Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Afirmaţia îi aparţine domnului dr. Veress Albert, medic primar, Secţia de Psihiatrie a SJU Miercurea-Ciuc.
După ce am citit declaraţia domnului Elekes Zoltán, şeful DGASPC Harghita, privind numărul locurilor în centrele de îngrijire a adulţilor din judeţ, insuficiente pentru internarea persoanelor aflate în dificultate, cu precădere a persoanelor cu handicap psihic, m-am hotărât să abordez acest subiect şi cu dr. Veress Albert. Medicul care, în urmă cu un an, sau poate nici atât, susţinea, într-un interviu pe care mi l-a acordat, că „pentru rezolvarea situaţiei de la noi, o soluţie ar fi înfiinţarea unui centru nou la Bălan, în clădirea fostului spital”.
Când l-am sunat să-i spun ce intenţie am, era supărat pentru că tocmai aflase din jurnalul nostru că, şi acum, pe lista de aşteptare sunt încă peste 30 de persoane…
– Domnule doctor, ce mai ştiţi despre clădirea pe care o aveaţi în vedere atunci când aţi propus-o pentru a fi folosită în sprijinul unor oameni loviţi de soartă?
– Stă şi acum degeaba, cu toate că, vedeţi, avem în judeţ probleme cu amplasarea bătrânilor neajutoraţi sau fără familie în aşa-zisele cămine de bătrâni. Şi asta întrucât cele trei centre, în care sunt internate doar persoane cu dizabilităţi psihice ori locomotorii, cu grad de handicap, se dovedesc neîncăpătoare. Ei bine, eu cred că o soluţie, care le-ar da acestor oameni o şansă în plus la viaţă, ar fi transferarea clădirii fostului Spital din Bălan de la Ministerul de Interne la Ministerul Muncii şi, mai apoi, transformarea ei într-un centru asemănător celor despre care vorbim.
– Cine ar trebui să solicite asta?
– Nu pot să vă spun exact, dar cred că autorităţile judeţene, Prefectura sau Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, cel care are grijă şi de SJU Miercurea-Ciuc. Apoi, tot în grija lui ar fi de dorit să se afle şi persoanele care nu mai au susţinerea familiei, nu mai au din ce trăi. Asta cred eu, dar e foarte posibil să şi greşesc. Oricum, clădirea asigură infrastructura necesară şi, cu o investiţie minimă, odată recondiţionată, la Bălan am putea avea încă un centru în care şi-ar găsi locul atât persoanele cu handicap psihic, cât şi persoanele cu handicap social, de aici şi chiar din zonele limitrofe.
Presupunând că pentru acest transfer autorităţile judeţene s-ar implica mai mult, atunci problemele centrului ar putea fi gestionate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, primul cu responsabilităţi privind asistenţa sanitară şi medicamentele, al doilea cu responsabilităţi privind acoperirea cheltuielilor. Eu am vrut să fac asta la începutul anului 2000, dar cum nu am avut susţinere, am renunţat…
– Revin la lista de aşteptare şi vă întreb dacă ea este rostogolită de la un an la altul numai pentru a rămâne în actualitate sau există o explicaţie serioasă?
– Din păcate, există o explicaţie pe cât de serioasă, pe atât de dureroasă, pentru că omul trecut pe ea, în ordinea în care se derulează procedurile cu dosarul, trebuie să aştepte ca cineva dintr-un centru să plece într-o altă lume, pentru a-i lua el locul. Cu alte cuvinte, regula nescrisă, dar de nevoie respectată, sună cam aşa: „moare unul, intră unul!”, dacă nu cumva apare şi un caz fericit, în care cineva internat este luat acasă de către membrii unei familii, al cărei statut social s-a îmbunătăţit. Şi asta e valabil peste tot în ţară…
– Aveţi o explicaţie?
– Sigur că da. Atunci când s-au desfiinţat spitale, autorităţile înalte ale vremii au afirmat că acele clădiri vor deveni cămine pentru bătrâni. N-au devenit, majoritatea sunt în paragină, şi ştiţi de ce? Pe de o parte trebuiau investiţi bani pentru reabilitarea lor, pe de altă parte trebuiau alocate fonduri pentru susţinerea cheltuielilor cu întreţinerea bătrânilor, aşa că totul a rămas baltă! Problema e că numărul persoanelor care trăiesc la limita subzistenţei creşte, că oamenii sunt abandonaţi şi că guvernanţilor nu le prea pasă…
– Vă rog să nu uitaţi că în prezent avem un Guvern de tehnocraţi şi că acestui Guvern s-ar putea să-i pese…
– Nu ştiu ce va face, dar, dacă i-ar păsa cu adevărat, atunci ar trebui să ia decizia de a recupera banii furaţi din punga statului, pentru că, numai cu o mică parte din ei, viaţa celor loviţi de soartă ar mai avea un sens. Sunt mâhnit de ceea ce se întâmplă şi sunt mâhnit atunci când ştiu că bolnavii noştri, când pleacă din spital, pleacă de fapt nicăieri, sau mai degrabă pleacă spre moarte: nu au o familie, nu au ce mânca şi nu mai au putere să-şi facă un rost pentru a trăi.
– Mi-aţi spus, încă de rândul trecut, că ţări precum Germania sau Elveţia ar putea fi luate drept modele pentru modul în care şi-au rezolvat problemele pe acest segment. Câţi ani credeţi că ne-ar trebui nouă pentru a le rezolva aşa cum s-au rezolvat acolo?
– Ani? Nici vorbă, pentru că, dacă statul ar dori cu adevărat acest lucru, atunci ar fi suficiente câteva luni, şi iată explicaţia mea: avem infrastructură şi asta înseamnă foarte mult. Ne-ar trebui numai nişte bani, nu foarte mulţi, pentru reamenajarea clădirilor şi desigur nişte bani pentru cheltuielile de întreţinere a bătrânilor. Dar, cum spuneam mai devreme, aceşti bani pot veni din recuperarea celor furaţi la nivel înalt, lucru care sunt încă sceptic că se va întâmpla…
– Cum aţi proceda dumneavoastră dacă aţi fi, să zicem, premier. De unde aţi începe?
– De la Ministerul Finanţelor, pentru că el este responsabil pentru colectarea fiecărui bănuţ la bugetul statului. Apoi aş urmări modul în care acest buget este gospodărit şi, nu în ultimul rând, aş fi interesat de recuperarea sumelor deturnate sau furate, totul cu respectarea legislaţiei în vigoare. Aşa este de pildă în Germania, unde, cred că vă amintiţi, pentru jonglerii financiare tatăl tenismenei Steffi Graf a făcut închisoare…
– Legat de transferul clădirii de la Bălan, ce aşteptări imediate aveţi?
– Multe, dar, ca să fiu sincer, m-aş bucura dacă la nivel judeţean propunerea mea ar face obiectul unei analize aprofundate privind soarta ei, în directă corelaţie cu soarta unor oameni nevoiaşi, trăitori pe aceste meleaguri…
ŞTEFANA DRĂGHICI
