TOPLIȚA: „Zilele Miron Cristea” s-au completat fericit cu „Zilele Municipiului” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 2 iulie 2020
Home » Cultură » TOPLIȚA: „Zilele Miron Cristea” s-au completat fericit cu „Zilele Municipiului”
TOPLIȚA: „Zilele Miron Cristea” s-au completat fericit cu „Zilele Municipiului”

TOPLIȚA: „Zilele Miron Cristea” s-au completat fericit cu „Zilele Municipiului”

A fost o idee benefică alăturarea sărbătorii spirituale a municipiului Topliţa, adică „Zilele Miron Cristea”, cu cea „pământească” – „Zilele municipiului”, întrucât fiecare a împrumutat câte ceva de la cealaltă.

În locurile amenajate, care au cuprins întreg centrul municipiului, s-a revărsat muzică, de toate genurile, s-au servit mâncăruri, bere, sucuri, atmosfera fiind mai însufleţită decât oricând, fiecare topliţean găsind ceva plăcut, ceva pe gustul său.

În cursul zilei de sâmbătă, evenimentul central l-a constituit recitalul inegalabilului taragotist care este Dumitru Fărcaş, cel care ştie, ca nimeni altul, să ajungă, de la primele acorduri, la inima ascultătorului.

Stând de vorbă, la sfârşitul recitalului, cu marele interpret, acesta mi-a spus că vine cu deosebită plăcere la Topliţa, atât datorită frumuseţii zonei, cât şi căldurii oamenilor.

„Zilele Miron Cristea”, avându-l ca organizator principal pe acelaşi neobosit şi inspirat Ilie Şandru, au adus din nou la Topliţa o serie de oameni de cultură consacraţi, dar şi tineri în plină afirmare.

Întrucât au fost prezentate un număr impresionant de lucrări, am optat pentru ideea ca în locul unei treceri sumare în revistă a fiecăreia să prezentăm, cât mai complet ne permite spaţiul, doar un număr dintre ele, pe care le apreciem demne de un interes mai larg, sau care ridică subiecte incitante.

Din capitolul „Biserica ortodoxă română şi Miron Cristea” ne-am oprit la lucrarea profesorilor Pamfil şi Maria Bilţiu, din Baia Mare” – „Motive de mare vechime în colindele maramureşene şi româneşti”.

Spun cei doi: „Colinda este marea carte a istoriei devenirii noastre, făurită de popor. Colindele sunt adevărate compendii de viaţă şi înţelepciune. Ele cuprind o veche istorie de spirit, care reflectă din plin concepţiile omului din popor despre lume şi viaţă. Colindele ne dezvăluie un univers de gândire arhaică, dominat de mituri şi superstiţii, născocite de omul din popor ,în trecerea lui prin vreme”.

În cadrul motivelor agrare, cel esenţial este „mărul căpătat de la soare”, dar şi alte produse agrare cu rol esenţial ca laptele, oul, apoi „pere, nuci, covrigi/şi câte-un bănuţ de cinci”.

Există şi alte numeroase motive, foarte vechi, de colinde: masa sfinţilor, „scalda lui Moş Crăciun”, „Comândarea (înmormântarea) Crăciunului”, „Aratul şi Semănatul”, „Şarpele Antropofag”, „Sacrificiul Zidirii”, „Întoarcerea vulturilor frumoşi”, „Cusutul praporelui de mătase”, „Paharul Ritual”.

Abordând tot tema colindelor vechi, reghineanul Ilie Frandăş merge foarte departe în timp şi lansează o teorie extrem de interesantă, unii ar zice chiar deosebit de îndrăzneaţă.

„În regiunea Mureşului Superior, retorica şi poezia obiceiurilor pătrunde până în străfundul epocilor istorice, unde se desprindea pământul din apele în retragere ale Mării Panonice. În colindele precreştine de aici, oamenii de atunci au prins ca într-un tablou peisajul cu animale preistorice pe care le-au văzut şi printre care au trăit. Acele tablouri ridică semne de întrebare în legătură cu teoriile istoricilor cu privire la formarea limbii române, deoarece versul popular s-a transmis prin limba ce o vorbeau acei oameni primitivi şi care, iată, că o înţelegem şi astăzi. Astfel se întăreşte ideea că civilizaţia umană s-a plămădit la Carpaţi şi Dunăre, într-un areal larg cuprins între Marea Neagră, Marea Adriatică şi Muntele Olimp. Astfel putem spune că, la noi, cultura versului popular s-a plămădit odată cu obârşia civilizaţiei”. Ilie Frandăş citează ca argumente atât colinde din colecţia lui Densuşianu, cât şi din categoria celor culese în zonă, din sate ca Săcalu de Pădure, Râpa de Jos, Idicel Pădure şi altele, cu motive asemănătoare celor ale lui Densuşianu.

În cadrul temei „Grigore Vieru – 80 de ani de la naştere” au fost evocate cu căldură şi afecţiune întâlnirile cu cel mai autentic naţional poet din spaţiul românesc, regretele pentru dispariţia lui intempestivă. Ilie Şandru a evocat succesiunea faptelor care au dus la acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Topliţa, prima urbe din România care a acordat acest titlu marelui poet basarabean.

Un moment mişcător l-a constituit intervenţia poetului şi jurnalistului mureşan Nicolae Băciuţ, care, cu talentul său de actor înnăscut, a recitat câteva din poeziile cele mai populare ale lui Grigore Vieru.

