Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Colegiul Naţional „Octavian Goga” – 50 de ani de excelenţă în slujba comunităţii | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 4 mai 2024
Home » Învățământ » Colegiul Naţional „Octavian Goga” – 50 de ani de excelenţă în slujba comunităţii
Colegiul Naţional „Octavian Goga” – 50 de ani de excelenţă în slujba comunităţii

Colegiul Naţional „Octavian Goga” – 50 de ani de excelenţă în slujba comunităţii

  • Prof. Magdalena-Camelia Dumbravă: „Colegiul Octavian Goga reprezintă locul în care comunitatea noastră şi-a construit şi îşi construieşte viitorul, (…) locul în care s-au construit caractere şi s-au clădit valori”

La 1 iulie 1971, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al judeţului Harghita dispunea înfiinţarea Liceului de Cultură Generală nr. 2, subordonat Inspectoratului Şcolar, iar inaugurarea a avut loc o lună jumătate mai târziu, în 21 august.

Una dintre primele profesoare ajunsă la nou înfiinţatul liceu, proaspătă absolventă de facultate la Bucureşti şi originară din Capitală, a fost doamna Adriana Popescu, repartizată la Catedra de Latină-Franceză.

„Am venit cu ideea că voi sta o lună şi am rămas aici 600 de luni. Era un liceu mititel, cu o singură clădire, cu 20 de săli de clasă, laboratoare de fizică, chimie, biologie, un cabinet de desen, o bibliotecă cu peste 6.000 de volume şi o clădire anexă, unde funcţiona un atelier de tâmplărie. Mi-am dat definitivatul aici, gradul I şi gradul II, am avut colegi minunaţi, alături de care am învăţat ce înseamnă răbdarea, bunătatea şi dăruirea”, îşi aminteşte profesoara Adriana Popescu.

În instituţia de învăţământ studiau atunci 1.200 de elevi grupaţi în 30 de clase, îndrumaţi de 29 de cadre didactice, iar învăţământul era bilingv.

„Accesul către şcoală se făcea pe o scară principală, care avea 116 trepte; nu am să uit niciodată, cred că atunci m-am călit fizic, urcându-le şi coborându-le zilnic. Împreună am construit această şcoală, am înălţat-o, pentru că atunci când am început nu era sală de sport, nu era cantină, nu era internat. Au lucrat foarte mult la ridicarea lor elevii de la învăţământul seral. Ulterior am fost numită directoare adjunctă şi am colaborat cu toţi directorii pe care i-a avut această şcoală”, ne povesteşte domnia sa.

Între 1973 şi 1975, baza materială avea să se extindă prin darea în folosinţă a unui internat cu 216 locuri, a unei săli de sport şi a unui atelier de şcoală.

În 1974, Liceul de Cultură Generală nr. 2 din Miercurea-Ciuc şi-a schimbat titulatura, devenind Liceul Real-Umanist, iar la 1 septembrie 1977 s-a transformat în Liceul Industrial nr. 3.

Din 1978 şi până la sfârşitul lunii mai 1990 au funcţionat împreună cu profilul de industrie uşoară şi profilurile de matematică-fizică şi filologie, iar numărul absolvenţilor în acea perioadă ajunsese la cifra record de 5.360 de elevi, calificaţi la absolvire în meseriile de confecţioner, filator, tricoter, mecanic-întreţinere, pregătirea elevilor fiind asigurată în cadrul atelierelor amenajate în incinta şcolii şi în unităţile industriale din municipiul Miercurea-Ciuc.

„Se lucra în trei schimburi, de la ora 07:15 până la ora 22:00. Efectivele de copii erau foarte mari, mai ales la clasele V-VIII, unde aveam până la 44 de copii într-o clasă, iar şirurile de bănci se prelungeau până la tablă. Şi pentru că toată lumea trebuia să aibă studii medii, seralul era organizat în două schimburi – dimineaţa şi seara – în funcţie de schimburile de la fabricile unde erau angajaţi elevii. Era cumplit, obositor, a fost greu, dar şi frumos. Colectivul a fost bun şi ne-am ajutat unii pe ceilalţi, participam împreună la toate activităţile, lucram şase zile pe săptămână şi duminica făceam muncă patriotică la adunat hârtii şi sticle din Parcul Central şi de la marginea oraşului, la Jigodin. Nimeni nu prea avea timp pentru familie atunci”, rememorează septuagenara profesoară care, în lipsa specialiştilor, şi acum continuă să predea Limba Latină la CN „O. Goga”, făcând naveta de la Bucureşti la Miercurea-Ciuc.

„Şi aşa am împlinit 50 de ani de activitate odată cu liceul, sunt istoria vie a acestei şcoli”, mărturiseşte prof. Adriana Popescu.

În aceeaşi perioadă în clădirea liceului a funcţionat şi Şcoala Generală nr. 11, iar colectivul cadrelor didactice, cuprinzând profesori, ingineri, economişti, maiştri şi instructori, număra 147 de persoane.

Din iunie 1990, după separarea şcolilor în funcţie de criteriul limbii de predare, Liceul Industrial nr. 3 a devenit Liceul Teoretic ,,Octavian Goga”, format din clasele de secţie română de la Şcolile Generale nr. 10 şi nr. 11, de la Liceul de Matematică-Fizică şi de la Liceul Industrial nr. 3.

Aşa se face că în 17 septembrie 1990, porţile şcolii s-au deschis pentru 1.041 de elevi şi 60 de cadre didactice. De atunci nu s-a mai lucrat în schimburi.

Unitatea de învăţământ a continuat să se dezvolte şi trei ani mai târziu s-a construit clădirea Informaticii cu două laboratoare, iar în anul 1998 s-au dat în folosinţă cantina şcolară şi clădirea claselor primare.

