Cuvânt pastoral al Preasfinţitului Părinte Andrei la Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Raiul cel închis, azi iar s-a deschis!

Cu părintească dragoste vă chem şi în această zi sfântă să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem acest „Praznic luminat, care noi cu drag l-am aşteptat”. Pentru a simţi deplin bucuria Crăciunului, patruzeci de zile ne-am pregătit cu post şi rugăciune, pe care le-am exprimat şi în postul acesta prin cântece frumoase şi prin colindele noastre vechi moştenite de la părinţii şi străbunii noştri. Prin colinde ne-am curăţit şi ne-am întărit gândurile, prin post ne-am sfinţit sufletul şi trupul, cu Sfintele Taine ne-am dezbrăcat de hainele cele rele şi ne-am îmbrăcat în hainele faptelor bune, ale virtuţilor bineplăcute lui Dumnezeu.

Aşa ne-am apropiat de seara Praznicului Naşterii Domnului, care este cea mai frumoasă seară din an. În această seară, creştinul evlavios simte că se întâlneşte cu Dumnezeu. De-a lungul timpului, în această seară casa bogatului sau casa săracului  se prefăcea în palat împărătesc. Ograda, satul românesc, oraşul, în această seară parcă erau „Grădina Raiului”, prin care se auzeau paşii lui Dumnezeu, se auzea glasul Lui, strigându-l pe fiecare om, aşa cum l-a strigat pe Adam în Rai: „Adame, unde eşti?” (Facere 3, 9) [Biblia, EIBMO, Bucureşti, 2013].

Ce frumos să facă Bunul Dumnezeu apelul şi creştinul să răspundă: Prezent Doamne, sunt aici! Pentru Dumnezeu fiecare om este un Adam, fiecare om este un fiu al Său. În această seară sfântă, omul vede în faţa lui drumul deschis spre Rai, iar Raiul îl aşteaptă cu porţile deschise. Pentru că Tatăl cel Ceresc S-a îndurat de om şi a trimis pe „Fiul Său cel Unul Născut” (Ioan 3, 16), să îmbrace trup omenesc, să se nască într-o peşteră săracă, dintr-o Fecioară Preacurată. Tatăl L-a trimis pe Fiul Său „să se nască şi să crească, să ne mântuiască”, după cum mărturisim în frumoasa colindă. De aceea, de când S-a născut Fiul Lui Dumnezeu pe pământ, de când Împăratul Cerului s-a născut în lume, toate s-au umplut de lumină, Cerul s-a deschis, îngerii au coborât în Peştera din Bethleemul Galileii şi au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Mii de ani omenirea a aşteptat ziua aceasta de care ne bucurăm noi acum, ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta noi, smeriţi ne plecăm frunţile şi să-I mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din Ceruri, pentru toate binefacerile Sale, dar mai ales pentru că L-a trimis pe Fiul Său să caute oaia cea pierdută, să-L caute pe fiul rătăcit. Aceasta este pricina bucuriei pe care o trăim noi în fiecare an la Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

La această sărbătoare, bătrânii întineresc şi devin copii, sufleteşte, ascultând „Colindul sfânt şi bun”. La acest Praznic luminat, copiii şi tinerii devin ca nişte bătrâni înţelepţi, care merg din casă-n casă pentru a vesti tuturor că „astăzi S-a născut Cel fără de-nceput, cum au spus proorocii”. Să vestească din casă în casă că s-a deschis din nou Raiul. Veste pe care o aduc colindătorii, tineri şi vârstnici.

Cu smerenie şi cu multă credinţă să-I mulţumim acum lui Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile care s-au revărsat peste noi în acest an binecuvântat, Să-I mulţumim pentru acest Mare Praznic al Naşterii Mântuitorului. Se cuvine ca la acest Praznic să-I mulţumim Bunului Dumnezeu şi pentru frumosul şi îmbelşugatul an pe care L-a dat ţării noastre, an care acum se încheie. Milostiv a fost faţă de noi cei ce trăim în această parte de ţară. În timp ce în alte părţi din ţară şi din lume au fost multe şi mari nenorociri, secetă, grindină şi inundaţii, războaie şi răzmeriţe înspăimântătoare, ucideri a mulţi oameni şi copii nevinovaţi în ţara vecină Ucraina, noi, din mila lui Dumnezeu, am fost ocrotiţi de toate acestea. Să-I mulţumim Preabunului Dumnezeu de toate şi pentru toate darurile pe care le-am primit. Aşa cum am făcut şi până acum şi de acum înainte să nu-L supărăm pe Dumnezeu, ci să cinstim Ziua Domnului şi sărbătorile, să cercetăm Sfintele Mănăstiri şi biserici să-L lăudăm pe Dumnezeu ziua şi noaptea. Să nu uităm de cei bolnavi, bătrâni şi săraci, să ne aducem aminte de cuvântul pe care L-a spus Fiul lui Dumnezeu: „Când veţi face toate acestea celor mai mici ai mei, mie mi-aţi făcut” (Matei 25, 45).

