Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Directorul general al DRDP Braşov: Lucrările de reconstrucţie a podului din comuna Corbu, peste râul Bistricioara, vor începe la toamnă | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 21 mai 2024
Home » Societate » Directorul general al DRDP Braşov: Lucrările de reconstrucţie a podului din comuna Corbu, peste râul Bistricioara, vor începe la toamnă
Directorul general al DRDP Braşov: Lucrările de reconstrucţie a podului din comuna Corbu, peste râul Bistricioara, vor începe la toamnă

Directorul general al DRDP Braşov: Lucrările de reconstrucţie a podului din comuna Corbu, peste râul Bistricioara, vor începe la toamnă

  • Acesta îi linişteşte pe participanţii la trafic, spunând că nu există nicio problemă de siguranţă
  • În lipsa trotuarelor de pe pod se caută şi o soluţie pentru siguranţa pietonilor

Vineri, directorul general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a efectuat o deplasare în comuna Corbu, unde a văzut starea podului peste râul Bistricioara, despre care am scris recent în ziarul nostru, şi a avut discuţii cu primarul localităţii.

Tudor Duţu, directorul general al DRDP Braşov preciza că se cunoaşte problema acestui pod încă din anul 2019, însă la primele 4 licitaţii pentru reabilitarea lui, care au fost făcute în decursul anilor 2019 şi 2020, nu s-a prezentat nimeni.

Acesta explica că în urmă cu 4 ani, când s-a văzut că nu vine nimeni la licitaţie, s-a hotărât să se facă o actualizare a indicatorilor tehnico-economici. S-a făcut o nouă expertiză din care a reieşit că reabilitarea nu mai reprezintă o soluţie, ci construirea unuia nou.

S-au organizat noi licitaţii pentru proiect, dar la care nu s-a prezentat nimeni.

„În momentul de faţă suntem la stadiul la care avem un proiectant, avem un DALI (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie – n.a.) şi SF (Studiul de Fezabilitate – n.a.) în lucru, care vor fi finalizate până la sfârşitul lunii mai. De la sfârşitul lunii mai sperăm să trecem prin toate procedurile necesare şi să obţinem o hotărâre de Guvern pentru actualizarea indicatorilor de la acea dată, astfel încât din luna septembrie podul să intre efectiv în reparaţie. Practic, podul va fi înlocuit”, explica directorul general al DRDP Braşov.

Acesta mai spunea că pe perioada lucrărilor, care se vor întinde pe aproximativ 12 luni, se va amenaja un pod provizoriu.

„Structura de rezistenţă a podului, chiar dacă el arată urât, nu este foarte mult afectată. Participanţii la trafic nu au o problemă de siguranţă. În schimb, da, aşa cum spunea şi dl primar, pe lângă faptul că este total inestetic, pietonii au o problemă, persoanele cu dizabilităţi au o problemă să treacă pentru că este şi îngustată puţin calea de rulare”, a mai spus Tudor Duţu.

Romeo Ţepeş-Focşa, primarul comunei Corbu, a adus în discuţie problema pietonilor şi în special a persoanelor cu dizabilităţi. Preciza că sunt două persoane care se deplasează în cărucioare, iar cum zona pietonală a podului, cea care nu s-a prăbuşit, se află în stare depreciată, acestea sunt nevoite să intre pe carosabil, care este îngustat.

Vorbind şi cu şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Harghita, ing. Cătălin Romanescu, edilul comunei spunea că o soluţie ar fi montarea unui limitator de viteză (bumper) pe întreaga lăţime a carosabilului, în prezent fiind pus unul doar pe un sens de mers. Asta pentru că cel prezent nu-i determină pe şoferi să încetinească, putând să-l ocolească uşor.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.