Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Hristos a Înviat!
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimatelor autorităţi,
Iubiţi fraţi și surori întru Domnul,
„Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii…”
Canonul Învierii
Hristos, lumină a Învierii!
Sfânta Maică Biserica, la fiecare sărbătoare ne mângâie, ne înalţă sufleteşte, ne sfinţeşte cu slujbele, cu rugăciunile şi cu cântările ei sfinte pe care, deşi se repetă în fiecare an, niciodată nu ne săturăm ascultându-le, pentru că toate slujbele şi rugăciunile sunt inspirate şi aşezate de Duhul Sfânt, după planul lui Dumnezeu.
Cu multă sfinţenie ne-am pregătit sufleteşte şi în anul acesta, aşa cum ne-a învăţat Sfânta noastră Biserică, pentru acest sfânt şi luminat Praznic al Învierii Domnului. Sfânta noapte de Paşti este una dintre cele mai frumoase şi mai sfinte nopţi din timpul anului, priveghem după rânduială, participăm la Slujba Învierii şi primim din faţa Sfântului Altar lumină din lumina lui Hristos.
Momentul acesta este sfânt în care aşteptăm cu toţii, cu făcliile pregătite în mână să se deschidă Sfintele Uşi Împărăteşti ale Sfântului Altar, iar slujitorul lui Dumnezeu să ne cheme zicând: „Veniţi de luaţi lumină”. Ni se luminează sufletul când primim acest mare dar, lumină din lumina lui Hristos. Clipa aceasta nu trebuie să o uităm, căci din acea clipă noi devenim purtători de lumină, devenim fii ai Bisericii lui Hristos şi împreună cu El, Cel ce a biruit întunericul şi moartea, devenim răspânditori de lumină în această lume zbuciumată, luptători împotriva întunericului de pe pământ. Aceasta este misiunea noastră a fiilor Bisericii pe care nu avem voie să o uităm. Suntem chemaţi de Dumnezeu să răspândim lumină în lume, să fim noi înşine o lumină, să ardem aşa cum arde o lumină, de credinţă, de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de neamul omenesc. Să ardem de credinţă şi de dragoste, pentru că numai dacă purtăm în suflet aceste două virtuţi, Credinţa şi Dragostea, suntem fiii Învierii, fiii Vieţii, fiii pentru care S-a jertfit şi înviat Hristos Domnul. Pe lângă credinţă şi dragoste, Mântuitorul nostru ne mai cere să avem şi milă. Milă de toată suflarea, milă de noi înşine în primul rând. Să nu batjocorim sufletul şi trupul nostru cu fărădelegi, cu păcate, pentru că fiecare păcat, fraţilor, este un atac împotriva vieţii noastre. Păcatul este o rană pe care o facem sufletului şi trupului nostru, dar şi lui Dumnezeu, căci întotdeauna când săvârşim o fărădelege, Îl rănim pe Dumnezeu Cel bun şi Sfânt. Milă să avem faţă de familie, care poartă jugul greu al vieţii. Din milă izvorăşte adevărata dragoste. Când îţi este milă de cineva nu poţi fi nepăsător faţă de el, nu poţi fi rece şi străin de el, ci îl iubeşti adânc şi eşti gata să te jertfeşti pentru el. Acesta este semnul că eşti un adevărat credincios, că Îl urmezi pe Fiul lui Dumnezeu pe Iisus Cel înviat din morţi.
În această noapte Sfântă a Învierii, doresc să vă amintesc de o rânduială pe care creştinii de astăzi au uitat-o de mult. Rânduiala, care a existat în trecut şi pe care creştinii cei dintâi au învăţat-o de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Părinţi, este ca ei să păstreze aprinsă lumina pe care o primeau de la Sfânta Biserică, să meargă cu ea acasă ca să aprindă candela pe care o aveau la icoană, păstrându-o tot timpul anului liturgic. Casa în care ardea o candelă sfântă devenea ca o biserică, ca un altar. Copiii creştinilor dormeau sub această candelă, creşteau mari sub această candelă. De aceea aveau inima plină de bunătate, de credinţă şi de dragoste. În casa în care ardea o candelă nu intra întunericul, adică păcatul.
Iubiţii mei fraţi şi surori, păstraţi în casa frăţiilor voastre lumina lui Hristos ,,care luminează tuturor” [1], vestiţi tuturor marea veste pe care aţi auzit-o la Sfânta Biserică, unde din faţa Sfântului Altar slujitorul lui Dumnezeu v-a strigat de trei ori: Hristos a Înviat! Prin aceasta prelungiţi acea clipă frumoasă, în care cu emoţie aţi aşteptat să se deschidă Uşile Împărăteşti şi să apară slujitorul Domnului în veşminte luminoase. El, ca un părinte, slujitor al Sfântului Altar, v-a pregătit pentru această clipă în cele şapte săptămâni de post, când v-a spovedit, v-a dezlegat de păcate, v-a împărtăşit cu Sfântul şi Dumnezeiescul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, iar acum vine către frăţiile voastre şi vă cheamă să luaţi Sfânta Lumină.
Poate că lumina vi se va stinge pe drum şi nu veţi ajunge cu ea aprinsă acasă, dar ceea ce vă pun la suflet şi vă îndemn pe fiecare puteţi să faceţi; să păstraţi în suflet, în inimă, în gând puţină lumină din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei lui Hristos. Creştinul să păstreze dorul acestui mare praznic, aşa cum trebuie să păstraţi şi să purtaţi în suflet şi dorul de Hristos, dorul de Dumnezeu, dorul de rai, dorul de viaţă veşnică.
