Orice bizarerie are un început
Am ajuns zilele din urmă, cum zic unii care cred că sfârşitul lumii va fi mâine sau poimâine: ca într-un basm invers, iacătă vin urşii acasă la vânători, le sparg porţile, le mănâncă porcii şi găinile, le intră în pivniţe. De unde această situaţie stranie?
Orice bizarerie are un început: la sfârşitul anului 2009, se înfiinţează Fundaţia Conservation Carpathia, membri fondatori fiind 12 cetăţeni, din care 11 străini (2 elveţieni, 2 americani, 3 britanici, 2 germani, 1 austriac, un danez şi un român, ultimul suspectat ca intermediar pentru retrocedări). Obiectivele fundaţiei erau să cumpere păşuni, păduri, să administreze flora şi fauna salbatică, să dobândească dreptul de extracţie a mineralelor, astfel că în prezent Fundaţia are 78.000 de hectare şi circa 170 de angajaţi. În propaganda proprie spune că deţine 78.000 de hectare pe care nu se vânează, dar în prezentarea generală se afirmă că scopurile Fundaţiei se realizează „prin cumpărarea terenurilor şi cesionarea drepturilor de vânătoare”. Frumoasă contrazicere!
Dar să ajungem la oile noastre: în 2016 prim-ministrul extraterestru Dacian Cioloş o include în Guvern pe Cristina Paşca-Palmer, absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, „prima instituţie particulară de învăţământ superior din România”, care-şi aduce în Minister ca secretari de stat pe Erika Stanciu şi Viorel-Traian Lascu, membri în Consiliul de administraţie al Fundaţiei Conservation Carpathia (autosuspendaţi, fireşte, pe perioada mandatului). Preşedinte era şi este cetăţeanul german Cristoph Franz Johannes Promberger, un umanist de modă nouă care declara la un moment dat: „Pe primul loc e natura. Oamenii nu mă interesează”. Iubitoare de peisaj până la patimă, ministra Paşca-Palmer adoră să se plimbe cu reporterii televiziunilor noastre corecte şi oneste peste Carpaţi în elicopterul plătit de Conservation Carpathia, făcând o propagandă deşănţată aşa-zisului Yellowstone European care va fi înfiinţat în Munţii Făgăraş de grupul de miliardari ai Fundaţiei.
Şi ce să vezi, la 14 septembrie 2016 Guvernul Cioloş, fără nicio consultare publică, aprobă, la propunerea ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, un memorandum prin care se declanşează procedurile de înfiinţare a Parcului Naţional Munţii Făgăraş după dictarea miliardarilor din Conservation Carpathia. „Este o dovadă clară a faptului că ministrul Paşca-Palmer, împreună cu secretarii de stat Erika Stanciu şi Viorel Lascu au preluat o iniţiativă privată a unor vizionari miliardari, uniţi într-un experiment de acaparare a teritoriului României, şi au transformat-o în proiect al Guvernului României, al Statului Român”, afirmă Fundaţia Nostra Silva într-un protest adresat Guvernului. Nu este luată în seamă, cum nu sunt luaţi nici locuitorii şi primarii din zona vizată de Fundaţie. Între Nostra Silva şi Conservation Carpathia se naşte un conflict de lungă durată, ultimii fiind acuzaţi de„cumpărarea ilegală de drepturi în obştile de moşneni, de acapararea a zeci de mii de hectare în Munţii Făgăraş, inclusiv mii de hectare care înainte de 1948 au fost proprietatea Statului Român”. Procesele intentate de fundaţia străinilor sunt câştigate de Nostra Silva.
„Niciun viitor ministru nu va îndrăzni să revoce această decizie”
Dar ministra Paşca-Palmer merge înainte şi-l numeşte pe Cristoph Promberger în grupul de lucru pentru speciile urs, lup, râs şi pisică sălbatică, iar la 4 octombrie 2016, Ministerul Mediului interzice total vânătoarea de „lupi, urşi, râşi şi pisici sălbatice”. Faptul îi oferă prilejul managerului Fundaţiei să trimită un e-mail victorios Comisiei Europene, în care se spune printre altele: „Susţinerea publică este atât de mare încât niciun viitor ministru nu va îndrăzni să revoce această decizie, întrucât acest lucru ar însemna sinucidere politică. Ne-am gândit că poate vă interesează această piatră de temelie în conservarea carnivorelor din Europa”.
Acesta este începutul dezastrului. Orice ţăran din Carpaţi ştie că dacă-i dai ursului nas, nu există nicio metodă din lume pentru a-l dezvăţa de nărav. Dacă primul atac la stână are succes, va veni a doua, a treia şi a patra oară, până baciul se decidea să pună mâna pe puşcă. Asta atunci când ciobanii erau liberi, că de vreo 70 de ani nu mai sunt.
