Lovitura de trăsnet a sorţii

Ieri a fost înmormântat omul care ştia tot despre arhivele Transilvaniei şi încă ceva pe deasupra: Vasile Lechinţan – istoric, arhivist, publicist, scriitor, lider civic, unul dintre cei mai importanţi cercetători contemporani, un om de o modestie şi o curăţie sufletească de excepţie, situat printre cei mai avizaţi şi documentaţi cercetători în privinţa retrocedărilor abuzive practicate după 1989.

„A mai căzut un stejar din codrii Transilvanei şi ai României Mari”, scrie cu acest trist prilej Ioan Lăcătuşu; „Cu Vasile Lechinţan pierdem nu un ostaş căzut la datorie, ci un front întreg al bătăliei noastre grele pentru apărarea adevărului istoric atât de mult lovit”, zice poetul Miron Scorobete; „Rememorez secvenţe romantice, cum zburau fascicole, capitole, subcapitole de la autori la culegători de text şi corectori, la orice ore din noapte, mai ales când s-a realizat magistrala lucrare Românii din Covasna şi Harghita: istorie, biserică, şcoală, cultură (Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel) zice cercetătoarea Ana Grama în volumul omagial Profesioniştii noştri, iar prof. Alexandru Matei se referea, în acelaşi volum, la „forţa neobişnuită a noului cercetător Vasile Lechinţan în a urmări, pagină cu pagină, o cantitate uriaşă de documente”, unii colegi fiind uimiţi că „stătea la cercetare până la ultimul minut şi arăta dezolat când i se spunea că e ora închiderii”. Iar publicistul Dan Tanasă crede că „în această mare de mediocritate direcţia în care ar trebui să meargă neamul românesc ne este arătată de intelectualul de excepţie şi istoricul desăvârşit Vasile Lechinţan”.

Pentru că şi-a făcut studiile târziu, a avut un salariu ireal de mic şi o pensie aşijderea; asta s-a întâmplat tocmai cu un om care ar fi binemeritat lunar, pentru cele peste 60 de cărţi ce-i poartă semnătura, retribuţia a cel puţin zece figuranţi din Parlamentul României. Dar deocamdată avem, prin aerul rarefiat al puterii, „patrioţi” care iau peste 70.000 lei pe lună şi acolo, jos, la talpa ţării, români adevăraţi care-şi topesc viaţa şi sănătatea muncind câte 12-15 ore pe zi pentru a da lumină acestei patrii. Până la urmă vor vedea toţi că nu banul contează, ci posteritatea, dar pentru mulţi va fi prea târziu.

Personal, port un imens regret pentru trecerea la cele veşnice a acestui cercetător de o tenacitate aproape neverosimilă: lucram cu Vasile Lechinţan la un interviu ce trebuia să aibă 15-20 de episoade. S-au realizat 10, într-o ordine tematică aleatorie – şi pentru că regretatul istoric dorea să facă unele completări, unele ajustări stilistice şi să întregească informaţii pe care eu le aveam din scrierile sale mai vechi, pentru care neobositul prospector identificase în tainiţele arhivelor informaţii suplimentare, acele zece episoade i-au fost retrimise, inclusiv cu întrebări suplimentare.

Totul a rămas în acest stadiu la lovitura de trăsnet a sorţii. Vom cugeta mai încolo dacă cele aproximativ 40 de pagini vor fi publicate în forma intermediară, sau un puţin probabil acces la calculatorul istoricului va dezvălui un stadiu mai aprofundat al materialului. Nu putem şti nimic despre faza la care a ajuns, ştim însă sigur că regretatul Vasile Lechinţan era acaparat de proiecte editoriale de vastă complexitate şi, fiind implicat activ în numeroase manifestări ştiinţifice, culturale şi civice, era obligat la parcimonie cu timpul său. Timp care s-a terminat atât de brusc, atât de neaşteptat, atât de nedrept! Mai păstrez, în ce-l priveşte, regretul veşnic de a nu fi avut timp să finalizeze informaţia pe care o culesese din arhivele clujene despre un haiduc din vechime care trăia în satul meu natal, Idicel Pădure.

Istoriografia şi cultura românească au pierdut un mare om care n-a fost preţuit la valoarea sa reală, iar noi, cei din zonă, un statornic cercetător al vieţii românilor din Harghita şi Covasna şi un mare prieten al adevărului.

Dumnezeu să-l primească în lumina Raiului!

M. GROZA

Comentarii:

comentarii