Încondeierea sau „scrisul” ouălor, o practică artistică de mare importanţă în cultura tradiţională | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 23 iulie 2024
Home » Cultură » Încondeierea sau „scrisul” ouălor, o practică artistică de mare importanţă în cultura tradiţională
Încondeierea sau „scrisul” ouălor, o practică artistică de mare importanţă în cultura tradiţională
Muzeul Oului - Vama, Bucovina

Încondeierea sau „scrisul” ouălor, o practică artistică de mare importanţă în cultura tradiţională

Oul, simbol al renaşterii şi perfecţiunii, al mişcării şi înnoirii ciclice, este asociat unui micro-univers. Marele sculptor Constantin Brâncuşi, a cărui artă are rădăcini şi în arta populară, a creat opere recurgând la motivul oului, plecând atât de la înţelesurile desprinse din viaţa simplă a satului, îndreptându-se către cele filozofice.

„Încondeiatul” sau „scrisul” ouălor, cum se spune în Ardeal, este o artă a meditaţiei transpusă într-o practică artistică miniaturală, pentru care orice practicant are nevoie de răbdare, îndemânare şi un nelipsit simţ artistic pentru formă, cromatică şi compoziţie. Cu alte cuvinte, „a încondeia” se traduce printr-o abilitate de a desena cu ceară. Spaţiul restrâns ce revine compoziţiei, precum şi suprafaţa curbată a suportului ridică gradul de dificultate impus de acest meşteşug, stăpânit azi de tot mai puţini şi care ocupă un loc important în arta populară.

Odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, meşteşugul practicat cândva pe întreg teritoriul ţării este readus anual în atenţia tuturor de către meşterii populari care îl mai practică şi de către instituţiile muzeale cu profil etnografic şi artistic.

Încondeiatul, în timp

Colorarea şi decorarea artistică a ouălor este un vechi meşteşug, de origine precreştină, practicat mai ales de femei, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, ce precede sărbătoarea creştină a Învierii Domnului. Istoria lumii relevă o practică similară şi la popoare din cele mai vechi timpuri, precum asiro-caldeenii, babilonienii sau egiptenii, aspect susţinut de descoperiri arheologice a unor „ouă încondeiate” despre care se ştie că aveau rol de amulete.

Ouăle decorate cu deosebit simţ artistic se numesc „închistrite” în Moldova, Bucovina, Banat şi „încondeiate” sau „scrise” în Valahia şi Ardeal. În zona Vrancei se făceau şi ouă „în relief” cu ceară de albine colorată aplicată pe coaja oului. Meşteşugul încondeierii e strâns legat de alte două arte – broderia şi cusătura artistică a portului specific fiecărei zone.

La decorarea ouălor se foloseau borcane de lut, pentru prepararea culorilor, şi „chişiţa” sau „condeiul”, un beţişor cu un ac de alamă ataşat sau cu un mic rezervor, cu care se aplica ceara de albine fierbinte, pentru trasarea desenelor.

Trasarea motivelor cu condeiul presupune îndemânare şi pricepere. Se începe cu împărţirea câmpurilor ornamentale prin linii trasate cu ceară, apoi oul este introdus în culoare (sau pe rând în mai multe culori, cum se practică în Bucovina), iar la sfârşit ceara se şterge cu o cârpă încălzită sau prin topirea acesteia lângă o flacără, însă cu grijă pentru culoarea de fond, care nu trebuie să se afume. În final rezultă o compoziţie monocromă sau policromă, din care transpare gradul de iscusinţă al executantului.

Culorile

Cândva, toate culorile se preparau natural, în gospodărie, numai din plante, trecându-se cu timpul la folosirea coloranţilor sintetici.

Culorile naturale se obţineau astfel: roşul din coajă de ceapă sau suc de sfeclă, galbenul şi nuanţele de maro din alior, frunze de dud sau arin, din răchită, sunătoare sau coji de ceapă. Culoarea albastră se extrăgea din flori de viorele, pentru verde erau alese drobiţa, frunzele de nuc, coaja de arin şi de măr, iar pentru negru se utilizau coaja verde a nucilor, rădăcina de ştevie şi fructe coapte de boz.