Nu vă uitaţi în gura a tot soiul de ţăcăniţi care ţin neapărat să-şi expună opiniile pe micul ecran. Deşi e vizibil faptul că ursul coboară unde n-a fost niciodată, majoritatea sunt adepţii recentei idei filosofice că omul a intrat în habitatul ursului, că acolo e musafir şi trebuie să respecte regulile carnivorei, la rigoare să se lase mâncat. „Dacii trăiesc nedezlipiţi de munţi”, zice istoricul roman Florus, iar cele şase fortăreţe care formau Sarmizegetusa Regia sunt tocmai în Munţii Orăştiei, nu la Tomis. Marile cetăţi antice şi medievale sunt în munţi. Dar nu veţi găsi în cronici tragedii cu oameni ucişi ori mâncaţi de urşi, pentru că cei vechi ştiau să gestioneze situaţia. În Carpaţii României erau 3.560 de sate montane şi mii de cătune izolate – astăzi, practic, cătunele au dispărut şi majoritatea satelor montane agonizează. Din cele 14 case şi gospodării ale cătunului în care m-am născut mai sunt locuite două şi urşii încep să se simtă-acolo ca-n habitatul lor clasic. Dar la colţul casei părinteşti vechi s-a găsit un topor ritualic datat de specialişti ca fiind din mileniul 3-4, deci acolo fuseseră întotdeauna oameni, nu urşi. Azi, prezenţa omului în munte e mult mai slabă decât în secolul XIX. Turismul în Carpaţii româneşti e practic zero comparativ cu Elveţia, Austria, Italia, Franţa. Sigur, există abuzuri ale clasei postrevoluţionare de miliardari inculţi şi în munţi şi în Deltă, dar oricât ne-ar enerva, asta nu schimbă datele problemei: în România suprafaţa totală de păduri a crescut nu a scăzut, iar realitatea că fauna carpatică nu mai găseşte cantităţi de fructe de pădure îndestulătoare e mai degrabă o consecinţă a lipsei de defrişări ample decât invers. La care se adaugă clima. Dar încearcă să spui asta unor ecologişti războinici, mai pricepuţi la legi punitive decât la propriul obiect de activitate.
Secretară part time
De pildă, oamenii Paşcăi-Palmer s-au folosit, în demersul pentru interzicerea totală a extracţiilor de urs, de prestigiul Academiei Române. În 2016, academicianul Dan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, a declarat presei că „…nu avizăm proiectul în forma actuală şi o sfătuim pe doamna ministru să organizeze o întâlnire cu persoane calificate în domeniu, organizaţii nonguvernamentale, cele care s-au ocupat de comportamentul acestor animale pentru a lua o decizie calificată”. Dan Munteanu a fost un ornitolog onest şi confirmă în textul de mai sus că nu e calificat în domeniu, iar dacă dşoara Palmer preferă să lucreze cu ONG-uri, cu ele să se spele pe cap.
După ce a stins luminile şi a tras cortina asupra Roşiei Montane, unde actualmente tronează sărăcia şi abandonul, un activist de profesie ajuns la un moment dat parlamentar îşi extinde competenţa asupra întregilor Carpaţi, clamând sentenţios că iniţiativei legislative a fostului ministru Tánczos Barna (aprobată luni în Camera Deputaţilor) i s-a opus Academia Română, care posedă institute de specialitate, are cercetări şi studii.
Comisia pentru Monumentele Naturii are ca actual preşedinte pe prof. univ. emerit Dan-Alexandru Grigorescu, geolog. N-am găsit niciun studiu pe carnivore mari, ba mai mult, în Raportul Comisiei pe 2023 se spune: „Bugetul, la limita de existenţă, împiedică deplasările, atât ale membrilor CMN, la reuniunile trimestriale, cât şi ale preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului la reuniuni în care participarea CMN este necesară”. Mai departe se argumentează că entitatea se autofinanţează, dar veniturile nu permit decât plata „în regim part time a secretarei CMN…”, situaţie ce „nu a permis plata preşedintelui, care de la începutul mandatului său (2 februarie 2022) lucrează în regim de voluntariat”. Nici poveste de studii proprii, laboratoare, tehnologie, cercetări pe teren ori alte treburi ştiinţifice, evident costisitoare, aşa cum din lista celor 15 membri ai Comisiei nu reiese că cineva ar avea tangenţă cu o specialitate de nişă precum carnivore mari.
