VASILE AVRAM – un nume de referinţă al spiritualităţii româneşti | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 2 iulie 2020
Home » Cultură » VASILE AVRAM – un nume de referinţă al spiritualităţii româneşti
VASILE AVRAM – un nume de referinţă al spiritualităţii româneşti

VASILE AVRAM – un nume de referinţă al spiritualităţii româneşti

Vasile Avram ar fi împlinit azi 75 de ani de viaţă, eveniment care, coroborat cu cei 13 ani trecuţi de la dispariţia sa prematură, amplifică regretele puternice care ne încearcă atât pentru pierderea OMULUI Vasile Avram, cât şi pentru întreruperea brutală a unei OPERE MAGNIFICE, de o complexitate şi amplitudine fără egal în zilele noastre.

Pe măsură ce îi cunoaştem cu adevărat opera, datorită, în primul rând, eforturilor admirabile ale doamnei Felicia Avram, pentru tipărirea moştenirii postume, contribuţia lui Vasile Avram la îmbogăţirea zestrei noastre spirituale se amplifică impresionant.

Vasile a fost cu adevărat o personalitate enciclopedică, operând cu o paletă creativ-educativă şi filozofică uimitor de vastă: ziarist, prozator, poet, dramaturg, grafician, ilustrându-şi propria operă, filozof, etnolog şi etnograf, mentor al unor generaţii de studenţi în ziaristică, în cadrul catedrei de antropologie a Universităţii sibiene. În sfârşit, din postura de conducător al unor instituţii culturale, promotor al păstrării şi valorificării creaţiei noastre populare.

În acest spaţiu dedicat memoriei lui Vasile Avram vom face loc unora din creaţiile lui poetice, dar şi unor fragmente care ilustrează concepţiile şi gândirea lui Vasile Avram ca om al cetăţii, precum şi aprecierilor lansate de personalităţi remarcabile ale culturii noastre, demonstrând clar că Vasile Avram este tot mai mult perceput la adevărata sa valoare.

 

Cum este văzut Vasile Avram de:

Ana Blandiana

[…] Vasile Avram s‑a ocupat mai mult decât de tipărirea propriei opere, de crearea şi însufleţirea a numeroase instituţii culturale, catedre universitare, ziare, reviste, muzee. A fost un risipitor de energii spirituale şi de forţe intelectuale, un entuziast (în sensul etimologic al termenului) pentru care implicarea şi munca, dăruirea şi credinţa s‑au aflat în centrul vieţii şi al bucuriei ei. […]

 

Scrisoare de la Constantin Noica

Stimate Domnule Avram,

[…] Dacă nu am timp să citesc acum pe contemporanii mei de pe‑acum părăsiţi (pentru cine? pentru un cititor himeric?), în schimb am timp să‑i văd la Păltiniş serile, când nu mai pot lucra cu spor. Vă aştept deci oricând: până la 10 mai, apoi, după o scurtă şedere probabilă în R.D.G., începând din 1-5 iunie.

Vă aştept nu numai cu plăcere, dar şi cu interes. Am ajuns în buna situaţie când iau mai mult de la ceilalţi decât pot da.

Al D-voastră, cald, C. Noica

 

Paul Antoniu

[] Odată cu Trecerea cea Mare a lui Vasile Avram a dispărut unul dintre cei mai luminaţi intelectuali care s‑au ridicat de pe meleagurile noastre sălăjene în veacul ce‑a trecut. Cu grăbire a vrut să se întoarcă la Nicula, acolo unde pentru el „Împovărat de veacuri, semnul crucii, ca o fantomă s‑a oprit din drum”. […]

 

Irina Urcan‑Bălescu

Vasile Avram, acest spirit religios şi poetic, vine în lumea noastră cu un nou tip de creaţie născută din tradiţia religioasă a neamului, din labirintul atâtor mituri şi simboluri tradiţionale.