În ce priveşte simbolistica, roşul e o culoare a vitalităţii, energiei, bucuriei şi regalităţii; galbenul este lumină, căldură, tinereţe; verdele semnifică speranţă, creştere, prospeţime şi înnoire; albastrul e semn al serenităţii, meditaţiei şi credinţei; culoarea violet e asociată răbdării şi încrederii, iar negrul e cel mai des asociat pământului, statorniciei şi eternităţii.

Alegerea simbolurilor

Înaintaşii noştri dădeau mare importanţă simbolismului şi atribuirii de semnificaţii. Motivele reprezentate pe ouă au trecut prin diferite etape de dezvoltare şi adaptare în funcţie de zonă, dar în principal erau inspirate din natură şi din viaţa omului, registrul ornamental constituindu-se, în funcţie de comunitate şi de interesele ei, din realitatea rurală şi cea spirituală, toate reduse simbolic la semne şi reprezentări stilizate. Deseori întâlnim crucea, steaua, calea rătăcită, frunza de stejar, crenguţa de brad, spicul de grâu, albina, coarnele berbecului, uneltele de muncă sau multe motive inspirate din broderii şi cusăturile de pe cămăşile tradiţionale. Compoziţia rezulta din combinarea motivelor, prin simetrie, repetiţie şi alternanţă.

Modificările aduse în timp acestui meşteşug ţin mai ales de trecerea de la culorile naturale, în gamă redusă, la cele sintetice cu gamă variată şi de renunţarea sau uitarea unor motive străvechi prin modificarea lor în încercarea de a da „o notă personală” sau adăugarea unor motive noi, fără substrat, aspecte încurajate chiar şi de unii meşteri populari. Astfel, ceea ce se transmite azi mai departe e un vechi meşteşug, dar adesea în formă alterată.

Arta încondeierii în Harghita şi Covasna

Cromatica şi simbolistica cunosc unele variaţii în funcţie de zonă, în încercarea de a da acestei practici şi o oarecare notă aparte, specifică unei anumite comunităţi. În Harghita, meşteşugul se evidenţiază pe Valea Ghimeşului, în comunele Lunca de Sus, Lunca de Jos, Frumoasa, Făgeţel şi Livezi. Oul încondeiat în Harghita este monocrom (roşu închis), iar printre motive regăsim des frunza de fag, crenguţa de brad, trandafirul, trifoiul, ghiocelul, coada rândunicii, potcoava şi grebla.

La Livezi, încondeiatul e asociat cu o scriere în ceară, iar motivele predominante sunt soarele, luceafărul, frunza de stejar, iepurele, creasta cocoşului. În Făgeţel, ouăle se scriau cu motive precum florile, frunza de stejar, creasta cocoşului, laleaua, ghiocelul sau forme geometrice. La Corbu, repertoriul străvechi reuneşte motivul crucii, al căii rătăcite, steaua, cupa, spicul de grâu. Există similitudini între ouăle încondeiate pe Valea Ghimeşului şi cele din zona Bacău şi Buzău.

În Covasna, la Zăbala şi Araci, atât femeile românce, cât şi cele maghiare învăţau de tinere meşteşugul în familie. Registrul decorativ e strâns legat şi aici de observarea directă şi atentă a naturii, a vieţii de zi cu zi şi a activităţilor specific gospodăreşti.

Tehnica încondeierii, pe scurt

Se aleg de preferat ouă albe. Se curăţă, se fierb şi se răcesc. Apoi se decorează cu condeiul înmuiat în ceară în care în prealabil s-a adăugat şi puţin cărbune, pentru contrast, pentru ca desenul să fie vizibil. Când decorul e gata, oul se scufundă în culoare, în care se adaugă şi oţet pentru fixarea pigmentului, iar după ce se scoate, se lasă la uscat. Apoi se îndepărtează ceara, iar pentru asta coaja oului se încălzeşte iar. Ceara se îndepărtează prin ştergere.

