România şi războaiele de imagin: Portretul unui agent de influenţă (1)

octombrie 12, 2016 in Politic, Societate

„Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”
László Tőkés

Fost colaborator a două servicii de informaţii comuniste – al Securităţii şi al AVO, serviciul de informaţii ungar – fost episcop reformat, fost preşedinte de onoare al UDMR, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, fost soţ adulterin (fost, pentru că soţia sa a divorţat de el) şi fost cavaler al Ordinului Steaua României, László Tőkés a fost, este şi va fi, în calitate de agent de influenţă, un vector al războaielor psihologice şi de imagine împotriva României.

Cea mai recentă „performanţă” a sa, care dă şi măsura capacităţilor sale profesionale şi mentale, a fost să repete la Universitatea de Vară de la Tuşnad inepţia care a provocat retragerea Ordinului Steaua României: un nou apel către prim-ministrul Victor Orbán ca Ungaria să-şi asume statutul de „putere protectoare” faţă de maghiarii din Transilvania.

*******

O simplă căutare pe Google arată că despre László Tőkés s-a scris enorm, îndeosebi în presa online şi mai ales după retragerea, decisă de justiţia română, şi confirmată de preşedintele Iohannis, a Ordinului Steaua României. Cele mai multe materiale arată, în mod explicit, o aversiune făţişă faţă de personaj, fapt care nu miră.

Există cărţi ale unor autori reputaţi, dintre care unii, prin forţa împrejurărilor, sunt în deplină cunoştinţă de cauză, iar alţii produc sau coroborează dovezi, care ajung la concluzii inechivoce: cariera lui László Tőkés a început cu semnarea unui angajament cu Securitatea în 19 noiembrie 1982, numele său de colaborator fiind Vasile.

Primele persoane care au suferit de pe urma delaţiunilor lui Tőkés au fost soţii Klaas şi Ida Eldesing, cetăţeni olandezi, misionari ai Bisericii Reformate, care au fost expulzaţi din România (fotocopia delaţiunilor a fost reprodusă în paginile revistei Tinerama nr. 210 din 21-27 decembrie 1994).

Interesul Securităţii pentru László Tőkés se manifestă cu adevărat abia în iarna anului 1985, când Direcţia de Informaţii Externe află că László Tőkés este în vederile organizaţiilor iredentei maghiare. În 1988, preluat de emisari speciali trimişi din Occident, Tőkés citeşte la posturile de radio Kossuth şi Europa Liberă scrisori privitoare la acţiunea „Villages roumains” – Salvaţi satele româneşti, acuzând statul român că vrea să demoleze satele maghiare (Ulterior, aşa cum arăta în ediţia sa din 15 februarie 1990, cotidianul francez Le Monde, organizaţia franceză care a iniţiat acţiunea Villages roumains a admis că ea a avut şi aspectele unei manipulări).

Între aprilie 1988 şi decembrie 1989, László Tőkés este înregistrat audio şi video în mai multe întâlniri conspirative cu agenţi ungari. La un moment dat i se plasează un agent român pe post de emisar ungur, iar Tőkés îi face un raport complet asupra activităţii sale!

În septembrie 1989, Securitatea îi cere lui Ceauşescu arestarea lui, dar şeful statului nu ia nici o măsură, „pentru a nu aduce prejudicii relaţiilor cu Ungaria”. În octombrie 1989, la graniţa româno-ungară, asupra a doi membri ai serviciilor de informaţii ungare este găsită o chitanţă olografă pentru 20.000 lei semnată de László Tőkés, două pagini cu informaţii date de acesta şi un chestionar a cărui ultimă întrebare era: „Când credeţi că va cădea Ceauşescu?”, la care Tőkés nu a completat nici un răspuns. Nu ştia, nu i s-a spus. Faptul vine să întărească teza conform căreia Tőkés nu a fost decât un simplu instrument (Alex M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO, 2006, pp. 275-276).

Modalitatea prin care cazul de trădare al lui László Tőkés s-a transformat în declanşatorul dezordinilor din Timişoara, continuate printr-o revoltă populară împotriva iobăgiei ceauşiste, rămâne, deocamdată, o necunoscută. Există doar o singură certitudine: dincolo de activitatea lui de agent aservit structurilor spionajului ungar, László Tőkés n-a fost decât o unealtă într-o subversiune marca KGB & Co.

Ridicat în grad de „erou al revoluţiei”, gonflat – de la început, i se decernează de către Academia Ungară de Ştiinţe premiul literar (?!) „Berzsenyi” – pentru activitatea din anul 1989 (Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc, 1996, p. 12), devenit, aproape peste noapte, din simplu pastor, episcop reformat de Piatra Craiului (la 26 martie 1990), promovat pe filiera politico-religioasă a bisericilor reformate din Olanda şi Elveţia, „uns” preşedinte de onoare al UDMR (la 26 mai 1990), beneficiind la maximum de relaţiile Hungarian Human Rights Foundation (HHRF), a lobby-ului şi diasporei ungare cu mass-media internaţionale, se antrenează în operaţiuni de dezinformare, urmând, aşa cum voi arăta în episoadele următoare, să devină agent de influenţă în acţiuni de anvergură îndreptate împotriva României.

Aş dori să mulţumesc autorilor la care am făcut referire la începutul acestui eseu. Fără informaţiile cuprinse în cărţile lor, elaborarea analizei nu ar fi fost posibilă. Ei sunt: Filip Teodorescu (Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc), Radu Tinu (Timişoara, no comment!, Editura Paco, Bucureşti), Anca Florea (Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc), Alex M. Stoenescu (Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO), Gheorghe Raţiu (Raze de lumină pe cărări întunecate, Ed. Paco), Andrassew Ivan (Ne vígy minket a kísértésbe, Noran Libro Kiadó), Ion Pitulescu şi alţii (Şase zile care au zguduit România. Ministerul de Interne în decembrie 1989), Victor Negulescu (De la informaţii la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Editura Bibliotheca), Colecţia de documente Marius Mioc (dosarul Ildikó Sepssy), Radu Portocală (România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Agora Timişoreană), Aurel Perva, Carol Roman (Misterele revoluţiei române, Editura Răscruci de Milenii), Alisson Muttler, corespondent în România al Associated Press – http://bigstory.ap.org/author/alison-mutler şi, nu în ultimul rând, Larry L. Watts (Fereşte-mă, Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO). (Va urma)