Sfinţi români şi protoromâni: Sf. Mucenic Irineu, Episcopul de Sirmium

aprilie 6, 2016 in Religie

În creştinism, sfinţenia reprezintă maximul la care poate ajunge omul în viaţă, graţie Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos. Am putea spune că sfinţenia este revelarea lui Dumnezeu în făptura Sa: „Cine rămâne în Mine şi eu rămân în el” (Ioan 15,5). Însă fără o conlucrare a omului cu harul divin, nu este posibilă sfinţirea vieţii. Dumnezeu Cel Sfânt (Levitic 11,44-45) este Cel care îi sfinţeşte pe oameni (Levitic 20,7-8) în Duhul Sfânt.

Despre această împlinire întru sfinţenie se va face îndreptare şi în cele ce urmează, punându-ne înainte referiri la o viaţă bună şi sfântă la unul dintre Sfinţi mai puţin cunoscut de noi, dar bine-cunoscut şi slăvit de Dumnezeu.

Multe informaţii preţioase despre viaţa bisericească a primelor comunităţi creştine provin din aşa-numitele Acte martirice, documente întocmite în limba latină după procesele intentate de către autorităţile romane împotriva celor ce au pătimit pentru credinţa lor.

Sfântul Mucenic Irineu (grec. Irineu) a fost episcop în cetatea Sirmium (astăzi Mitroviţa, Serbia), din provincia romană Pannonia Inferioară, răspândind cu succes creştinismul în acele ţinuturi, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Cetatea Sirmium se află lângă Singidunum (Belgradul de astăzi) şi era reşedinţa caesarului Galerius, ginerele lui Diocleţian. Acea zonă geografică era locuită în principal de traci romanizaţi, iar religia creştină începuse să se răspândească într-un mod care îl îngrijora pe Galerius, un inamic declarat al creştinilor (majoritatea surselor istorice pun începerea marii persecuţii pe seama lui Galerius, care era un anticreştin fanatic).

Pe vremea marii persecuţii împotriva creştinilor declanşată la ordinul împăratului Diocleţian, dintr-un astfel de Act martiric aflăm că acest episcop a fost judecat şi condamnat la moarte de Probus, guvernatorul provinciei romane Pannonia Inferioară, pe baza edictelor împotriva creştinilor decretate de împăratul Diocleţian în anii 303 şi 304. Mărturisindu-şi în continuare credinţa în Hristos şi refuzând închinarea la idoli, Irineu a fost chinuit şi martirizat prin decapitare la 6 aprilie 304.

La ordinul expres al caesarului Galerius, în provinciile dunărene (Illiricum şi Pannonia Inferior), în care creştinii erau numeroşi, au fost puse în aplicare edictele (decretele) imperiale de persecutare a creştinilor. Printre creştinii arestaţi şi aduşi la judecată s-a numărat şi Irineu, tânărul episcop al cetăţii Sirmium. Acesta era căsătorit şi avea copii mici, întrucât pe atunci episcopii erau fie monahi, fie căsătoriţi – regula privitoare la celibatul episcopilor avea să fie prevăzută mai târziu, în cadrul Sinoadelor ecumenice.

Pentru credinţa sa în Hristos, episcopul Irineu a fost adus în faţa guvernatorului Probus, care i-a spus ceea ce se spunea fiecărui creştin în acea perioadă: „fie îţi păstrezi viaţa, ca păgân, fie vei muri ca alţi creştini”. La porunca de a jertfi zeilor, Probus s-a lovit de refuzul stăruitor al tânărului episcop. Pentru aceasta, Irineu a fost supus la chinuri, dar pe toate le răbda cu puterea rugăciunii. Şi au venit cei apropiaţi lui, părinţii, soţia şi copiii săi, care, văzând ce suferinţe îndura, îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Tuturor le-a răspuns prin cuvintele Domnului Iisus Hristos: „De cel ce se va lepăda de Mine în faţa oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el în faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”. Guvernatorul Probus, iscusit în a apela la grijile lumeşti pentru a-i face pe creştinii mai slabi să renunţe la credinţă pentru a-şi salva viaţa, l-a mai ispitit o dată pe Irineu, folosindu-se de aceştia. I-a cerut să jertfească idolilor pentru copiii săi, ca să nu rămână orfani. Nici această ultimă încercare nu a reuşit, astfel că Probus a dat sentinţa să fie aruncat în râul Sava (afluent al Dunării). Singura dorinţă a episcopului a fost să fie ucis cu sabia, ca toţi să cunoască „în ce fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea, pentru Dumnezeu”.

Conform Actului martiric, locul de osândă – podul Basent de peste râul Sava, de unde a înălţat următoarea rugăciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile Tale, ca îngerii să primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta din Sirmium. Îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta”. Apoi a fost tăiat cu sabia şi aruncat în râul Sava. Se întâmplau acestea în ziua de 6 aprilie, anul 304, drept care prăznuirea sa în Biserica ortodoxă se face pe 6 aprilie, ziua în care şi-a dat viaţa pentru credinţa creştină.

Dacă proorocul David ne mărturiseşte peste veacuri, în scrierea sa, că: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”, şi noi astăzi ne minunăm şi cinstim viaţa şi faptele Sfântului Irineu cu cuvinte de laudă şi rugăciune din imnul acatist al sfinţilor români: „Învrednicitu-s-au în vremurile cele dintâi, străbunii noştri, de păstori desăvârşiţi, care prin viaţa lor sfântă i-au povăţuit pe calea cea strâmtă a mântuirii. Că unii şi mucenicie au răbdat, iar alţii l-au mărturisit pe Hristos cu tărie. Pentru aceasta şi noi, ca unor părinţi ai noştri, să le cântăm cu credinţă: Bucură-te Sfinte Irineu, episcop al Sirmiumului, că tu cu vitejie sângele ţi-ai vărsat pentru Hristos”.

Preot Zaharia MUNTEAN