Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Consiliul Judeţean Harghita – partener la încă două proiecte internaţionale | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 3 mai 2024
Home » Societate » Consiliul Judeţean Harghita – partener la încă două proiecte internaţionale
Consiliul Judeţean Harghita – partener la încă două proiecte internaţionale

Consiliul Judeţean Harghita – partener la încă două proiecte internaţionale

  • Aproape şase milioane de lei alocaţi dezvoltării localităţilor judeţului

Consiliul Judeţean Harghita va participa, în calitate de partener, la derularea proiectului CIBioGo („Citizen Participation in Biodiversity Governance” – „Participarea cetăţenilor la guvernarea biodiversităţii”) în cadrul Programului Interreg Europe, al cărui lider de proiect este Provincia Potenza din Italia. Parteneri în cadrul proiectului sunt diverse instituţii, companii şi direcţii generale din Spania, Letonia, Slovenia, Valonia – una dintre componentele statului federal Belgia, din Ungaria, cărora li se alătură, în urma votului favorabil acordat de forul decizional al administraţiei publice judeţene, Consiliul Judeţean Harghita.

Obiectivul principal al acestui proiect este îmbunătăţirea instrumentelor de politică regională prin introducerea unor mecanisme structurate pe implicarea cetăţenilor şi a părţilor interesate, astfel încât regiunile participante să beneficieze de cunoştinţe şi capacităţi sporite în privinţa metodelor de a facilita guvernarea eficientă a biodiversităţii şi a ariilor protejate. Grupul ţintă este format din factori de decizie locali, regionali şi/sau naţionali, parcuri naţionale organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de interese, investitori şi instituţii financiare, cetăţeni şi nu în ultimul rând factori de decizie la nivelul Uniunii Europene.

Durata proiectului CIBioGo este de patru ani, între 1 martie 2023 şi 28 februarie 2027, la care se adaugă o perioadă de trei luni – până în 31 mai 2027, iar bugetul total alocat acestuia este de 1.707.833 de euro. Bugetul aferent Consiliului Judeţean Harghita este de 236.280 de euro.

Un alt proiect internaţional în cadrul programului Interreg Europe la care Judeţul Harghita va participa prin Consiliul Judeţean Harghita este „Social Economy – Regional Policies for supporting Social Economy Entreprises” („Economie socială – Politici regionale pentru sprijinirea întreprinderilor din economia socială”), al cărui acronim este „SECON”. Acest proiect şi-a propus să sprijine regiunile Uniunii Europene participante să iniţieze cât mai multe schimburi de experienţă în scopul îmbunătăţirii politicilor bazate pe cele mai bune practici identificate pentru susţinerea şi extinderea economiei sociale, cu accent pe mediile rurale. Durata proiectului SECON este de 48 de luni, iar bugetul total al acestuia este de 1.842.680 de euro, din care bugetul alocat Consiliului Judeţean Harghita este de 150.797 de euro.

Consilierii judeţeni au aprobat joi şi lista nominală avizată de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă cuprinzând cele 34 de persoane propuse să beneficieze de stimulente financiare în luna martie 2023, persoane care „au avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate în raport cu complexitatea cazurilor”. Valoarea totală a stimulentelor aferente lunii martie este de 43.670 de lei.

Sume alocate proiectelor şi programelor de dezvoltare locală

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, repartizarea sumei de 300.000 de lei din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, pe anul 2023 comunei Mereşti, pentru întocmirea proiectului tehnic şi de execuţie a lucrărilor pentru construirea unei piscine exterioare în localitate, demers care are ca scop, potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita Bíró Barna Botond, „dezvoltarea activităţii turistice în zonă”.

Comunei Mărtiniş i-a fost alocată suma de 600.000 de lei din acelaşi fond pentru înfiinţarea unui azil destinat adăpostirii şi protejării animalelor hoinare, a celor confiscate de la stăpâni ca urmare a condiţiilor şi/sau tratamentelor neadecvate aplicate, sau a celor care au nevoie de proiecţie, beneficiarii acestui proiect urmând să fie oraşele şi comunele judeţului.