Baciut

Manifestarea în cinstea poetului a continuat, ceva mai târziu, în centrul oraşului, acolo unde un sobor de preoţi, în mijlocul cărora s-a aflat Preasfinţitul Episcop de Covasna şi Harghita, Andrei Moldovan, a săvârşit o slujbă de pomenire, a primului patriarh al României, apoi a poetului Vieru, a cărei amintire a rămas la fel de vie în inimile topliţenilor, prezenţi în număr foarte mare la cele două slujbe religioase.

 XXX

Un spaţiu aparte a fost afectat evocării memoriei marelui scriitor, om de cultură şi gândire care a fost Vasile Avram.

Aici vom face loc interesantei expuneri a părintelui Ioan Moraru din Gherla.

Moraru

„De la casa de humă a prietenului nostru Vasile Avram, pe la care m-am abătut zilele trecute, vă aduc un mesaj de suflet. El nu era acasă. Se plimba pe undeva, prin Poiana Maicii Domnului de la Nicula. Mi-a şoptit că luna trecută – 17 iunie – a împlinit 75 de ani, din care 62 i-a petrecut printr-un ocol prin lume, de la Lemniu la Nicula, iar 13 i-a petrecut în emisfera cealaltă. Întrebat ce mai face, mi-a spus că bine, doar că îi este puţin dor de familie şi de prietenii adevăraţi. Aş fi vrut să-l întreb mai multe, dar, se pare, că acolo au alte treburi decât noi pe aici şi că, oricum, nu l-aş fi putut înţelege. Mi-a făcut însă un semn, oarecum mitologic, spre opera lui, lăsându-mă să înţeleg că acolo voi afla cam tot ce aş aştepta de la el aici. Dar un lucru, pe care l-am putut descifra, din viaţa şi opera lui, tot am să-l spun, cu îngăduinţa dumneavoastră. Avea doar câţiva anişori pruncul din Lemniu cu nume de rezonanţă biblică, când la o mănăstire din Bucureşti, un grup de intelectuali, clerici şi laici, din elita vremii, sub influenţa unui rus pribeag, puneau la cale o mişcare spirituală care avea să însemne o pregătire pentru intrarea în catacombe, în marele întuneric cum spunea marele mitropolit Antonie, al Ardealului. Aceasta se şi numea Rugul Aprins, sintagmă luată dintr-o revelaţie vechitestamentară. Din acest grup făceau parte monahul-poet Daniil Sandu Tudor, teologii Benedict Ghiuş, Dumitru Stăniloae, Alexandru Elian, filozofii Constantin Noica, Anton Dumitriu, Mircea Vulcănescu, profesorii Alexandru Marinescu, Tudor Vianu, poetul doctor Vasile Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Nae Ionescu, Andrei Scrima şi mulţi alţii: teologi, arhitecţi, scriitori, oameni de artă etc.

Ei bine, această flacără, purtată apoi de toţi membrii grupului prin întunericul temniţelor comuniste, trebuia, la un moment dat, preluată ca o ştafetă şi dusă mai departe. O bună parte din ei aveau să devină martiri în închisori.

Pruncul din Lemniu avea doar în jur de 20 de ani, când, în ciuda ostilităţilor vremii, împreună cu alţi câţiva de vârsta lui, pregătesc preluarea flăcării Rugului Aprins odinioară la Mănăstirea Antim. Veţi zice că nu există o legătură verificată în acest sens. Poate că nu, în sens istoric. Dar, după cum zice Dostoievski, lucrării Duhului Sfânt cine-i poate sta împotrivă? Ori, El are tainele lui, chiar dacă nouă ne scapă aceasta.

Oare nu face parte dintr-un miracol că în deceniul 60, când încă nu erau eliberaţi toţi cei din lotul Rugului Aprins, Vasile Avram lucrează de zor la opera lui de căpătâi, Creştinismul cosmic? Un alt flăcău, tot ardelean, coleg şi vecin cu Bazil, Ioan Alexandru, zămisleşte Imne şi Lumină lină, Daniel Turcea scrie Cântarea treptelor.

Ce am vrut să spun? Doar că pe lângă valoarea în sine a operei lui Vasile Avram, adică ceea ce a spus, important este şi când a spus. Şi aici îl găsim pe omul Vasile Avram integrat în opera sa. Fiind vorba de un adevărat sacrificiu. Pentru că acest gen de lucrări, pe vremea aceea, însemna privaţiuni, riscuri, suspiciuni, cărări blocate şi orice altceva, numai avantaje nu. Ori Vasile Avram a sfidat orice ostilităţi şi a dăltuit cu râvnă Chipurile Divinităţii, scoţând în evidenţă spiritualitatea românească în toată complexitatea ei. Face parte dintre cei puţini, adică dintre cei aleşi, pentru că mulţi sunt doar chemaţi”.

De subliniat şi frumoasa excursie făcută de participanţii la „Zilele Miron Cristea” în minunata depresiune a Bilborului, acolo unde versurile mioritice „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” apar „mai acasă” decât oriunde pe acest pământ. Cei prezenţi au putut vedea cam ce înseamnă o stână modernă şi ce bunătăţi se pot prepara în spaţiul ei. Ideea fiind că cel mai bine ar fi să facem un turism care pune în valoare tradiţia şi modernul, turismul rural, ecologic, fiind atuul nostru principal în acest domeniu.

Per total, ediţia din acest an a Zilelor Miron Cristea a fost o dovadă clară că manifestarea nu pierde în nici un caz din interes, de-a lungul anilor, dimpotrivă poate fi tot mai interesantă, cu condiţia înnoirii mereu a modalităţii de abordare a temelor şi, uneori, şi a oamenilor.

ŞTEFAN DANCIU

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.