Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (28)Martiri adevăraţi şi falşi martiri. Mistificări contemporane | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (28)
Martiri adevăraţi şi falşi martiri. Mistificări contemporane
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (28)</i></h5>Martiri adevăraţi şi falşi martiri. Mistificări contemporane

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (28)
Martiri adevăraţi şi falşi martiri. Mistificări contemporane

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– UDMR a ridicat un monument la Aita Seacă, judeţul Covasna, acţiune însoţită de o explozie de propagandă antiromânească, desfăşurată în plină contemporaneitate. Despre ce este vorba?

– În 1994, din iniţiativa UDMR, în Aita Seacă a fost înălţat un monument alcătuit din 13 blocuri de piatră, în memoria criminalilor unguri executaţi la 26 septembrie 1944. Criminalii au fost proclamaţi martiri şi simbol al opresiunii pe care românii ar fi exercitat-o asupra ungurilor. Pe lângă faptul că nu era aici vorba despre nici un martir, ci despre criminali civili care au atacat şi ucis ostaşi răniţi ai Armatei Române, nici măcar cifra 13 nu este corectă: în realitate au fost executaţi 11, doi fiind doar răniţi.

– Fiind autorul cărţii Monumente non grata. Falşi martiri maghiari pe pământul românesc, dedicată în principal tragediei de la Aita Seacă, evident că sunteţi în posesia tuturor amănuntelor…

– Da, şi am avut acces neîngrădit la toate documentele privind evenimentele dramatice din Aita Seacă, aşadar concluziile sunt greu de contestat, întrucât se bazează pe izvoare arhivistice multiple. Precizez că arhivele privind acest caz nu sunt închise, cum a susţinut Benkö Levente, autorul unui serial de 64 de episoade în publicaţia Háromszék, chiar în preajma dezvelirii monumentului non grata, cum îl numesc eu, pentru a-şi justifica serialul pseudo-istoriilor propagandistice atât de îndepărtate de adevăr.

– Nu putem compacta o carte întreagă în două file şi jumătate, dar să încercăm totuşi…

– În fostul judeţ Trei Scaune, doar în intervalul septembrie-octombrie 1940 au fost înregistrate 23 de omoruri, 69 de schingiuiri, 258 bătăi, 381 arestări pe criterii etnice, 25 de profanări, 11 devastări colective şi 160 de devastări individuale. Aceasta este imaginea a doar două luni din ocupaţia horthystă în cel mai mic judeţ din ţară. Foarte multe familii de români au fost alungate, mulţi au fost asasinaţi, schingiuiţi; unora li s-au luat averile; au fost distruse şcolile şi bisericile româneşti; au fost maghiarizate numele româneşti ale celor rămaşi – şi chiar numele înscrise pe crucile din cimitire; au fost obligaţi să treacă la confesiunile maghiare. Trebuie spus că judeţul Trei Scaune se afla în raza de acţiune a Organizaţiei regionale X a Tiraliorilor, cea mai activă dintre formaţiunile paramilitare, condusă de baronul Aczél Endre, care spunea într-un discurs ţinut în 8 august 1943, la Şimleul Silvaniei: „Pe aceşti valahi puturoşi, opincari, trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri (…) Nu este păcat! Păcat va fi cu adevărat dacă nu vom extirpa această bandă de puturoşi, de valahi opincari. Vom organiza o noapte a Sfântului Bartolomeu şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor”.

– Aşadar ne aflăm în 28 septembrie 1944, după trecerea frontului, în Aita Seacă, unde rămăseseră soldaţii români răniţi…

– Cităm din documente şi mărturii: „Este rănit un ofiţer român pe care ordonanţa lui îl ducea spre locul de prim ajutor; se năpustesc asupra lui fraţii Nagy; pe ofiţer unul din aceşti fraţi îl omoară cu securea, zdrobindu-i fluierele picioarelor, iar apoi trupul şi dându-i apoi în cap cu securea. Se năpustesc asupra cadavrului zdrobit total; o femeie de 70 de ani, cu securea, îi pune degetul pe o piatră şi îl taie, jefuindu-l de verighetă (…) Celălalt frate Nagy îi aplică o lovitură de sapă în ceafă ordonanţei, de rămâne mort pe loc (…) A omorât un alt soldat un tiran secui, cu hârleţul. Trupul l-au expus în piaţa comunei, apoi i-au înfipt în burtă un ţăruş cu tablă pe care era scris: „Aşa trebuie celor care poftesc pământ maghiar; Olah împuţit”. Secuii din sat se strângeau ca la minune la trupul acestui brav ostaş şi se spurcau pe trupul lui dezbrăcat”. O altă parte din maghiari s-au urcat cu mitralierele în turla bisericii reformate şi au ucis pe soldaţii români când îi zăreau. La procesul din 1947, Bogdan Alexandru declara: „Am întâlnit pe numiţii Nemeth Iszak şi Nemeth Iuliu în comună, care aveau asupra lor hârleţe pline de sânge şi la întrebarea mea că unde au fost, mi-au răspuns că au fost să facă tocană din militarii români. Mai menţionez că aproape toţi tinerii, femei şi bărbaţi, s-au înarmat cu topoare şi hârleţe şi au umblat prin case, schingiuind şi omorând pe ostaşii români care au căzut răniţi”.