„Vite cu pui”
În fine, luni a fost votat proiectul abandonat al fostului ministru UDMR al Mediului, aprobându-se recoltarea pentru anii 2024 şi 2025 a 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional. În cadrul dezbaterilor, deputatul Adrian Chesnoiu, preşedintele Comisiei de agricultură, a subliniat că, în urma măsurii luate în 2016 de interzicere a vânătorii, populaţia de urs brun s-a înmulţit excesiv, iar reintroducerea unor cote anuale de recoltare este necesară, iar deputata USR Diana Buzoianu, vicepreşedintă a Comisiei pentru mediu, a afirmat că trebuie adoptate soluţii „reale” pentru protejarea oamenilor, nu unele „care îmbogăţesc nişte şmecheri”, dar care nu rezolvă problemele existente.
În paralel, peste 82.000 de persoane au semnat petiţia iniţiată de Agent Green prin care se cere Parlamentului să nu legalizeze vânătoarea de trofee, deşi nu despre asta e vorba în actul normativ. La soluţii, ONG-ul numit propune aceleaşi tâmpenii pe care le repetă de zece ani toţi corigenţii: îngrădirea electrică a stupilor şi a zonelor în care se află vite cu pui, programele de colectare şi eliminare a leşurilor de animale, instalaţiile de depozitare a gunoiului protejate împotriva accesului urşilor, precum şi reglementările privind purtarea unui spray cu piper…”.
Nu mai spunem că expresia vite cu pui este de toată nostimada şi reflectă adâncimea competenţei acestor ipocriţi. Expresia este egală cu a unui orăşean care a creat ilaritate, înainte de 1989, scriind că la nu ştiu care CAP a găsit „vite murdare de bălegar pe părţile laterale”.
Peste toate, Mircea Lera, şeful salvamontiştilor vâlceni, mărturiseşte cu sinceritate: „În mod normal, nu prea te poţi apăra de urs”.
Un masacru pentru a repara o prostie
Proiectul de lege votat în Camera Deputaţilor înseamnă desigur ceva în raport cu trecutul, dar bărbatul la care visăm să ia decizii hotărâte pentru poporul român încă nu s-a născut. Dacă avem 8-9.000 de urşi într-un habitat propice pentru 3-4.000 deja am greşit. Degeaba elimini 4-500 – e un număr infim dintre cei dezvăţaţi să trăiască în natură şi mai mic chiar decât rata de înmulţire. Ca să revii la normal trebuie să elimini, într-un singur sezon de vânătoare, circa 5.000 de urşi care n-ar mai putea transmite un mod de hrănire impropriu speciei şi care sunt în plus faţă de potenţialul habitatului. E un masacru, recunoaştem – şi de aceea opinez că pentru o asemenea decizie e nevoie de un bărbat de stat adevărat, apt să ţină piept tuturor agenţiilor, comisiilor, ONG-urilor, trimişilor, ambasadelor, miilor de hârţogari UE şi tuturor mântuitorilor închipuiţi de la nivel mondial. E trist că trebuie un masacru pentru a repara o prostie, dar aşa ne dăm seama de imensitatea erorii comise de Guvernul Cioloş.
„Tânăra ursoaică”
Unul din argumentele domnişoarelor ecologiste: nu este etic să vânezi deoarece produci suferinţă. Un glonţ bine ţintit ucide instantaneu, pe când ursul ucide toate animalele de sub regnul său provocându-le suferinţe mult mai mari. Primul lucru pe care-l face ursul când a vânat un animal este să-i sfâşie abdomenul şi să-i consume organele interne, în timp ce victima se zbate. Asta păţesc bietele căprioare – şi n-am văzut încă un activist verde să-i curgă lacrimile de milă. În natură nu există clemenţă şi binefacere, nici echilibru perfect, iar dacă cineva ne obligă să creăm habitate numai pentru urşi e un mare idiot, pentru că acel habitat va fi defavorabil tuturor celorlalte fiinţe, inclusiv omului. Ferească Dumnezeu să fii părintele unei fete de 19 ani care îţi este adusă acasă ruptă de animal pe burtă şi spinare.
„România are nevoie de o cotă de educaţie, nu de o cotă de ucidere a urşilor. Tragedia din Bucegi care a dus ieri la moartea unei tinere ursoaice…”, zice ONG-ul cel mai violent din România, Agent Green. Numai faptul că aceşti inşi foarte probabil irecuperabili enumeră cu atâta graţie pe tânăra ursoaică înaintea fetei ucise ne arată degringolada etică în care-şi petrec existenţa. Alţii ar spune că declinul lor cognitiv e deja periculos şi că nicio instituţie nu mai poate avea dialog cu ei fără să se compromită. Şi dacă totuşi vom mai avea vreodată aleşi ai poporului care să asculte de aceşti rătăciţi, democratic este să-i dăm jos în următoarele 3 zile din orice funcţie s-ar afla. Inclusiv din elicopterul miliardarilor.
Mihail GROZA