Credinţe despre oul încondeiat

În trecut, gospodinele, indiferent de vârstă, nu simţeau nevoia să înfrumuseţeze prea mult desenele de pe ouă sau să fie vreuna dintre ele remarcată pentru o îndemânare superioară, aspect total opus însă când venea vorba de florile cusute pe cămăşi. Ouăle nu erau nici golite de conţinut şi nici păstrate apoi ca obiect artistic, ci după ce erau binecuvântate la biserică, ciocnite şi mâncate. O mică parte dintre ele, însă, inscripţionate cu nume proprii, erau păstrate până la Crăciun. Asta în cazurile în care numele aparţinea celui mai nou născut din fiecare familie, al cărui viitor atârna simbolic de acest ou. Astfel, dacă la Crăciun oul era încă bun de mâncat, pruncul urma să aibă o viaţă sănătoasă şi împlinită; dacă oul se vădea stricat, însemna o ursită rea pentru copil. Femeile credeau că „ghicitul în oul de Paşti” nu dă greş (După o consemnare de Iuliana Bălan, dintr-un sat din judeţul Ialomiţa; material MŢR din cadrul programului „Casa de-a Casă”, „Istorii din loc în loc, la un loc”).

Curiozităţi despre încondeiat

La Ciocăneşti, o comună-muzeu din Suceava, reprezentativă pentru arhitectura tradiţională, are loc Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, organizat de Centrul Culturii Tradiţionale Suceava, ajuns anul acesta la ediţia a XVIII-a.

Există şi un muzeu al oului încondeiat, ce adună numeroase astfel de obiecte artistice, decorate specific obiceiurilor din diferite zone ale României, dar şi din străinătate. Este vorba despre Muzeul Oului din Vama, din inima Bucovinei, cea mai numeroasă colecţie de ouă lucrate artistic din România şi una dintre cele mai importante din Europa, alcătuită de prof. Letiţia Orşivschi. Vizitatorii pot lucra alături de prof. Orşivschi, de la care pot afla şi semnificaţiile simbolurilor bucovinene.

Cel mai mare muzeu de acest gen din România, unic prin modul de organizare şi prin valoarea exponatelor, reuneşte peste 11.000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii. Dintre acestea, aproximativ 3.500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, ce provin din 82 de ţări. Prof. Letiţia Orşivschi, artist internaţional, omul din spatele colecţiei, le-a adunat în cei 12 ani de participări la expoziţii şi saloane internaţionale. În cele 22 de vitrine, ouăle se împart în două mari secţiuni: „Ouă din Bucovina” şi „Ouă din toată lumea”.

În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, de broască ţestoasă, de crocodil, de flamingo, dar şi ouă cu dimensiuni foarte mici, ca cele de potârniche, vrabie, porumbel, alături de ouă de fazan, păun, prepeliţă, raţă, gâscă, curcă şi struţ. Printre acestea găsim ouă cu motive vechi din Bucovina, din colecţia de familie, cu o vechime de peste 50 ani.

Colecţia internaţională conţine ouă perforate din Cehia, ouă zgâriate din Germania, ouă tradiţionale slovace cu paie decupate sau fire metalice aplicate, ouă inspirate de porţelanurile englezeşti, de măştile veneţiene şi simbolurile austriece, de specificul grecesc, japonez sau vietnamez, de acuarela pe sticlă, porţelan şi jad din China, măştile din Bali şi nu numai.

Text – Cosmina Marcela Oltean (mncr.ro)

***

Referinţe

Ioan Godea 2007, Dicţionar Etnologic Român, Ed. Etnologică, Bucureşti, p. 402

Nicolae Dunăre 1979, Ornamentica tradiţională comparată, Ed. Meridiane, Bucureşti, p. 74

Nicolae Bucur, Constantin Catrina 2012, Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, Ed. Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, pp. 115-119

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.