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că sufletul creştinului trebuie să fie fecioară şi mamă, adică fecioară prin curăţia lui şi prin credincioşia lui faţă de Dumnezeu, iar mamă prin naştere de virtuţi ca bunătatea, smerenia, sfinţenia, milostenia. Să avem suflet de fecioară păstrând dreapta credinţă şi suflet de maică prin săvârşirea de fapte bune. Dacă sufletul nostru este plin de iubirea lui Hristos, el naşte şi cultivă virtuţi şi fapte bune.

Ce poate fi mai frumos decât acest cuvânt Mie mi-aţi făcut, spus deCel ce este Dumnezeu şi Care făcându-se om, S-a născut prunc, S-a identificat cu toţi copiii din lume şi a purtat sarcinile tuturor muritorilor. Una din însuşirile firii umane este să fim sociabili, aşa cum ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare: „Căci nimic nu este mai propriu naturii noastre decât să fim sociabili între noi, să ne folosim unul de altul şi să iubim pe semenul nostru” [Sfântul Vasile cel Mare, „Regulile mari”, 31 în Scrieri II, PSB, EIBMOBOR, 1989, p. 225].

Trebuie să-i iubim pe semenii noştri fără nici o deosebire după cum ne învaţă Pruncul Dumnezeiesc: „Să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12). Creştinul are datoria de a se îngriji de semenii săi, cu atât mai mult are obligaţia morală de a se preocupa de cei aflaţi în nevoi sau de cei care nu se pot descurca singuri, copii şi bătrâni, aşa cum arătăm profunzimea trăirii creştineşti. Comunitatea euharistică tradiţională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare, tezaur viu al tradiţiei bisericeşti, dar şi iubirea şi buna creştere a tinerilor. Rugăciunea bătrânilor este izvorul înţelepciunii lor, dar şi binecuvântare pentru familiile lor şi obştea creştinească. Marele Ioan Hrisostom ne spune: „Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinţei. Podoabă a Bisericii este cărunteţea gârbovă unită cu credinţa întraripată. De ea se bucură în mod deosebit Biserica” [Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laude la sfinţi”, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Bucureşti, EIBMOBOR, 2002, p. 559].

Bătrâneţea trebuie înţeleasă şi ca fiind vârsta la care ne apropiem de sfârşitul călătoriei pământeşti, când Domnul Iisus Hristos ne conduce la Casa Tatălui Ceresc.

Din nefericire, astăzi, avem sate cu case pustii… sunt foarte mulţi bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simţindu-se cumva nefolositori acesteia, sau traumatizaţi de propria îmbătrânire, ajung la deznădejde şi la respingerea din partea tinerilor. „Tinerii şi vârstnicii au nevoie unii de ceilalţi, bătrânii au nevoie de o mângâiere şi de un cuvânt de îmbărbătare, iar tinerii au nevoie de înţelepciunea, răbdarea şi puterea de rugăciune a bătrânilor. Vârstnicii, prin maturitatea lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creştine, în cultura noastră, pentru a fi armonie în societate şi în familie” [Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Calendarul Creştin Ortodox 2023].

Cu aceste gânduri întâmpinăm anul 2023, An omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Bucuria noastră de acum, de la acest Praznic, va fi deplină numai când ne vom înfrăţi cu toţi oamenii de pe Pământ, când ne vom ruga mereu pentru pacea a toată lumea şi pentru mântuirea tuturor.

Iubiţi fraţi întru Hristos, vă împărtăşim binecuvântări din binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Mă rog fierbinte Bunului Dumnezeu pentru anul care vine, spre a fi un an mai bun, binecuvântat, să fie pace între popoare şi cu bucurii duhovniceşti între generaţii, între tineri şi părinţi, sau între nepoţi şi bunici.

Al vostru, de tot binele voitor,

stăruitor în rugăciune către Pruncul Născut din Fecioară,
pentru pace şi bunăvoire

† Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Comentarii:

comentarii