Atelier de Încondeiat Ouă şi Expoziţie de pictură la Livezi

• Căminul Cultural din satul Livezi s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea de persoane dornice să pătrundă tainele acestei arte tradiţionale străvechi

În Sâmbăta lui Lazăr, care precede Duminica Intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim, făcând legătura între Postul Paştelui şi Săptămâna Patimilor, zeci de tineri şi vârstnici din Miercurea-Ciuc şi din comunele învecinate satului Livezi au răspuns invitaţiei lansată de Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor şi turismului din localitate.

Să înveţi să încondeiezi ouă nu este o treabă tocmai uşoară, poate de aceea mamele din vechime îşi iniţiau copilele de mici în acest meşteşug migălos, care necesită îndemânare şi foarte multă răbdare.

„Am învăţat să încondeiez ouă de la vârsta de patru ani, de la străbunica, de la bunica şi mai apoi de la mama mea. Pe atunci erau doar sobe în case, pe ele încălzeam ceara în cutii de conserve şi ne ardeam foarte tare la degete, iar mâinile ne erau pline de ceară fierbinte. Dar parcă le aud şi azi: «şi dacă arde, trebuie să înveţi, tradiţia trebuie dusă mai departe»”, ne povesteşte doamna Bucur Erzsébet din Livezi, una dintre „profesoarele” Atelierului de împodobit ouăle de Paşte.

De la predecesoarele sale a învăţat zeci de modele decorative, ale căror origini se pierd în perioada precreştină, atunci când oamenii încă nu cunoscuseră scrierea, motive încărcate de semnificaţii, preluate şi transmise din generaţie în generaţie până astăzi, lăsându-ne moştenire imaginea altor timpuri, filosofia ancestrală despre viaţă şi despre apusul ei, văzută şi trăită de creatoarele lor.

De-a lungul timpului, vechilor modele li s-au adăugat alte zeci, poate chiar sute, rod al creativităţii şi măiestriei purtătorilor de tradiţie şi de frumos. Doar tehnica încondeiatului ouălor a rămas neschimbată, de mii de ani.

„Nu a existat an” în care doamna Bucur să nu încondeieze ouă pentru Sărbătorile Pascale şi nu doar pentru familie, ci şi pentru prieteni şi cunoscuţi, „în semn de recunoştinţă”. Lucrează cu o iuţeală de invidiat, dată de experienţa căpătată de-a lungul a zeci de ani, şi reuşeşte să încondeieze un ou cu model complicat în patru-cinci minute după ceas; pentru modelele simple îi trebuie unul – cel mult două minute.

„Eu am lucrat la Calea Ferată şi într-un an s-a întâmplat să fie deodată Paştele Catolic şi cel Ortodox. Patru sute de ouă am încondeiat într-o săptămână, singură, ca să le ofer cadou colegilor şi şefilor mei de la Braşov, oameni buni, care au avut încredere în mine şi au fost binevoitori întotdeauna. A fost modul meu de a le mulţumi. Astăzi trăim într-o lume în care nu se mai pune preţ pe învăţarea tradiţiei în copilărie şi e mare păcat; pentru că într-un copil trebuie sădit tot ceea ce este frumos. Noi de mici am învăţat să avem respect pentru tradiţie şi pentru toţi oamenii din jur”, rosteşte, cu o undă regret în glas, interlocutoarea noastră.

Salamon Éva este meşteşugar popular atestat şi membră în numeroase jurii ale concursurilor de încondeiat ouă din ţară şi din Ungaria. A deprins tainele acestei tradiţii în adolescenţă, în urmă cu mai bine de 20 de ani, la un atelier similar celui organizat sâmbăta trecută în satul Livezi; un motiv în plus pentru a răspunde afirmativ rugăminţii organizatorilor, de a le preda ştafeta şi altor copii şi tineri interesaţi. Şi nu a venit cu mâna goală, ci cu o mulţime de modele şi cu ustensilele necesare încondeierii ouălor pentru participanţi.

Ne spune că la început a încondeiat ouă doar pentru familie, iar după ce s-a perfecţionat şi specializat în această tehnică aparţinând artei tradiţionale a început să primească şi comenzi. În prezent cunoaşte „pe dinafară foarte multe modele”, din diferite zone: de pe Valea Ghimeşului, din Săcele, din zona Covasnei şi din Ungaria.

