duminică , 25 iunie 2017
Home » (Inter)Național » „Basarabia noastră este o ţară românească…”!
„Basarabia noastră este o ţară românească…”!

„Basarabia noastră este o ţară românească…”!

„N-auzi cum strigă Basarabii
Blestemul zilelor ce vin,
Cum sună-n bucium pârcălabii
De la Soroca la Hotin?” (Octavian Goga)

BASARABIA – străvechi pământ românesc, la marginea căruia stau şi acum de strajă vechile cetăţi ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, de pe apa Nistrului.

Ruptă din trupul Moldovei în 1812 şi transformată în gubernie rusească, Basarabia se întindea pe o suprafaţă de 45.630 kmp, iar populaţia ei era în proporţie de 86 la sută românească!

Cu toate acestea, limba română a fost scoasă din programele de învăţământ de la toate şcolile şi înlocuită cu limba rusă, pe care o vorbeau doar 6,5 la sută dintre locuitorii săi! Aşa a început teribilul proces de deznaţionalizare a românilor basarabeni!

După 60 de ani de rusificare, în 1871, statisticile ruse consemnau reducerea elementului românesc din Basarabia la numai 66 la sută. Aceasta era situaţia Basarabiei la începutul Primului Război Mondial, în 1914.

În contextul istoric al vremii, determinat de desfăşurarea războiului, în urma prăbuşirii imperiului austro-ungar şi de victoria revoluţiei bolşevice din Rusia, lupta pentru unitatea naţională a tuturor românilor a intrat într-o fază finală, antrenând toate forţele sociale, atât cele din ţară, cât şi cele din provinciile aflate sub stăpânire străină.

Conştiinţa naţională a românilor basarabeni şi voinţa lor de a se uni cu România au fost stimulate chiar de urmările revoluţiei ruse, din februarie 1917. Reprezentanţii Partidului Naţional Moldovenesc, participanţi la Congresul Naţionalităţilor din Rusia (8-14 septembrie 1917), au făcut următoarele precizări în faţa delegaţilor: „Mulţi aţi auzit de moldoveni, dar puţini ştiu că naţiunea moldovenească nu există. Este o naţiune română. Numele de moldovean şi moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional”.

La 20 octombrie 1917 s-a desfăşurat, la Chişinău, Congresul soldaţilor moldoveni, care a adoptat zece rezoluţii, între care: declararea autonomiei teritoriale şi politice, oprirea colonizării străinilor, înfiinţarea Sfatului Ţării pentru ocârmuirea Basarabiei, respectarea drepturilor tuturor noroadelor mici din Basarabia etc.

Ca urmare a hotărârilor congresului, la 4 decembrie 1917 şi-a început lucrările Sfatul Ţării. Bazându-se pe Declaraţia drepturilor popoarelor din Rusia, Sfatul a adoptat, la rândul său, Declaraţia Solemnă, în care se stipula că: „Se declară de azi înainte Republica Democratică Moldovenească”.

În 24 ianuarie 1918 a urmat cea de-a doua Declaraţie Solemnă a Sfatului Ţării: „Se proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, rupându-se orice legătură de dependenţă cu Rusia. Acest act istoric s-a făcut cu votul unanim al deputaţilor din Sfatul Ţării şi cu asentimentul entuziast al întregului popor din Republica Moldovenească”.

Cu acest prilej, Comitetul Central al Studenţilor Români din Basarabia a adresat o Chemare către întregul tineret basarabean, în care se spunea: „Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români. (…) Noi vrem o Românie a tuturor românilor!” (Ziarul „România nouă” nr. 8/1918, Chişinău).

Telegrame, moţiuni, declaraţii au fost adoptate pe întregul cuprins al Basarabiei şi în România. Astfel, în Chemarea scriitorilor din România, Transilvania şi Bucovina, adresată locuitorilor din Basarabia, în ianuarie 1918, se spunea: „A venit, fraţilor, vremea ca neamul nostru să nu mai cunoască hotar pentru dragostea lui, pentru limba noastră cea dulce. Cultura, limba, şcoala noastră de-acum trebuie să se unească pe veci şi nedespărţiţi vrem să rămânem până la sfârşitul sfârşitului”.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, dând glas opiniei exprimate de populaţia Basarabiei, a adoptat hotărârea de unire a Republicii Moldoveneşti cu România:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiilor că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (Ziarul „România nouă” nr. 12/1918, Chişinău). Rezultatul votului: 68,8 la sută – pentru, 2,3 la sută – contra, 22,4 la sută – abţineri. Hotărârea a fost adusă la cunoştinţa primului-ministru al României, Alexandru Marghiloman, invitat la Chişinău. În scurta sa alocuţiune, acesta a declarat: „În numele poporului român, cu mândrie iau act de declaraţia domniilor voastre pentru unire şi declar că Basarabia este de acum înainte pe vecie cu România unită şi nedespărţită… Am luat act de declaraţia dumneavoastră, şi în numele Guvernului român declar că o primesc…”. (I. Nistor, Istoria Basarabiei, ediţia a II-a, Chişinău, 1923).

Au trecut de atunci doar două decenii până la tragicele evenimente din 1940, care au dus la dezmembrarea României. Basarabia a fost din nou ruptă „de la sânul mamei sale”, nu de ţarismul rus, ci de stalinismul roşu, sovietic, ce s-a dovedit la fel de rapace. Nenorociri şi mai mari s-au abătut peste românii basarabeni, supuşi unei aprige prigoane naţionale, politice, culturale, sociale şi religioase, urmărindu-se deznaţionalizarea lor totală. Însă ei au rezistat. Tradiţiile, obiceiurile, credinţa lor puternică în Dumnezeu şi limba maternă, românească, erau prea puternice în fiinţa lor, în istorie şi în glia lor strămoşească, pentru a putea fi alungate de nişte legi venite de la stăpânii din Moscova.

Teribilul proces de deznaţionalizare, de rusificare forţată nu putea să rămână fără urmări. Cu toate că au rămas majoritari, românii basarabeni au cunoscut un puternic recul numeric, rămânând acum doar 64,4 la sută din populaţia republicii. Cu toate acestea, ei nu-şi pierd nădejdea că ziua eliberării lor depline de sub stăpânirea moscovită nu mai poate fi departe. Semnele acesteia sunt tot mai evidente. Fiindcă deasupra principalelor instituţii ale statului flutură drapelul tricolor, acelaşi cu cel românesc; din 1990, data de 31 august „Limba noastră cea română” a devenit sărbătoarea naţională românilor de dincolo de Prut; poezia lui Alexei Mateevici „Limba noastră” este imnul de stat al Republicii Moldova; gardul de sârmă ghimpată de pe Prut a dispărut. Trebuie să dispară şi vămile, pentru ca Prutul  să nu mai curgă „printre ţări române” şi să nu i se mai audă „plângerea-n Carpaţi…”!

Ilie ŞANDRU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*