Accident rutier mortal în apropiere de Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 26 octombrie 2021
Home » Societate » Accident rutier mortal în apropiere de Miercurea-Ciuc
Accident rutier mortal în apropiere de Miercurea-Ciuc

Accident rutier mortal în apropiere de Miercurea-Ciuc

Ieri dimineaţă, aproape de ora 08:30, un accident rutier care s-a produs pe E 578, între Siculeni şi Miercurea-Ciuc, s-a soldat tragic pentru un bărbat de nici 45 de ani.

Potrivit biroului de presă al IPJ Harghita, O.B.A. (44 de ani, din Miercurea-Ciuc) se deplasa dinspre Siculeni spre localitatea sa de domiciliu şi, din cauze neştiute, la un moment dat a trecut pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un camion.

Poliţiştii de la rutieră spun că nu a fost vorba de vreo depăşire neregulamentară, astfel că motivul pentru care bărbatul a intrat cu maşina pe contrasens nu se cunoaşte, printre cauze putând fi chiar şi o problemă medicală, dar şi un defect al autoturismului.

De asemenea, tot poliţiştii care au fost la locul accidentului au precizat că impactul dintre cele două autovehicule a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost aruncat în spate 45 de metri, iar şoferul acestuia a decedat pe loc.

Potrivit sursei citate, circulaţia pe E 578 a fost blocată, iniţial pe ambele sensuri de mers aproximativ 10 minute, după care, pe un singur sens de mers, încă 90 de minute.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.