duminică , 17 decembrie 2017
Home » Societate » 100 de ani de la bătălia de la Mărăşeşti: „Pe aici nu se trece!”
100 de ani de la bătălia de la Mărăşeşti: „Pe aici nu se trece!”

100 de ani de la bătălia de la Mărăşeşti: „Pe aici nu se trece!”

6/9 august 1917 – Atacul de la Pădurea Răzoare

„O puternică coloană duşmană iese din Pădurea Răzoare şi se îndreaptă către Cota 100. Rezerva Batalionului I/51, cu o companie de mitraliere, îi iese în cale. Zadarnică împotrivire. Copleşit de numărul mare al atacatorilor, contraatacul român e zdrobit. Toţi ofiţerii cad, în frunte cu comandantul.

Dar compania de mitraliere a batalionului e aci. Căpitanul Ignat Grigore îşi aşezase mitralierele într-o tranşee, adunase în jurul său sfărâmăturile batalionului şi organizase rezistenţa. Căpitanul Ignat primise ordinul să ţie pe loc înaintarea duşmanului cu orice preţ. El a înţeles care e singurul preţ cu care se poate plăti oprirea inamicului şi nu i s’a părut prea mare.

Mitralierele încep să ţăcăne, iar duşmanul e pironit în faţa tranşeei. Artileria germană reperează tranşeea şi aruncă ploaie de şrapnele peste compania de mitraliere; ea stă neclintită şi ţăcăniturile precipitate parcă înumără vieţile pe care le răpune şi tot nu pridideşte. De două ori duşmanul ameninţă cu împresurarea; de două ori şi compania îşi schimbă aşezarea şi secerişul nu conteneşte. Rândurile apărătorilor scad văzând cu ochii; cadavrele duşmanilor şi camarazilor îngreunează mânuirea maşinilor. Din când în când, încă o mitralieră amuţeşte, încă un servant cade fulgerat. Acum n-a mai rămas nici un soldat care să poată înlocui pe cei căzuţi. Căpitanul Ignat dă un ordin scurt:

– Ofiţerii şi gradaţii la piese!

Şi el însuşi se aşează la piesa nr. 1. Sub mâna dibace a maestrului, glasul mitralierei izbucneşte mai mânios decât oricând.

Şi momentul fatal soseşte. Puhoiul duşman a trecut peste mormanul de cadavre semănate în faţa companiei eroice şi s-a năpustit furios în linia ei de fier şi foc. Cei din urmă servanţi, rămaşi în viaţă, sunt ţintuiţi cu baionetele pe mitralierele lor.

La postul său, căpitanul Ignat, străpuns de zeci de baionete, cade, îmbrăţişând ţeava înroşită a mitralierei pe care o servise până în cea din urmă clipă.

A doua zi, sanitarii au găsit pe câmpul de luptă o tranşee acoperită cu două rânduri de cadavre de duşmani. Dedesupt, printre mormane de benzi şi de tuburi arse, opt mitraliere, îngropate sub dărâmăturile tranşeei. Era compania de mitraliere a Batalionului Întâiu. Căpitanul Ignat, sublocotenentul Grigoriu şi toţi servanţii pieselor erau la postul de datorie, cu mâinile încleştate pe trăgaciu şi cu capetele plecate peste ţeava piesei lor. Pe faţa de ceară a şefului, moartea fixase pentru veşnicie zâmbetul de satisfacţie al omului care izbutise să-şi îndeplinească consemnul.

Jertfa nu fusese de prisos. Un ceas de întârziere a înaintării duşmanului însemnase câţiva kilometri de apropiere a rezervelor diviziei, care soseau în pas alergător la locul primejdiei”.

(Constantin Kiriţescu: Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol. II: Mitralierele căpitanului Ignat)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*