miercuri , 18 octombrie 2017
Home » (Inter)Național » Ceangăii din Moldova – o minoritate fantomă, creată şi menţinută prin manevre perverse
Ceangăii din Moldova – o minoritate fantomă, creată şi menţinută prin manevre perverse
prof. dr. pr. Fabian Doboş

Ceangăii din Moldova – o minoritate fantomă, creată şi menţinută prin manevre perverse

Preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc, Vlad Cubriacov, moderatorul dezbaterii de la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului referitoare la romano-catolicii din Moldova, a făcut, în deschiderea reuniunii, câteva dezvăluiri interesante în ceea ce priveşte manevrele care au fost necesare pentru a face dintr-o comunitate religioasă o minoritate etnică.

Vlad Cubriacov: În ceea ce priveşte problematica fraţilor noştri romano-catolici din aria Moldovei, aceasta este o comunitate istorică, robustă, tradiţională, o comunitate veche, care s-a legitimat în spaţiul nostru de la Răsărit. Ea s-a confruntat de-a lungul timpului cu diverse probleme, adesea induse din afară.

Îmi amintesc despre dezbaterea, cu ani în urmă, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a acestei chestiuni, dezbatere controversată, în baza unei iniţiative a unor deputaţi maghiari, având ca raportor o deputată de origine finlandeză. Dezbaterea a ajuns în dificultate întrucât raportul era ambiguu, lăsând impresia că cei de care era vorba erau cetăţeni moldoveni. Noi, delegaţia Moldovei, am introdus un protest scris, arătând că în Moldova nu există decât 98 de maghiari, şi aceia proveniţi din Transcarpatia, Ucraina. În această situaţie s-a recurs la un tertip şi chestiunea a fost transferată din Adunarea parlamentară, unde erau reprezentanţi a 46 de state, în Biroul Politic al Adunării  Parlamentare, unde erau o mână de oameni şi unde raportul a fost adoptat fără nici un fel de dezbateri. Nu s-a ţinut cont de atitudinea luată de romano-catolicii din Moldova, de structurile reprezentative ale acestora, în speţă, Episcopia romano-catolică de Iaşi şi Arhiepiscopia romano-catolică de Bucureşti, care au prezentat poziţii oficiale la Consiliul Europei, la Strasbourg, Aşa se face că există un document oficial cu privire la aşa-zisa „cultură şi limbă a ceangăilor din Moldova”.

Este o problemă întrucât vedem că minorităţile confesionale sunt instrumentalizate în scopuri politice sau geopolitice de către diverşi străini. Într-o Europă modernă, o Europă a drepturilor omului, nu putem tolera asemenea abordări.

Totuşi, această comunitate a romano-catolicilor din Moldova este puţin cunoscută şi atunci trebuie să facem un efort susţinut de cunoaştere a ei, de promovare, de susţinere a ei. În acest context, Asociaţia „Răsăritul Românesc”, pe care am onoarea s-o reprezint în calitate de preşedinte şi Asociaţia romano-catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş” au organizat un eveniment filatelic, emiţându-se 12 timbre personificate dedicate profesorului Dumitru Mărtinaş.

Cartea fundamentală a profesorului Mărtinaş – „Originea romano-catolicilor din Moldova” – a fost recent tradusă în limba engleză, dar a fost tălmăcită şi în spaniolă, şi italiană.

În premieră prezent la Universitatea de vară, părintele prof. dr. Fabian Doboş, de la Catedra de teologie romano-catolică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cercetător la Departamentul de cercetare istorică a Diocezei romano-catolice din Iaşi, a făcut o incursiune foarte interesantă relativ la evoluţia procesului de învăţământ al comunităţii romano-catolice.

Prof. dr. pr. Fabian Doboş: Având în vedere că, în acest an, sărbătorim bicentenarul înfiinţării Şcolii parohiale romano-catolice din capitala Moldovei, voi vorbi despre istoricul învăţământului romano-catolic în perimetrul Moldovei.

În 1817, episcopul de Bacău a deschis la Iaşi, unde îşi avea atunci sediul episcopia, o şcoală primară parohială unde erau primiţi toţi copiii, romano-catolici, dar şi de alte credinţe, pentru că erau foarte, foarte deschişi.

La jumătatea secolului al XIX-lea, câţiva misionari, de fapt şefi de misiuni, au reuşit, e adevărat, nu pentru multă vreme, să înfiinţeze un seminar în ideea de a forma preoţi autohtoni şi a nu fi nevoie să-i aducă din altă parte, Polonia, Ungaria, Italia. Dar abia în 1886 a ieşit primul preot autohton. În 1884, primul episcop romano-catolic de Iaşi, Nicolae Iosif Camil, înfiinţase un seminar „Sf. Gheorghe”. Au intrat în acest seminar peste 1.000 de tineri şi au ieşit aproape 1.000 de preoţi.

În 1866 este anul în care la Iaşi au venit, de la Constantinopol, primele 4 măicuţe romano-catolice din Ordinul Notre Dame de Sion. Învăţământul eclesiastic organizat de Ordinul respectiv a luat un mare avânt în şcolile respective, învăţând, în total, mii de fete, de toate religiile, inclusiv evreice.