 

Eugène Van Itterbeek

[…] Vasile Avram a fost fascinat de societăţile arhaice, căutând semnele lor runice, acele „revelaţii ultime”, lizibile încă, de care vorbea şi marele filosof Emil Cioran. Aceste societăţi au păstrat „semnele”, paradigmele pe care poetul şi antropologul Vasile Avram le interoga mereu, deschizând un câmp de cercetare unde Poesisul intră într‑o relaţie sincretică cu Logosul. […]

Ion Pogorilovschi

[…] Omul acesta, Vasile Avram, formula temeiuri şi norme existenţiale pe care de zeci de ani aşteptam să le rostească cineva, faţă cu ignoranţa trecerii noastre prin lume, sechestraţi de istoria curentă, faţă cu uitarea ancestralului ce îndatorează fiinţa noastră de neam omenesc. […] În particulara filosofie românească se înscrisese, sub numele de Vasile Avram, o nouă personalitate energetică a sa. […]

 

Ioan Mariş

N‑am cunoscut un om mai împlinit, în singurătatea sa creatoare, ca scriitorul Vasile Avram, ce‑şi purta această singurătate ca sfinţii aura. O melancolie, aproape impersonală, ca în cazul marilor creatori daimonici (în sensul conceptului teoretizat de Goethe), se degajă din întreaga sa personalitate fizică şi intelectuală. Purta cu sine un nu ştiu ce, un halo ca siglă spirituală ce‑l livra pe omul şi scriitorul/filosof unor postulate iniţiatice deschise spre acea transcendenţă a arhetipurilor ca esenţe eterne în înţeles platonician. […]

 

 Mesaje ale lui Vasile Avram

Pentru Lia

Fiecare casă care se cinsteşte pe sine – prin cinstea celor care o locuiesc – are o legătură mitică (şi mistică) cu sfera originilor. Casa ta e centrul lumii – al universului. De aici pleacă şi aici se întorc toate coordonatele Cosmosului, stratificându-se în jurul vetrei simbolice (unde arde focul sacru), al icoanei (unde pulsează candela credinţei) şi al mesei (unde vin să se aşeze, atunci când îi chemi, toţi cei dragi, vii sau morţi, să sporească dulceaţa locuirii) şi nici Dumnezeu nu lipseşte.

Tata

 

Scrisoare către Iordan Datcu, Sibiu, 28 martie 2001

Stimate domnule Iordan Datcu,

[…] Mă credeţi sau nu, satisfacţiile mele ţin de un alt ordin decât cel al succesului. N‑am făcut şi nu fac parte din nici o „gaşcă” culturală, n‑am trimis nimănui vreo carte cu rugămintea de a scrie despre ea, n‑am cultivat nici un „lider de opinie” al zilei (dimpotrivă, am reuşit uneori să trezesc, cu sau fără voie, antipatii evidente – poate aşa se explică şi ezitarea unor colegi de a scrie despre mine, ca şi faptul că n‑am primit de nicăieri nici un „reward” care să‑mi „certifice” valoarea). Am în schimb bucuria scrisului (liber de orice obligaţie), convingerea fermă că am „atins” uneori câte o idee (cum ar spune Noica) şi, nu în ultimul rând, destule semnale de apreciere (uneori chiar entuziastă) din partea unor specialişti care mi‑au citit cărţile (subliniez cuvântul deoarece, din păcate, tot mai puţini sunt astăzi oamenii care să citească, şi încă mai puţini cei dispuşi să înţeleagă). […]

 Selecţie din volumul „Călătoria de sâmbătă”

Apocalips provizoriu

Un cocoş nebun striga

Pe la doi şi jumătate

C-a pătruns pe undeva

Doamna Moarte în cetate

Şi pândind pe la fereşti

Căuta un om anume:

„Măi fârtate, unde eşti,

Să te duc în ceea lume?”

Şi el, bietul, s-ascundea

Într-o ramă de icoană:

„Nu sunt nicăieri, cucoană,

Ia mai du-te-n treaba ta!”.

Dar, treziţi din somnul greu

De cocoş, se năpustiră

Ceilalţi, şi mi-l găsiră

Pitulat în Dumnezeu.

„Ia-l, femeie, în lumea ta

Însă, vezi, că te-ajutarăm

Să-l găseşti, promite barem

Că-ntr-o zi ni-l vei clona.

Ţi l-am dat pe cel ce poartă

Nemurirea-n buzunare,

Iar acum, că ea e moartă,

Să ne-nveţi cum nu se moare”.

Şi cocoşul adormi

În al ochilor săi leagăn

Aşteptând cântecul geamăn

Al sfârşitului de zi.

 

Plângerea Anei lui Manole

Cât am fost piatră într-un zid de mănăstire

nimeni nu m-a ştiut; timpul s-a scurs prin mine

ca printr-un ochi orb; păsări simbolice

mi-au ciugulit globulele roşii din sânge

şi m-au lăsat ca pe-un ciob de cristal

sub geana unei veşnicii incolore.

