O valută stabilă: ORTUL | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 10 decembrie 2022
Home » Opinii » O valută stabilă: ORTUL
O valută stabilă: ORTUL

O valută stabilă: ORTUL

Străbatem vremuri în care toate (ne) cresc. Mai puţin părul pierdut de pe cap. Zici liberalizare, înţelegi scumpire. Energia electrică, gazul. Carburant, pâine, cartofi, apă, ulei, dolar, euro. Nici hrana pentru animale nu a scăpat trendului. Doar aerul nu s-a liberalizat, dar s-a deteriorat rău de tot. Două dintre articolele citate au stârnit adevărate isterii: benzina şi uleiul. Când a săltat preţul dincolo de orice limită a lăcomiei şi a nesimţirii, unii confraţi într-ale volanului au înşfăcat tot ce au aflat în gospodărie, inclusiv saci de plastic, pe care, în crasă inconştienţă, i-au umplut cu benzină, lichid atât de volatil. De parcă nu ar lua foc şi fără asemenea „ambalaj” la bord destule maşini pe drumurile patriei! Alţii (sau aceiaşi!) „au dat-o pe ulei”, transferat cu baxul de la market în propria cămară. De parcă ţi-ai putea agonisi ceva pentru toată viaţa. Eventual, când vrei să ţi-o scurtezi.

Acestea fiind zise, să intrăm în subiect. Singurul reper valoric rămas constant la fixingul vieţii, sau al nonvieţii: ortul. Supravieţuieşte morţii şi expresia aferentă: „A(-şi) da ortul popii”. Amendabilă zisa în cazul celui plecat într-o lume zisă mai bună – „A dat ortul popii”, dacă ne referim la ort, nu la mort. Ortul se dă. Dar nu de către decedat. Şi nu popii. Ortul numeşte o veche monedă din argint, de mărime mijlocie, echivalată cu un sfert de leu vechi sau taler. Sau zece parale. Diferă după provenienţă, două fiind sursele, nemţeşti sau turceşti. Pe la 1715, un ort echivala în Moldova cu o vadră de vin sau o legătură de 25 de fuioare (un sfert de sută), respectiv 25 bucăţi păstrăvi. Ortul vine din germană, pe filieră poloneză. În nemţeasca veche însemna „o pătrime”. Echivalat şi cu numele unei universităţi sud-americane: Universidad ORT Uruguay. Dar asta-i „altă gâscă”! Ortul a circulat în Evul Mediu prin UE, pătruns şi în ţările româneşti, pe unde, în secolul 18, întâlneai orţi polonezi, turceşti şi de Brandenburg. Între 1561-1563, Domnul Moldovei Ioan Iacob Heraclide, ţintuit în istorie ca Despot-vodă, poruncea monetăriei din Suceava să emită ducaţi din aur, dinari, taleri şi orţi din argint şi oboli din aramă.

Pomenita expresie argotică face aluzie la bănuţul aşezat pe mâinile încrucişate pe piept ale personajului din sicriu, „mijloc de transport” pe ultimul drum şi adăpost de veci. Ort, pentru că nu apăruse nici leul, nici euro sau moneda digitală, bitcoinul. Se mai apela şi la obol, monedă metalică aşezată sub limba decedatului, ca o pastilă de nitroglicerină. În credinţa populară, ortul revenea nu popii – sfinţia sa era plătit separat pentru prestaţia funerară – ci luntraşului Caron, care urma să-l treacă peste Styx. Ori să-şi achite taxa de trecere prin vămile văzduhului. Tradiţionalist şi cinstit, bătrânul luntraş avea tariful fix şi nu se lăcomea. Nu avea treabă nici cu inflaţia, nici cu corupţia. Cel puţin la vremea ortului. Poate, între timp, să-şi fi liberalizat şi el tariful. Vorba ceea, „Om muri şi-om vedea!”. Partener de negociere nu are, clientul său fiind inert. Iar luntraşul îşi încasează ortul şi îşi vede de drum, lipsit de carduri bancare şi neştiutor de plăţile online. Nu posedă nici telefon smart, nu şi-a dotat nici luntrea cu motor fiabil. Vâsleşte calm, nu se grăbeşte. În context, nu negociază. La dânsul, nu ţine nici mituirea, bacşişul – un ort, doi orţi… – spre a-ţi asigura o viteză mai mare de deplasare sau un loc al Veşniciei mai în faţă, mai la vedere şi, evident, mai confortabil, cu surplus de… verdeaţă. Unii uită că starea de confort Acolo ţi-o pregăteşti Aici. Adevărata democraţie doar Acolo funcţionează. Acolo, sunt egali bogaţii şi săracii, împăraţii şi slujitorii lor. Unde nu este „nici durere, nici întristare…”. Nici corupţie, cătuşe, puşcării, luptă pentru ciolan. Există doar două opţiuni: Rai sau iad, paradis sau infern. „Locaţii” pregătite aici, în relativ scurta şi pasagera viaţă pământeană.

Abia când omul viu „se răceşte”, inert, devine indiferent, nepăsător vizavi de toţi agenţii nocivi, fie virusuri, fie semeni. Şi fiţi optimişti, „cu-o moarte toţi suntem datori”. Şi cu 1 ORT. Nu mai mulţi!

Mihai SUCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.