„Am iubit ouăle pictate dintotdeauna, la început pe cele decorate cu frunze, iar arta încondeierii ouălor o iubesc încă dinainte de a o învăţa. După ce am căpătat experienţă, la insistenţele surorii mele am devenit membru al juriilor concursurilor (de profil – n.a.) organizate în Ungaria şi recent am fost atestată «meşteşugar popular». Este a doua oară când particip la Atelierul de încondeiat ouă de la Livezi şi mă bucur că acum văd în jurul meu mult mai multe persoane interesate, copii şi adulţi pricepuţi care au reuşit să creeze mici opere de artă”, a declarat Salamon Éva.

O altă modalitate de a împodobi ouăle de Paşte este cea a „croşetatului ouălor”, respectiv a broderiei croşetate care îmbracă oul, conferindu-i un aspect unic, în funcţie de coloristică şi de model. Cu multă răbdare, doamna Laura Cioropariu i-a îndrumat pe participanţi, explicându-le şi arătându-le pe îndelete cum se realizează.

„Acum, în pragul sărbătorilor de Paşte este un moment minunat pentru oameni, pentru comunitate să se reîntâlnească şi împreună să readucem tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor noştri în actualitatea modernă pe care cu toţii o trăim”, remarcă Alexandra Ţifrea, binecunoscuta iniţiatoare a grupului „Şezătoare la Miercurea-Ciuc”, de această dată în calitate de participantă activ la eveniment.

În scurt timp, de la deschiderea atelierului, buna dispoziţie s-a instaurat în Căminul Cultural din Livezi, mai aglomerat ca niciodată. Cei mai mici au colorat ouă de Paşte şi iepuraşi desenaţi pe coli de hârtie A4, în vreme ce părinţii lor îşi încercau măiestria încondeind modele mai uşoare sau mai complicate, tradiţionale sau inspirate de propria imaginaţie.

„Am venit împreună cu soţul şi copilul; este pentru prima dată când participăm la un astfel de atelier şi ne place foarte mult, tuturor. Este greu, dar frumos”, a afirmat una dintre participante.

Sara Maria Oltean are opt ani. A învăţat repede să încondeieze ouă şi ne asigură că va repeta experienţa şi acasă. „A fost foarte frumos, am încondeiat patru ouă şi vreau să vi le şi arăt. La primele două mi-a fost mai greu; următoarele au ieşit foarte frumos. Am descoperit că am o pasiune pentru acest lucru. Noi de Paşte mai încondeiem ouă şi am să fac şi altele, multe modele noi. Şi îmi mai place şi croşetatul ouălor, m-a învăţat acum o doamnă şi o să mai exersez”, a continuat copila.

„De ce trebuie să venim până la Livezi, ca să avem parte de astfel de activităţi, de care se poate bucura întreaga familie? De ce nu se fac şi în Miercurea-Ciuc”, se întreabă o altă participantă.

Cei care au luat parte la Atelierul de Încondeiat Ouă au avut prilejul să vizioneze şi Expoziţia de Pictură cuprinzând lucrări ale artiştilor amatori Paula-Cristina Gheorghian şi Florin Ionaş, amenajată în incinta Căminului Cultural din Livezi.

Săptămâna Mare şi Paştele la Livezi

A venit primăvara în satul Livezi. Câteva zile însorite au fost de ajuns ca brânduşele să umple coamele dealurilor şi curţile gospodarilor, iar malurile râurilor şi ale pâraielor s-au albit de florile Paştelui, care vestesc apropierea marii sărbători a Învierii Domnului. Iar oamenii şi-au pierdut asprimea iernii, şi-au descreţit frunţile, lăsându-te să simţi căldura şi jovialitatea comunităţii.

„În Săptămâna Mare simţi că aici este altfel, oamenii sunt mai buni, mai răbdători şi mai calzi”, arată Maria Sebeştin, co-fondatoare a Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor şi turismului din Livezi.

Ascultând-o, m-am întrebat de ce ar fi altfel acolo, iar tânăra mi-a răspuns fără întârziere întrebării nerostite: „pentru că livezenii sunt oameni deosebit de credincioşi, ţin foarte mult la sărbători, la post şi la spovedanie”.

Mariei Oltean, sărbătorile îi amintesc inevitabil de copilărie şi de farmecul vacanţelor petrecute la bunici.