Seara

un înger mă veghea din înalt, iar la sărbători mari

un duhovnic cu degete de lumină mă stropea cu isop

– pielea mi se înduioşa atunci ca o petală de lacrimă

picurată pe-o floare şi câteodată visam

că prin mlădiţele de cuvinte care-mi şuşoteau pe la tâmple

mă voi putea ridica din somnul meu mineral, să pot gusta

măcar încă o dată dulcele nectar al vieţii.

Dar cât am fost piatră într-un zid de mănăstire

nu m-au durut gândurile, nu m-a fript

ura nimănui, iubirea aproapelui nu m-a trădat;

nu mi-am plâns soarta pe umărul îngerului,

nici cu propria umbră nu m-am certat.

Cât am fost piatră într-un zid de mănăstire

am cochetat cu spectrul unei posibile fericiri nominale,

cum cochetează o rază de soare cu umbra viitorilor nori;

în nopţile cu ceaţă mă retrăgeam din ţesătura materiei

în şoaptele unei rugăciuni.

De atunci,

din acea vreme,

de când eram piatră într-un zid de mănăstire,

am învăţat limba pământului.

Bucuraţi-vă, vine!

Mireasa lumii, moartea, trece râul

călare pe un corn de rinocer;

în urma ei se vindecă pustiul

de lacrimi şi se naşte ca eter.

Ea ţine între degete o tigvă

de om şi-n dinţi o floare dintr-un ram

al mărului cândva oprit, relicvă

din ispitirea primului Adam.

Pe malul celălalt n-a fost de mult

şi oamenii-au uitat cum se mai moare;

Preotul mag al unui rit ocult

o-ntâmpină cu pâine şi cu sare.

Bătrânii deveniseră copii

de-atâta aşteptare. Ba mai mult:

le ruginise timpu-n oase – vii

şi totuşi toropiţi de-un somn ocult.

Se bucură ca nişte domnişoare

când li se-aduce rochia de bal

şi-n carnea lor începe să-şi măsoare

biologia cântecul final.

Mireasa lumii spintecă lumina

chemându-i pe cei morţi fără permis

la prima judecată – pentru vina

de-a fi întârziat în paradis

şi-a fi lipsit din timp aproape-o-ntreagă

istorie. Se-ntorc acum din văi

cu ceţuri lungi în păr şi li se-ncheagă

încă din mers destine de călăi.

 

Volume publicate din creaţia lui Vasile Avram:

Spirala, 1987; Zeul din labirint – Sibiu, Decembrie 1989, 1992; Constelaţia magicului – o viziune românească asupra misterului existenţial, 1994; Cărţile Eptimahice (poezii, cu grafica autorului), 1996; Anima dr. Telea – Timp şi destin la Noul Român, 1996; Creştinismul cosmic – o paradigmă pierdută? Mit şi ortodoxie în tradiţia românească, 1999.

Postume: Călătoria de sâmbătă. Poezii, 2004; Elegiile Orhideei. Poem transcendental, 2004; Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram, 2004; Fiul apocrif – roman, 2005; Chipurile divinităţii. O hermeneutică a modelelor teofanice în spaţiul sud-est european (ortodox), 2006; Rainer Maria Rilke, Elegiile din Duino, 2007 (traducere); Terra Mirabilis. Publicistică, 2010; Roata stelelor – teatru, 2010; Vasile Avram, omul şi opera. Din Lemniu la Nicula – un ocol prin lume, 2011.

 

XXX

Întreaga operă a lui Vasile Avram este organic ancorată în actualitate, autorul fiind un foarte profund cunoscător al ultimelor expresii ale creaţiei literare, dar şi în domeniul filozofic. Cu toate acestea, tot ce a creat Vasile Avram se înscrie în patrimoniul cel mai autentic naţional. De la volumul „Călătoria de sâmbătă” cu motive uşor recognoscibile din folclorul românesc, până la „Constelaţia magicului” sau „Creştinismul cosmic, trecând prin miturile etalate în „Spirala” sau „Fiul apocrif”, opera lui Vasile Avram este profund şi nemijlocit românească.

În acelaşi timp, o demonstraţie a ridicolului cu care se acoperă cei care îşi închipuie că abordarea unor probleme esenţial naţionale este desuetă.

ŞTEFAN DANCIU

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.