Bîrsan Egyed Ioan, într-o declaraţie din 1952 menţiona: „Banda menţionată de mine a asasinat vreo 40 de soldaţi români, care sunt înmormântaţi într-o groapă; precizez, într-o singură groapă sunt vreo 20, ceilalţi sunt înmormântaţi în diferite locuri pe câmpul din jurul comunei Aita Seacă”. Bârsan Apolonia: „Am auzit două focuri de armă în curtea lui Szabó Damian şi când m-am dus acolo, l-am văzut pe Nagy Daniel care a tras încă două focuri de armă într-un ostaş român”.

Un proces verbal alcătuit la o întrunire a românilor din localitate, se menţionează că „mai mulţi unguri din comună, mânaţi de ură faţă de români, au provocat acestora pagube enorme, prin devastarea, într-o formă barbară, a căminelor lor (…) De cinci ori au devastat casele românilor. Ungurii veneau peste casele românilor noaptea ca nişte barbari. Ultima devastare a fost în ziua de 11 ianuarie 1941 şi în seara aceea şase unguri cu măşti au intrat în casa preotului nostru, Paratei Francisc, ca să-l omoare”.

– Să trecem – deşi nu se cuvine! – peste foarte multele situaţii similare descrise în cartea dvs. pentru a ajunge la acţiunea Detaşamentului de Voluntari „Iuliu Maniu”.

– Să redăm primul document care vorbeşte despre execuţie, raportul din 26 septembrie 1944 al şefului de post jandarmi din Aita Seacă, deci chiar din ziua acţiunii: Gavrilă Olteanu, comandantul Detaşamentului de voluntari „Iuliu Maniu” Braşov, „a strâns pe toţi răii făcători cum şi întreaga populaţie, a citit dosarul fiecăruia şi a executat cu moartea pe indivizii: Nagy Alexandru de 21 de ani şi Nagy Andrei în etate de 24 de ani, tăindu-le capul cu toporul, pentru că şi ei tot cu toporul au ucis un ofiţer român (…), iar pe indivizii Malnas Rebeca, Szép Adalbert, Gacse Béla, Szép Béla, Nemeth Iuliu, Szabó Béniamin, Elekes Ludovic, Malnas Iosif, şi Nemeth Izsák i-a executat prin împuşcare în curtea şcoalei primare din comună. În total s-au executat 11 indivizi unguri şi doi răniţi”.

– Asupra românilor au urmat represiuni combinate, sovieto-maghiare…

– În timpul administraţiei sovietice în Transilvania de Nord, în perioada noiembrie 1944 – martie 1945, s-au tolerat şi chiar încurajat acţiunile antiromâneşti ale maghiarilor. În Aita Seacă, de exemplu, martorii români care au dat informaţii privind atrocităţile maghiare, în frunte cu cei pomeniţi mai sus, Bârsan Apolonia, Bârsan Ioan şi încă cinci au fost arestaţi de Incze Iuliu sub diferite pretexte, duşi la Sf. Gheorghe, unde „au fost schingiuiţi timp de o lună şi jumătate. Maltratările au fost făcute de Ovári Acaţiu, Szekely Fráncisc, Fagyas Francisc, Tibor Stefan”. Apoloniei Bârsan i s-au confiscat toate vitele şi oile, iar Carolina Bogdan, după ce a dat declaraţii, nu a mai putut să se înapoieze în Aita, fiind ameninţată cu moartea. După ce a dat o declaraţie corectă, Balogh Moise „s-a prezentat îngrozit” în faţa procurorului, „arătând că nu a văzut şi nu a auzit nimic din cele arătate anterior”, spunând că-i este frică să spună cine l-a ameninţat. De fapt, peste tot populaţia maghiară, pentru a capta bunăvoinţa ruşilor, şi-a pus în piept insigne comuniste şi a instigat contra românilor. De aceea ruşii au numit primari în oraşe şi comune numai dintre maghiarii declaraţi comunişti, care au trecut la rechiziţii draconice, populaţia română fiind despuiată de ultimele resurse de trai, ungurii fiind protejaţi. Asasinii maghiari nepedepsiţi de Gavrilă Olteanu au fost arestaţi apoi în repetate rânduri, dar la intervenţia unor fruntaşi comunişti notorii, între care Vasile Luca (Luka László), au fost eliberaţi. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. De neimaginat așa-ceva!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.