Abia în 1999 liceul a primit titulatura de Colegiul Naţional ,,Octavian Goga”, de atunci şi până în prezent parcurgând un amplu proces de modernizare şi de dotare.

„Colegiul Octavian Goga reprezintă locul în care comunitatea noastră şi-a construit şi îşi construieşte viitorul. Din 1972, elevii şcolii au învăţat să scrie şi să citească, au ajuns la vârsta Bacalaureatului, apoi generaţii după generaţii şi-au luat zborul, au reuşit la universităţi de prestigiu din ţară şi din străinătate, şi-au construit vieţile cu profesii frumoase, unii sunt chiar profesorii şcolii, iar alţii sunt acum părinţii elevilor noştri. Colegiul Naţional Octavian Goga reprezintă locul în care s-au construit caractere şi s-au clădit valori, iar profesorii care s-au pensionat pot fi mândri de întreaga lor carieră. În cei 50 de ani de la înfiinţare, Colegiului Naţional Octavian Goga s-a bucurat de renume, fiind o şcoală de prestigiu a învăţământului harghitean, un renume construit de elevi şi profesori extraordinari prin muncă, seriozitate şi perseverenţă, de directori şi directori adjuncţi creativi, eficienţi, profesionişti, adevăraţii fondatori ai culturii organizaţionale, de întregul personal didactic-auxiliar şi nedidactic care prin dăruire şi devotament a asigurat o funcţionare exemplară, de reprezentanţii părinţilor din organismele de conducere şi de instituţiile publice care au sprijinit această instituţie”, a declarat prof. Magdalena-Camelia Dumbravă, directoarea Colegiului Naţional „Octavian Goga”, cu prilejul festivităţilor ocazionate de jubileul unităţii de învăţământ.

La ceas aniversar nu au fost uitaţi profesorii care au desăvârşit minţi şi caractere, oameni care au făcut cinste meseriei la standarde înalte, participând activ la îndeplinirea misiunii şcolii, şi nici instituţiile care au susţinut unitatea de învăţământ. Conducerea Colegiului Naţional „Octavian Goga” a acordat plachete aniversare şi diplome directorilor care s-au succedat la conducerea unităţii de învăţământ: prof. Irina Croitor, prof. Maria Bedő, prof. Niculina Kurcsakovszki, prof. Doru Dobreanu, prof. Tamara Proca, directorilor adjuncţi Adriana Popescu şi Korácsony Iakob, profesorilor pensionari care au predat aici de-a lungul vremii, precum şi reprezentanţilor Prefecturii Harghita – subprefecţii Isabela Prodan şi Marius Ţepeluş, reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita – inspector şcolar general adjunct Cristinel Fănel Glodeanu şi inspector Aurora Pleşu, precum şi Părintelui Protopop Păncescu Gheorghe-Ionel, delegatul Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei.

Iar în memoria celor care s-au stins, foşti membri ai conducerii liceului şi profesori, a fost ţinut un moment de reculegere, în semn de pioasă recunoştinţă.

Diplome au fost înmânate şi altor angajaţi ai Colegiului, care au contribuit şi contribuie zi de zi la buna desfăşurare a activităţilor didactice, nedidactice şi a funcţionării unităţii de învăţământ.

În prezent, conducerea Colegiului Naţional „Octavian Goga” este asigurată de echipa condusă de prof. Magdalena-Camelia Dumbravă, secondată de directorul adjunct Dané Endre.

„În calitate de director al şcolii, mulţumesc deopotrivă profesorilor, elevilor, părinţilor şi instituţiilor care umăr la umăr au contribuit de-a lungul timpului la împlinirea misiunii şcolii noastre. Iar dumneavoastră pentru că ne-aţi onorat cu prezenţa. Vreau să le mulţumesc şi colegelor mele care au pus trup şi suflet pentru organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi jubiliare – Elena Maria Bőjte, Maria Georgeta Bogos, Cristina Popa, Cristiana Bucur, prof. Mihaela Ionescu şi colegului meu dir. adj. Dané Endre, care mă susţine moment de moment”, a încheiat prof. Magdalena-Camelia Dumbravă.

Discursurile, amintirile depănate de-a lungul câtorva ore bune, pentru a ostoi dorinţa revederii după lunile şi anii care i-au despărţit pe foştii profesori de colegi şi de „şcoala dragă”, au fost întrerupte de scurte momente artistice oferite de elevi ai şcolii, răsplătite cu aplauze. Zeci, poate chiar sute de poze au imortalizat momente ale întâlniri cu cei dragi, spre neuitare.

Sloganul Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc este ,,CULTURĂ, CUNOAŞTERE, DESCOPERIRE, ŞTIINŢĂ”. Viziunea – ,,Creşterea calităţii în educaţie prin deschidere către valorile europene şi formarea competenţelor de punere în valoare ale acestora, pentru a putea răspunde cerinţelor unei societăţi bazate pe cunoaştere şi dezvoltare de competenţe”, iar Misiunea asumată a şcolii este de a furniza „servicii de o asemenea calitate, încât elevii să primească o educaţie superioară, dascălii, elevii şi părinţii să fie părtaşi la succes, iar societatea să beneficieze de absolvenţi performanţi”. Nu este de mirare că această unitate de învăţământ, graţie ofertei de studiu şi calităţii actului educaţional, este căutată nu numai de absolvenţii de gimnaziu români, ci şi de cei maghiari, tot mai mulţi de la an la an, procentul acelora care au ales să îşi desăvârşească studiile preuniversitare aici fiind în prezent de 24%.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.