În 1895 a venit la Iaşi, ca episcop romano-catolic, un preot franciscan, Dominic Jaquet, din iniţiativa lui deschizându-se „Institutul Cipariu” pentru educaţia băieţilor. După 8 ani, Jaquet şi-a dat demisia, întrucât Vaticanul îi reproşa faptul că învăţământul religios înfiinţat cuprinde mai mulţi ortodocşi decât romano-catolici, iar Guvernul îi imputa faptul că folosea cadre didactice necalificate.

În anul 1946, Seminarul a fost închis de către autorităţile comuniste, fiind redeschis în 1952. În anul 1992 a fost înfiinţată Facultatea de teologie romano-catolică.

Vorbitorul a subliniat faptul că preocuparea pentru emanciparea culturală a romano-catolicilor din Moldova a fost o permanenţă, iar preoţii pregătiţi la Iaşi pot fi găsiţi, în misiune, în toată lumea.

Dr. Anton Coşa, istoric, vicepreşedinte al Asociaţiei romano-catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaş”: Una din ancorele identitare este şcoala, apoi biserica, care în Moldova persistă cu tărie. Vă întrebaţi, probabil, de ce comunitatea romano-catolicilor din Moldova este prezentă, an de an, aici, la Izvoru Mureşului? Pentru că şi comunitatea românească de aici este considerată minoritară la fel ca noi, pe care medii interesate ne-au încadrat într-o imaginară minoritate etnică: a ceangăilor. Iată cum, peste noapte, noi, romano-catolicii din Moldova, am ajuns minoritari în România, aşa cum, tot peste noapte, românii din estul Transilvaniei au devenit minoritari în propria lor ţară.

Cum a fost posibil ca noi, romano-catolicii din Moldova, să devenim minoritari? Totul a pornit de la folosirea greşită a termenului  „ceangău”. S-a pomenit aici de un raport al Consiliului Europei din 2001, în care Europa afla, cu surprindere, despre existenţa unei minorităţi etnice a ceangăilor din Moldova. A fost posibil acest lucru întrucât toate informaţiile legate de noi veneau dintr-o singură sursă: cea maghiară. Şi, după cum ştim, maghiarii au fost totdeauna foarte înclinaţi spre promovarea propriilor interese. Faptul că noi, catolicii din Moldova, am vorbit, alături de graiul original românesc, şi un grai unguresc arhaic i-a determinat să ne considere o arhaică minoritate maghiară. Nici o clipă nu s-au întrebat cum e posibil ca o comunitate din Moldova să vorbească un grai ceangău. Nu s-au străduit prea mult să se aplece asupra istoriei noastre, asupra limbii, a graiului. Le-a fost suficient că oamenii din Moldova utilizau un grai care aducea oarecum cu maghiara.

Între timp, datorită unor cercetări intense, vaste, lucrurile privind originea acestei comunităţi s-au clarificat, dar acest lucru n-a schimbat situaţia în plan european, istoria maghiară a rămas ancorată în aceeaşi mentalitate de-acum o sută şi ceva de ani.

Dar, din păcate, nici copiii noştri de astăzi nu mai ajung să-şi cunoască istoria adevărată, datorită şi lacunelor învăţământului.

Istoricul cuvântului ceangău este tocmai aici, unde ne aflăm acum, în sud-estul Transilvaniei, unde elementul românesc a existat dintotdeauna şi unde secuii, stabiliţi aici, au intrat în contact cu românii. Da, aici există comunităţi vorbitoare de limba maghiară, dar aceste comunităţi nu sunt maghiare, colegii maghiari de prestigiu ştiu acest lucru – nu mă refer la cei care scriu la comandă. Nicolae Iorga spunea: cu maghiarii am avut o vecinătate, cu secuii am avut o simbioză. În urma acestei simbioze apare şi fenomenul „ceangău”. Odată cu venirea Dinastiei Angevine, pentru a nu-şi pierde poziţia de egalitate cu celelalte etnii din Imperiu, românii au fost siliţi să devină secui şi romano-catolici. Acest lucru nu s-a petrecut la nivelul comunităţilor, ci la nivelul individului. Nu toţi românii reuşeau să asimileze statutul de secui dintr-o dată, unii nu reuşeau deloc, şi aceia au devenit „ceangăi”. Care, în fapt, înseamnă „străin”, adică străin pentru maghiari sau secui. Dar, veţi întreba, care este legătura cu romano-catolicii din Moldova. Legătura are loc în secolul al XVIII-lea, când un preot secui, pripăşit prin Moldova, îi numeşte pe romano-catolici „ceangăi maghiari”. Asta în ciuda faptului că nicăieri nu se pomeneşte de maghiari în Moldova. Datorită acestei inovaţii lingvistice, căzută ca o mană cerească, pentru unii, apar ceangăii din Moldova. Catolicii din Moldova nu s-au autodenumit niciodată ceangăi.

Toate elementele de cultură populară ale catolicilor din Moldova sunt româneşti. Catolicii din Moldova nu au participat la nici unul din evenimentele istorice ale statului maghiar, nu au luptat niciodată alături de maghiari, dar au luptat pentru România, în toate momentele importante. Au participat la evenimentele legate de Unirea din 1859, au luptat în Războiul din 1877, la fel în Primul, ca şi în al Doilea Război Mondial.

Consemnare de ŞTEFAN DANCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*