„În perioada de dinaintea Paştelui, ambele mele bunici ţineau post şi întotdeauna mergeam la biserică în costume populare, un lucru pe care, din păcate, livezenii nu îl mai fac. Îmi amintesc şi azi învăţăturile bunicii Valeria, care ne spunea: «în post nu-ţi legi baticul la spate şi nici nu-ţi pui catrinţa în brâu», acestea fiind semne de fală, «trebuie să ne smerim, să fim mai buni şi să le dăm celor din jur ceea ce ne-am dori să primim de la ei». În Săptămâna Mare începeam cu cele 12 Evanghelii, mergeam la rugăciune şi la Prohod; am şi acum cărticica pe care bunica i-a cumpărat-o mamei mele când era copil şi cu ea merg şi fetele mele la Prohodul Domnului. Postul este foarte important pentru cei de aici, iar Părintele Pavel ne îndrumă să ne curăţăm astfel trupul şi sufletul, postul fiind o jertfă înaintea Învierii Domnului”, ne povesteşte, cu evidentă emoţie, doamna Oltean, la rândul ei co-fondatoare a Asociaţiei pentru promovarea tradiţiilor şi turismului din Livezi.

„Ştiam că vine Paştele când începea curăţenia generală: în casă, în curte, peste tot. Toţi munceam, de la mic la mare, greblam, dădeam pomii cu var şi toată grădina se colora în alb. Totul trebuia să fie perfect”, preia firul povestirii Maria Sebeştin.

Doar lunea şi marţea sunt alocate dereticatului şi punerii în rânduială, pentru că miercurea este zi de post şi abţinere de la toate cele, prescrisă credincioşilor de către Biserică.

„Joia, tata tăia mieii, vinerea era ziua de încondeiat şi de vopsit ouă, iar noi, copiii, eram trimişi să culegem frunze de toate felurile, ca mama să le ornamenteze. Dar ziua noastră preferată era cea de sâmbătă, când mama băga la cuptor pâinea, mielul, cozonacii, făcea drob, sarmale, salată boeuf, toate bunătăţile. Apoi pregătea coşul, din care nu lipsea câte o bucată din fiecare preparat şi vinul, ne primeneam şi seara porneam pe jos, cale de cinci kilometri către Biserică, la Înviere. O oră şi jumătate mergeam, treceam peste un deal şi urcam pe celălalt, în vârful căruia a fost clădită Biserica”, narează Maria Sebeştin.

„La Livezi, la Slujba de Înviere te încearcă un sentiment deosebit. Acolo, în vârful dealului, părintele bate cu Sfânta Evanghelie în uşa bisericii şi apoi cântă pătrunzător Veniţi de luaţi Lumină!”, detaliază Maria Oltean.

Ecoul veştii Învierii Mântuitorului se rostogoleşte peste culmi şi văi, iar Lumina şi mila Domnului se revarsă asupra Lumii, biruind Întunericul, topind răutatea şi vrăjmăşia.

„Înconjurăm Biserica şi nici vântul de pe vârful muntelui nu-mi stinge lumânarea; iar dacă ţi se stinge, o aprinzi de la cel de lângă tine. Apoi intrăm cu toţii în biserică şi cântăm, ca o sigură voce, Hristos a Înviat! E un sentiment pe care nu-l ai oricând şi oriunde”, detaliază Maria Oltean.

Înainte de a se crăpa de ziuă, sătenii coboară către case, osteniţi, dar cu sufletul uşor ca pana, şi azi aşijderea străbunilor, de aproape două mii de ani.

„Când ajungeam acasă, pe la 04:00-05:00 dimineaţa, eram frânţi. La prima masă mâncam doar bucatele sfinţite, nimic altceva. De la prânz, salată, drob, friptură şi numai luni ne lăsa mama să ciocnim şi să mâncăm ouăle de Paşti; nici acum nu ştiu de ce. Dar era fain, că aveam o grădină mare şi noi, copiii ascundeam ouăle pe nici nu gândeşti unde. Era frumos şi la noi în familie încă se păstrează aceste obiceiuri, iar ai mei ţin la toate lucrurile sfinte, preluate de la bunicii mei. Pentru mine, Paştele înseamnă bucurie, iar la Livezi simţi cu adevărat că vine Paştele, ca niciunde altundeva. Înainte de sărbători, aici toate se primenesc şi se îmbracă în frumos, ca şi noi să fim la fel. Mă uit la copiii mei şi văd cât sunt de fericiţi când venim la Livezi de sărbători”, încheie povestirea Maria Sebeştin.

O poveste adevărată, despre o comunitate mică, dar frumoasă şi mândră, care şi-a păstrat, neclintită, obiceiurile strămoşeşti şi credinţa.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii