Mai rezistă poezia?

iunie 10, 2019 in Cultură

Întrebare retorică pusă de dl Nicolae Bucur, la întâlnirea prilejuită de lansarea celei de-a doua ediţii a volumului de versuri „Lunga istorie a unor clipe” al poetei Dana Buzoianu. Vorbind despre autoare, dl profesor remarcă faptul că „ni se destăinuie un suflet candid, bogat şi neliniştit, încărcat de viziuni scoase la vedere pentru a se limpezi şi a fi cunoscute şi de alţii. Sentimentele, pasiunile, visurile şi ideile poetei au frumuseţe şi prospeţime, presărate cu metafore tandre, uneori surprinzătoare. Dana este o apariţie încărcată cu un plin sufletesc care se frământă, se caută, îşi pune întrebări şi-şi dă întâlniri, meditează la clipele trecute, la cele ce vor veni”.

Oarecum timidă, extrem de modestă, parcă stânjenită atunci când este elogiată, Dana Buzoianu se transformă când îşi prezintă volumul de poezii. Cu un zâmbet imperceptibil, dar cu foarte multă pasiune, vorbeşte despre scrierile sale ca şi când ar vorbi despre sine, iar chipul i se luminează discret: „Simbolul grafic al volumului este Clepsidra, în interiorul căreia, în partea de jos, creşte din sol un copac ale cărui frunze se transformă în păsări, trecând prin gâtul îngust care desparte cele două jumătăţi. Acest copac este o axă Pământ – Cer, prin care, din solul dat de naştere, condiţiile de viaţă, karma fiecărei fiinţe, cresc rădăcinile, trunchiul, frunzele şi florile conţinute în jumătatea inferioară a clepsidrei, cea Pământească. În partea superioară a clepsidrei care se deschide asimptotic spre infinit zboară păsările născute din metamorfozarea frunzelor, către un Cer liber, un cer al devenirii şi evoluţiei fiinţei”. Clepsidra e un leitmotiv existenţial care se regăseşte în aproape fiecare poezie: „Aurora poetică”, „Detaşare”, „Ziua fluturelui”…

Apar în volum teme ca efemeritatea clipei, iluziile dureroase, dar şi metamorfoza fluturelui la trecerea prin clepsidră, eliberarea prin credinţă pentru ca, în ultimele poezii, să dispară limitările, făcând loc dimensiunilor cosmice, uriaşe, unei lumi noi, unde „se dezleagă vechi blesteme şi revine la viaţă o lume magică şi ancestrală”.

La sfârşitul volumului, câteva cuvinte ale poetei Georgeta Mănilă despre autoare: „…Scrie fără efort, cu încredere în sine, irumpe ca «o fântână în culori», ca «seva într-un trunchi», ca «un dans cu Zorba», simţind în acest ritm cum i se dezvăluie propriul drum al poeziei, propriile cuvinte, literă cu literă, ca nişte perle rare, către Marea Carte a Poemelor”. Iar în postfaţa semnată de Virgil Şerbu Cisteianu, acesta spune: „La Dana Buzoianu, lirismul se revarsă pe o arie emoţională largă, mânuit cu virtuozitate în toate poemele… În acest lirism nu sunt importante numai sensibilitatea şi inteligenţa, ci şi întreaga fiinţă, întreg trupul, întreaga viaţă din tine, cu ritmul şi pulsaţiile ei… Pentru Dana Buzoianu, «Lunga istorie a unor clipe» reprezintă inspiraţia sentimentală în care îşi dăltuieşte tristeţea, dorul, iubirea, clipa, oglinda, tăcerea…”.

Mai rezistă poezia? Se pare că da, deşi la lansare a fost prezentă doar o mână de oameni. Cei care n-au fost de faţă au ce regreta. Dar poate că a fost mai bine aşa: o oră petrecută ca între prieteni, la un ceai fierbinte şi un croissant, oferite cu generozitate de direcţiunea Şcolii Generale „Liviu Rebreanu”, care a sprijinit, ca de atâtea ori, evenimentele mari sau mici ale comunităţii româneşti, printre care şi cele ale Astrei.

IRINA G.