Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
La sfârşitul săptămânii trecute, la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a avut loc în toată ţara „Biblioteca vie”, doritorii având posibilitatea de a sta de vorbă cu deţinuţi şi angajaţi ai penitenciarelor. La Miercurea-Ciuc, evenimentul s-a desfăşurat în organizarea Penitenciarului din localitate.
„Biblioteca vie” funcţionează ca o bibliotecă obişnuită: oamenii vin, împrumută o carte, o studiază, iar după ce o returnează pot împrumuta alta. Diferenţa dintre cele două biblioteci este dată de natura cărţilor; în cadrul bibliotecii vii cărţile sunt oamenii care, pentru o clipă, îşi împărtăşesc experienţele de viaţă altor oameni.
În coordonarea Teofanei Baltă, educator, şi a lui Dan Brăiloiu, şef serviciu, din cadrul Penitenciarului din Miercurea-Ciuc, la evenimentul de vineri au participat 18 „cărţi”: 4 deţinuţi, un fost deţinut, 7 angajaţi ai penitenciarului şi 6 colaboratori.
„Ideea principală – spunea Dan Brăiloiu – este prezentarea imaginii reale a universului carceral, atât din punct de vedere al personalului, cât şi al deţinuţilor, şi transmiterea acestuia către cei interesaţi, în speţă cititorii”.
Prin aducerea faţă în faţă a deţinuţilor şi a celor care lucrează în penitenciare cu oamenii din viaţa obişnuită s-a încercat evitarea unor idei preconcepute cum este aceea că penitenciarul este un mediu închis sau plin de violenţă şi, spunea Brăiloiu, sublinierea faptului că „penitenciarul aparţine societăţii civile şi este în slujba acesteia”.
„Cartea” Daniel
La „Biblioteca vie” care a avut loc la Miercurea-Ciuc am stat de vorbă cu 3 „cărţi” ce spun poveştile unor oameni care au greşit în viaţă şi care, acum, îşi ispăşesc pedeapsa. Iar una dintre aceasta îi aparţine lui Daniel, el fiind primul deţinut cu care am stat de vorbă în cadrul evenimentului.
– Cum îşi începe povestea această carte?
– Am ajuns aici din cauză că am condus fără permis. Am avut o viaţă frumoasă: cu serviciu, cu muncă, plătitor de taxe. Săvârşesc o pedeapsă mică pentru conducere fără permis şi pentru instigare la fals, adică am dat numele altuia.
Am venit cu teamă mare aici; am 50 de ani şi n-am venit cu inima deschisă, neştiind despre ce este vorba. Totuşi, am ajuns la concluzia că sunt oameni şi aici; a fost un plus că am reuşit să găsesc respect şi înţelegere şi în această instituţie privativă de libertate.
– Care sunt principalele dificultăţi cu care vă confruntaţi?
– Probabil că aţi văzut şi în mass-media, chestii cu care vin acum nu sunt noutăţi – se poate şi mai bine, este loc şi de mai bine, chiar şi aici. Aş prefera să nu exemplific.
– Cu ce v-aţi ocupat înainte să intraţi?
– Sunt constructor de case de lemn rotund şi lucrez la o firmă din Braşov. Patronul este cetăţean german, salariul bun, este un circuit închis. Un serviciu bun – după acesta îmi pare rău.
– Când vă eliberaţi?
– Am comisia de eliberare condiţionată la sfârşitul anului viitor. Am doar doi ani şi ceva de executat.
– După ce ieşiţi, o să vă fie frică de prejudecăţi?
– Puţin da. Sincer vorbind, şi eu eram reticent la persoanele care au fost închise. Dar stă în latura firii umane să greşim, tot în latura firii umane stă să ne adaptăm, să trecem peste, să ne ridicăm, să zicem a fost o greşeală, important este să nu repetăm.
– După eliberare ce veţi face?
– Nu sunt lichidat, am contractul de muncă întrerupt temporar. Am fost unul dintre exemplele pozitive în ceea ce priveşte munca şi probabil de asta nu mi-au încheiat contractul de muncă şi mă susţin.
– Sunteţi unul dintre cazurile fericite care după eliberare se va putea reintegra uşor.
– Nu o să fiu nevoit să-mi caut serviciu, nu o să fiu nevoit să mă reintegrez din punctul acesta de vedere
– Acest eveniment are rolul de a aduce faţă în faţă pe cei din spatele gratiilor pe cei din societate, în ideea de a încerca să se scape de prejudecăţi. Dacă ar fi să transmiteţi ceva – chiar în contextul în care veţi fi eliberat – ce le-aţi spune oamenilor?
– Să facă orice încât să preţuiască libertatea şi să nu ajungă după gratii. De ce? Este foarte important să ai familia ta, este foarte important să ai serviciul tău, este foarte important să ai o gamă de activităţi şi să nu fi restricţionat de la ele. Acesta este lucrul pe care îl văd eu aici; poate nu este o pierdere de timp, poate ai ceva de învăţat, poate uneori lecţia este prea dură. Dar trebuie să faci orice pentru a te reabilita.
Nu este greu – cu ajutorul familiei, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu ajutorul cadrelor de aici…
Consemnare de LIVIU CÂMPEAN
