din Ciuc a spus nervos că asta nu se va întâmpla niciodată în Harghita. Aşadar, nici măcar muzică românească, chiar fără cuvinte…
Populaţia locală care va ajunge peste 10-15 ani la putere e ca şi cum nu s-ar fi născut şi n-ar trăi în România; tinerii sunt înstăpâniţi de cu totul alte realităţi, alte dorinţe, alte idealuri, alte aspiraţii. Şi nici cu cei în vârstă nu ne e ruşine. Cei care fac studii în marile universităţi îşi domolesc oleacă idiosincraziile şi unii, fie îndrăgostiţi, fie raţionali, încep încet-încet să creadă că au aici o ţară. Poate că unii înţeleg că au aici şi o mamă. Că de aici au băut laptele etern, pe aceste dealuri s-au dat gălăgioşi cu săniuţa, aici i-au străfulgerat prima dată ochii care nu se uită.
Ar fi frumos, ar fi bine. Dar majoritatea covârşitoare sunt precum concetăţenii ministrului Mediului, Tánczos Barna, care pretindeau membrilor Declic sosiţi de la Bucureşti cu Caravana Ruşinii la Sâncrăieni să vorbească în maghiară. Aia e lumea lor mică şi nu concep să iasă din ea, consideră că tot ceea ce ştiu ei despre univers e tradiţie maghiară şi din ea nu se iese decât cu picioarele înainte.
Proiectul Ungariei Mici şi implementarea lui e extrem de complexă, serviciile ungare fiind autoare principale; ungurii ştiu ce vor şi ştiu ce trebuie făcut. Bucureştiul n-are nicio idee despre cum şi ce să facă pentru integrarea zonei în economia şi politica României, mai ales că aici apare (şi) o problemă de timp, iar conducătorii noştri postrevoluţionari, neavând vână de oameni de stat, sunt formataţi să gândească numai de la o campanie electorală la alta. În rest, neantul…
Prim-miniştrii şi preşedinţii României au avut din zonă doar consilieri maghiari, probabil aşa i-au sfătuit serviciile, iar aceştia i-au influenţat pe singura direcţie ştiută şi răsştiută: drepturi şi alte drepturi, care au devenit privilegii, care s-au endemizat şi nu mai poţi ajunge la echilibru, la normal. Au cerut învăţământ medical superior în limba maghiară sub pretextul că medicul trebuie să se înţeleagă cu pacientul său. Li s-a dat, deşi medicul şi pacientul ştiau amândoi limba maghiară, iar pacientul maghiar, ca şi cel român, îi spune medicului că îl doare mâna, nu că are o problemă la extremitatea proximală a humerusului care se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei. Adică nu e nevoie ca fraza de mai sus să fie tradusă în maghiară, căci n-o foloseşte nici pacientul când vorbeşte cu medicul şi nici invers. Când dl Frunda îi explica dlui Năstase la televizor cum că medicul maghiar trebuie să vorbească aceeaşi limbă cu pacientul maghiar, primul nostru ministru, care era cotat ca un om inteligent, în loc să-i spună că nu ne poate păcăli, întrucât cei doi se înţeleg foarte bine de-acasă, aproba înţelegător din cap. Ceea ce voiau ei de fapt era însuşirea în maghiară a limbajului de specialitate, pentru ca tot ce e legat de această profesie – de la simple conferinţe până la perfecţionarea profesională de ultimă oră – să aibă cap compas Ungaria, aşa cum se întâmplă în prezent. Şi păcăleala a continuat: după ce ai învăţământ superior, îl soliciţi şi pe cel mediu. Şi îl primeşti. Iar când capacitatea celor două judeţe şi jumătate e asigurată şi ajungi la supraproducţie de asistente medicale pregătite în maghiară, ceri o lege care să spună ce instituţii administrative, de asistenţă socială, ce policlinici şi spitale din România sunt obligate să angajeze surori medicale pregătite în maghiară. Şi o primeşti (Legea 110/2017). Şi înfiinţezi Asociaţia medicilor maghiari, Asociaţia studenţilor maghiari din Tg. Mureş, Asociaţia maghiară pentru pregătire medicală şi farmaceutică, Asociaţia medicilor veterinari maghiari din Transilvania, şi a pedagogilor maghiari, şi a handicapaţilor motori maghiari – şi alte câteva sute de acest gen, astfel ca totul să se petreacă în cercul strâmt al exclusivismului etnic. Toate acestea cu sprijinul bisericilor maghiare, vechi militante pentru segregare.
După care vin sociologii să-ţi spună că ai în mijlocul patriei o zonă care, în afară de geografie, n-are nimic de-a face cu ţara – şi politicianul român se miră. Mirarea e penultimul gest, ultimul fiind să-şi mai mărească o dată indemnizaţia.
Acesta e circuitul, absolut toxic, în care au căzut politicienii români şi nu vor mai ieşi vreodată de-acolo. Fiecare a crezut că dacă dă, va şi primi. Ei, singurul lucru căpătat este susţinerea UDMR în afacerile lor politico-economice, multe înjositoare şi oneroase, nimic altceva nu va veni vreodată dinspre aşa-zisul Ţinut Secuiesc înspre România. Imperiul Austro-Ungar le-a dat maghiarilor transilvăneni doar în folosinţă terenurile şi munţii, dar au primit un milion de hectare în proprietate de la statul român. Istoricii şi cunoscătorii în dreptul proprietăţii susţin că această imensă operaţiune de „retrocedare” a fost ilegală: munţii erau proprietate de stat a Imperiului, deci trebuiau să revină statului român, nu privaţilor, iar cei care au dat soluri şi subsoluri de parcă le aduseseră în buzunar ar trebui să stea în următorii 500 de ani în puşcărie, proporţional cu valoarea jafului efectuat.
Care este recunoştinţa maghiarilor pentru aceste uriaşe concesii? S-a văzut în sondajul de mai sus. Şi se vede în următoarea opinie: „Putem face multe – şi nu trebuie să ne fie frică să recunoaştem asta – pentru dezvoltarea societăţii noastre paralele…”, zice Ambrus Attila într-un comentariu pe portalul Maszol.ro.
Adică ni se spune limpede că maghiarii construiesc în Ardeal, sub ochii autorităţilor române, o societate paralelă, doar a lor. Şi evident că lucrul acesta e adevărat, din moment ce la 30 de ani după recâştigarea democraţiei e nevoie de tribunale, instanţe şi iar instanţe pentru a-i obliga pe primarii maghiari să scrie denumirea instituţiilor pe care le conduc după sistemul administrativ din România, nu după cel ungar. Miile de funcţionari ai statului n-au fost capabili nici măcar de atâta lucru, o face pe bănuţii lui un ONG care câştigă zeci şi zeci de procese pe această temă.
Date fiind aceste realităţi, ce mai pot spune românii care sunt nevoiţi să trăiască în această societate paralelă? Pentru că ei nu sunt băgaţi în seamă nici de maghiari ca fiinţând acolo, nici de statul român ca parteneri în păstrarea caracterului naţional al centrului ţării. Şi dacă în Harghita procentul lor este de abia 12 la sută, unde le vom găsi scris numele altfel decât în cimitire?
Mihail GROZA
