În acest an, Direcţia Silvică Harghita a vândut către populaţie peste 1.000 mc lemn de foc şi de construcţie, în creştere faţă de 2020 | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 5 decembrie 2021
Home » Societate » În acest an, Direcţia Silvică Harghita a vândut către populaţie peste 1.000 mc lemn de foc şi de construcţie, în creştere faţă de 2020
În acest an, Direcţia Silvică Harghita a vândut către populaţie peste 1.000 mc lemn de foc şi de construcţie, în creştere faţă de 2020

În acest an, Direcţia Silvică Harghita a vândut către populaţie peste 1.000 mc lemn de foc şi de construcţie, în creştere faţă de 2020

  • Până la finalul anului, direcţia silvică estimează că va mai oferi spre vânzare încă 1.500 mc lemn de foc
  • În judeţ, cea mai mare parte a lemnului exploatat provine de pe suprafeţele forestiere private

De câţiva ani, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva şi, implicit, Direcţia Silvică (DS) Harghita oferă populaţiei spre vânzare lemn de foc şi lemn de lucru subţire pentru construcţii civile. Pentru lemnul vândut de DS Harghita, însă, în nici un an nu s-a înregistrat o cerere deosebită din partea persoanelor fizice. Totuşi, în acest an, până la începutul lunii septembrie, direcţia silvică a comercializat către populaţie peste 1.000 de metri cubi de lemn de foc şi lemn pentru construcţii, dublu faţă de 2020, când a vândut aproximativ 500 mc asemenea material lemnos.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat că, având în vedere că se apropie sezonul rece, instituţia pe care o conduce vine în sprijinul cetăţenilor prin punerea la dispoziţia acestora a lemnului de foc, atât cât poate fi exploatat de pe suprafeţele forestiere de stat din judeţ. În judeţul Harghita, cea mai mare parte a lemnului exploatat provine de pe terenurile forestiere private. DS Harghita mai administrează în judeţ aproximativ 20.000 hectare de fond forestier de stat. Pe lângă această suprafaţă, direcţia silvică administrează şi terenuri private sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, însă în cazul acestora decizia de a vinde lemn de foc este a proprietarilor.

În ceea ce priveşte preţurile practicate de DS Harghita, acestea sunt relativ mici, a spus ing. Cătălin Mutică, în condiţiile în care preţul lemnului a crescut, în special al celui de construcţii. „Încă nu ne-am decis să mărim preţul lemnului de foc şi am rămas cu aceleaşi preţuri de anul trecut”.

Astfel, un metru cub de lemn de foc, din specia răşinoase, costă aproximativ 100 de lei, depinde şi de ocolul silvic de la care se achiziţionează, la care se adaugă TVA. La fag, preţul este de 160 lei/metru cub.

Preţul unui metru cub de lemn de lucru pentru construcţii rurale, specia răşinoase, este de 120 lei, iar de fag – 200 lei.

Directorul DS Harghita a precizat că cea mai mare parte a lemnului de foc vândut este din specia răşinoase, care nu are o valoare calorică deosebită şi nu are căutare în rândul populaţiei. În fondul forestier de stat din judeţ, fagul nu are o pondere mare în compoziţia zonei forestiere.

Lemnul de foc se poate cumpăra de la Ocoalele Silvice Topliţa, Borsec şi Tulgheş

Direcţia Silvică Harghita comercializează lemnul de foc la Ocoalele Silvice Topliţa, Borsec şi Tulgheş, unde au mai rămas suprafeţe forestiere de stat.

Conform sursei citate, procedura de achiziţie este simplă: cetăţenii trebuie să se deplaseze la ocolul silvic sau la un district silvic unde vor lua legătura cu lucrătorii silvici, care le vor arăta lemnul de foc în rampă şi, în funcţie de alegerea făcută, vor depune o cerere în acest sens.

Deoarece nu există o cerere foarte mare, nu există liste de priorităţi, cum era la început, când la primării se întocmeau liste în funcţie de veniturile persoanelor respective.

Ing. Cătălin Mutică a spus că, în opinia sa, în acest an va exista lemn de foc pe piaţă, deoarece în judeţ sunt foarte mulţi proprietari de pădure, persoane fizice, primării şi composesorate. În general, a continuat acesta, este afectată populaţia din zona urbană unde nu este gaz, cum este cazul municipiului Topliţa. În zonele rurale, sunt foarte multe proprietăţi private şi legea permite ca proprietarii să-şi asigure lemnul de foc de pe proprietatea lor.

Directorul DS Harghita a mai precizat că Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva îşi propune ca în anul 2022 să exploateze aproximativ 45% din întreaga producţie de lemn prin forţe proprii sau prin prestatori, „astfel să crească foarte mult cantitatea de lemn pusă pe piaţă la drum auto”. Din anul 2023, RNP – Romsilva este obligată prin Codul silvic ca minimum 50% din cantitatea de lemn exploatată să fie pusă pe piaţă la drum auto. Astfel că, începând de anul viitor, şi Direcţia Silvică va creşte cantitatea de lemn exploatată şi pusă pe piaţă la drum auto, însă prin prestatori, neavând echipe proprii de exploatare.

Suprafaţa fondului forestier al judeţului Harghita este de 264.109 ha, din care direcţia silvică are în administrare o suprafaţă totală de 90.135 hectare, diferenţa fiind în paza ocoalelor silvice private. Din totalul de 90.135 ha, 22.865 hectare sunt proprietate publică a statului, iar restul suprafeţei aparţine altor proprietari, dar este administrată de Direcţia Silvică Harghita. (Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.