La „plinirea vremii” (Galateni 4,4) [2], ne spune Sfântul Apostol Pavel, pe pământ Dumnezeu Tatăl a trimis pe Fiul Său, golindu-Se de slava Sa, S-a făcut om, Cel care avea fire dumnezeiască a luat deci fire omenească, întocmai făcându-se ca toţi fiii lui Adam cel care prin neascultare a adus moartea pe pământ. A venit Iisus Hristos, Noul Adam, să vestească în primul rând cuvântul Tatălui de la care a venit, să se jertfească pentru noi şi pentru a noastră mântuire, să guste din cel mai amar pahar, din paharul morţii, de care şi el Fiul lui Dumnezeu, S-a cutremurat, rugându-se Tatălui: „Părintele Meu, dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta” (Matei 26,39).
Din iubire faţă de neamul omenesc, Hristos s-a supus voinţei Tatălui şi a gustat din acel pahar amar, desfiinţând prin ascultare puterea morţii. A intrat şi El în mormânt ca om, S-a coborât în iad ca un Dumnezeu şi i-a eliberat pe toţi fiii lui Adam din robia morţii, i-a ridicat la viaţă. Apoi Domnul Iisus s-a reîntors pe pământ, „cu moartea pe moarte călcând”, să dovedească Învierea Sa. În văzul tuturor ucenicilor şi contemporanilor, Hristos a dovedit că credinţa în Învierea şi viaţă veşnică nu este doar o aspiraţie puternică a sufletului omenesc, ci o realitate pe care o dovedeşte învăţătura Fiului lui Dumnezeu.
De acum, învierea din morţi nu este o învăţătură, un cuvânt fără temei, o simplă speranţă, ci este un fapt, un act care urmează după fiecare plecare a omului de pe pământ. Omul, după Învierea lui Hristos, merge spre mormânt ca spre un loc de odihnă, spre cimitir ca spre dormitor, Mântuitorul numeşte moartea somn. Aşa s-a exprimat în faţa fiicei lui Iair, în faţa tânărului din Nain şi în clipa în care Lazăr din Betania a murit. Cunoscând că prietenul Lazăr a murit, deşi nu era în Betania, Domnul a zis: „Lazăr prietenul nostru a adormit; Mă duc să-l trezesc” (Ioan 11,11). Când a văzut că Ucenicii nu înţeleg că este vorba de moarte, Hristos Învăţătorul a repetat: „Lazăr a murit” (Ioan 11,14).
Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, prin această minune Se face începător al învierii tuturor. Hristos Cel înviat a pus o piatră de temelie veşnică pentru credinţa tuturor credincioşilor în Înviere şi în viaţă veşnică. Învierea Domnului a fost minunea pe care de mii de ani o aşteptau oamenii, care în adâncul lor sperau să învieze având certitudinea că fiinţa omenească va învia, dar nu aveau dovada care să confirme acest mare adevăr. Prin Învierea lui Hristos din morţi, Apostolii s-au declarat „martori ai Învierii”. Credinţa în Înviere şi în viaţă veşnică a făcut din pescari apostoli, din oameni fiii lui Dumnezeu, din păcătoşi sfinţi şi din oameni fricoşi eroi şi martiri.
Ziua Învierii Domnului este Sărbătoarea Sărbătorilor, deosebită de toate celelalte sărbători împărăteşti ale Bisericii lui Hristos, pentru că ea le încununează pe toate. Învierea Domnului, iubiţi fraţi şi surori, dă sens şi viaţă însăşi existenţei noastre. Ziua Învierii Domnului este o sărbătoare împărătească pentru că ea ne îmbracă pe toţi în haină împărătească de fii ai Luminii şi ai Vieţii. De la această sărbătoare începe viaţa adevărată de pe pământ. Înainte de Învierea Domnului toate stăteau sub semnul morţii în umbra pieirii. Lumina ce a strălucit din mormântul lui Hristos a desăvârşit lucrarea lui Dumnezeu Care l-a creat pe om.
Hristos a Înviat!
Cu acest cuvânt am început, cu acest cuvânt şi închei mesajul meu pascal pentru că acest cuvânt este cel mai plăcut şi în acelaşi timp este şi o mărturisire de credinţă pentru noi credincioşii. Cuvântul „Hristos a Înviat” este mai ales un cuvânt de laudă, de preamărire, de cinstire, de mulţumire Stăpânului, Domnului şi Dumnezeului nostru, care a zdrobit capul balaurului, a biruit moartea, răsărind din mormânt ca un soare luminos luminând cerul şi pământul şi cele dedesubt.
Si de data aceasta vă îndemn să facem din anul 2023 un an sfânt, un an în care să-L preamărim pe Mântuitorul lumii, pe Hristos Domnul care luminează pe tot omul ce vine în lume, ziua şi noaptea cu faptele noastre, cu credinţa noastră şi cu dragostea noastră.
Vă îmbrăţişez sufleteşte şi vă transmit binecuvântări părinteşti tuturor şi din tot sufletul vă zic: HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru de tot binele voitor,
Stăruitor în rugăciune către Hristos Cel înviat din
morţi, pentru pace şi bunăvoire între generaţii
tineri şi părinţi sau între nepoţi şi bunici.
† Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
[1] Liturghier, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.
[2] Biblia, EIMBO, Bucureşti, 2013.