Comunei Corund i s-au alocat 700.000 de lei pentru amenajarea trotuarului de-a lungul drumului naţional 13A, iar comunei Lupeni suma de 600.000 de lei pentru modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă.

Comunei Porumbeni i s-a aprobat repartizarea sumei de 300.000 de lei din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa în acest an pentru amenajarea unui foişor sub formă de turelă – o construcţie de tip belvedere şi pentru echiparea cantinei sociale care asigură o masă caldă şcolarilor şi pentru alte 170 de persoane.

Comunei Avrămeşti iau fost repartizaţi 200.000 de lei pentru reabilitarea şi modernizarea sistemului de încălzire a blocului ANL, unde trăiesc mai multe familii tinere şi pentru actualizarea Studiului de fezabilitate la grădiniţa cu program prelungit din localitate, iar comunei Căpâlniţa i s-au repartizat 250.000 de lei pentru reabilitarea reţelei de apă potabilă şi extinderea reţelei de canalizare.

Pentru comuna Brădeşti consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 350.000 de lei solicitaţi pentru construirea unui parc de joacă şi pentru construirea unei Case Comunitare în satul Târnoviţa, unde locuitorii şi asociaţiile să se poată întâlni cu prilejul diferitelor evenimente.

De sume din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit aflat la dispoziţie Consiliului Judeţean vor beneficia şi alte localităţi: comuna Dealu – 420.000 de lei pentru Construirea sălii de sport din satul Sâncrai, comuna Săcel – 250.000 de lei pentru reparaţiile capitale care se impun la Căminul Cultural din Uilac, comuna Atid – 300.000 de lei pentru reabilitarea termică a clădirii şcolii din satul Crişeni, reabilitarea termică a clădirii grădiniţei şi a clădirii şcolii din satul Atid.

Au mai fost repartizate sume din acelaşi fond destinat dezvoltării localităţilor comunelor Şimoneşti – 500.000 de lei pentru actualizarea studiilor aferente sistemului de canalizare şi a reţelei de apă din localitate, Mugeni – 200.000 de lei pentru reabilitarea Casei de Cultură, pentru înfiinţarea de indicatoare şi construirea de vestiare la terenul de fotbal şi pentru lucrări de topografie şi de întabulare pentru două drumuri comunale, Ciceu – 300.000 de lei pentru diverse dezvoltări, Ulieş – 200.000 de lei pentru reabilitarea exterioară a sediului Primăriei, iar pentru Comuna Plăieşii de Jos s-a aprobat repartizarea sumei de 500.000 de lei pentru realizarea unui centru de echitaţie. „Primăria are un imobil unde poate realiza foarte uşor acest centru şi cu aceşti 500.000 de lei am putea porni această investiţie. (…) În judeţul Harghita sporturile ecvestre sunt sprijinite prioritar şi nu numai din repartizarea sumei din fondul la dispoziţia CJ Harghita constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, ci şi prin programele proprii ale Agenţiei de Dezvoltare. Ne bucurăm că avem rezultate foarte frumoase în judeţ”, a spus vicepreşedintele Bíró Barna Botond.

La finalul şedinţei extraordinare, doamna consilier judeţean Portik Erzsébet-Edit a propus premierea jucătorilor echipei de hochei pe gheaţă din Gheorgheni pentru rezultatele obţinute, aşa cum s-a procedat în cazul celor de la Sport Club Miercurea-Ciuc. „Ar fi un gest nobil din partea Consiliului Judeţean”, a arătat Portik Erzsébet-Edit.

Vicepreşedintele Bíró Barna Botond a informat-o că deja s-au făcut demersuri în acest sens. „Bateţi la uşi deschise, şi noi ne-am gândit la acest lucru şi la şedinţa anterioară am modificat hotărârea privind acordarea premiilor, astfel încât să putem premia hocheiştii din Gheorgheni, aşa cum am făcut şi cu cei din Ciuc. Felicităm echipa din Gheorgheni pentru câştigarea Ligii Erste la hochei pe gheaţă şi ştim că un asemenea rezultat înseamnă mai mult decât un premiu, este mândria întregii comunităţi”, a concluzionat Bíró Barna Botond.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.