Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Patimile, după Io(a)n | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 27 mai 2024
Home » Opinii » Patimile, după Io(a)n
Patimile, după Io(a)n

Patimile, după Io(a)n

Şi Îl urma o mare mulţime de popor şi de femei care se băteau în piept şi Îl jeleau. Şi Iisus, întorcându-Se spre ele, a spus: fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, şi plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri, pentru că, iată, vin zile în care vor spune: Ferice de cele sterile şi de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat. Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi şi dealurilor: Acoperiţi-ne. Pentru că dacă se fac acestea cu copacul verde ce va fi cu cel uscat?”(Luca, 21;33).

Cu Sfântul Ioan, am pus capac sărbătorilor hibernale de peste an, nu şi tradiţionalelor chiolhanuri, cu inevitabilele excese culinare şi bahice, nu puţine finalizate cu „porţi deschise” pe la Urgenţă. Aşteptaţi şi bine primiţi de oamenii în halate albe, dornici să-şi arate recunoştinţa vie pentru majorările de leafă, fără a mai fi împinşi de sărăcie să-şi maculeze sufletele albe, vârând cât mai adânc mâna în halatele de aceeaşi culoare ale tămăduitorilor trupului, exceptând nostalgicii şi tradiţionaliştii de nişă. Fără a fi feriţi de năpasta triumviratului gripă-viroză-Covid, pacienţi prezumptivi, năpăstuiţii de serviciu ai anotimpului alb, au fost ocrotiţi ăst-an, cel puţin până acum, de tirania triumviratului Crivăţ-Ger-Zăpadă. După tipic, iarna lua  prin surprindere autorităţile, inclusiv Guvernul, neputincioase să facă faţă ofensivei anotimpului alb, să smulgă din inerţie, din nepăsare şi indolenţă, pe cei plătiţi pentru buna rânduială a treburilor natului.

O ţară nouă, cu probleme vechi” sintetiza un analist. Probleme are şi Media. Ţin mai mult de deontologie şi nu ţin de cald. Dimpotrivă. Prea mulţi reporteri sinucigaşi sfidând cleştele unei deontologii de care nu au auzit. În multe cazuri, cu apucături sadice de terorist, în loc să disipeze adevăr, informaţie reală, induc panică şi seamănă neîncredere prin manipulare abjectă a informaţiei. Prea multe casandrele prevestitoare de prăpăstii. Prea s-au înmulţit „părerologii” catastrofei. Nu contest necazurile – presiunea facturilor la energie, epidemii, inflaţie, războiul din Ucraina, Putin etc. – dar îndrăznesc să sper că nici motivele de reacţie pozitivă, de bucurie chiar, nu au dispărut. Important este să le ştii căuta, să le descoperi şi… să te bucuri. Dumnezeu n-a murit încă, chiar dacă şi-a mai întors privirea, sătul de-atâtea netrebnicii şi nelegiuiri. „Adevărata fericire este în noi înşine” constata scriitorul. Să o scoatem în viaţa reală, oameni buni, din hăurile virtualului, să o împărtăşim nemijlocit şi altora, empatici şi altruişti. Pentru unii, nici zăpada, puţină cât ni s-a dat, de pe înălţimi, nu mai e albă, chiar dacă se străduieşte să acopere pentru o vreme mizerii de tot felul. Dar ce mai e imaculat?! De copil, am prins teribila iarnă 1954, cu nămeţi de două ori cât înălţimea mea şi, Doamne, ce fericiţi (şi sănătoşi) eram! Nu a venit Televiziunea să ia imagini „apocaliptice” (nu se născuse încă), nici ISU ori ostaşii să ne „descarcereze” din chingile nămeţilor.

Şi pentru că pomeneam de IONI, sfinţi sau laici, atei chiar, iată că nu contenesc patimile nici după intrarea în istorie a lui Ioan Gură de Zâmbet. Nemăsurată i-a fost cea dintâi dintre patimi – „pohta” de (prea) mărire, putere şi scaun. Azi, ştim că a fost doar un trimis, nicidecum al Domnului, care şi-a îndeplinit cu exces de zel misia. Finalmente, învins prin abandon, fără de voie, arunca prosopul alb şi părăsea ringul puterii în târziul unei nopţi de primăvară, pe picioarele împleticite de oboseală şi de iritare, şi nu „cu picioarele înainte”cum decretase că va fi scos din politică. Şi cum îl mai proslăveau, cât a fost pe picioare, „obiectivii” de pe la posturile publice de televiziune, ce sărbătoare de Sfântul Ioan, cu căruţe de flori şi mormane de felicitări şi pupături, dominate de cel mai larg Zâmbet, „Măi, dragă”! Ăst-timp, bogăţia ţării era „privatizată”, adică, devalizată, taman de mâna lui dreaptă numită Adrian, autorul moral al cedării petrolului ţării foştilor imperiali, care ne-au trântit în nas poarta Schengen-ului. Tonul îl dăduse alt cirac, cel care clasa industria drept „morman de fiare vechi”. Şi a ajuns la fiare vechi, prăduită de fiare bipede nesătule. Cine trebuia l-a ascultat. În scurt răstimp, s-a executat… industria românească, temeinicită cu mari eforturi, inclusiv financiare. Unde erau atunci vajnicii procurori,  „codruţele” intransigente, zornăitoare de cătuşe?

În cazul unor vinovaţi, începea „Săptămâna patimilor” de după Ion. A plătit inclusiv „Bombonelul”, dar mai mult din răzbunare personală. Cel cu fiarele vechi e bine mersi. O vreme, de „Il Lider Massimo” nu s-a atins nimeni; „Justiţia Independentă” a stat în banca ei, mizând pe prescriere. Dar, oare, crima se prescrie?! Noua putere post-89 nu a decontat nici morţii de după 22 decembrie, nici victimele mineriadelor, proiectate şi comandate de Cotroceanul cu zâmbet larg. În mai multe rânduri, s-a zgândărit trecutul recent, sub presiune publică, fiind chemaţi să dea seama cei vizaţi, inclusiv fostul prim preşedinte postdecembrist. Mai mult un simulacru de hărţuire decât act corect şi legal de justiţie. Fără a vrea răul nimănui, orice vinovăţie trebuie plătită. Or, pe la noi, se sancţionează mai degrabă fapta bună. Durerea din sufletele cernite ale celor care şi-au pierdut, atunci, fiinţe apropiate nu va dispărea cât vor fi. Nimic mai cutremurător. Care va fi parcursul justiţiar şi finalitatea demersului, vom trăi şi vom vedea. Sau nu. O certitudine avem: morţii nu vor reveni niciodată la cei dragi, plecaţi prematur şi violent, definitiv, pe drum fără retur. Iar ţara pe care ne-a lăsat-o Ion Laicul nu e tocmai ce trebuia să fie. În loc să o reseteze şi să o restarteze, succesorii lui au afundat-o şi mai adânc în mocirlă, în sărăcie. Teoretic, afirmă unii, voci tot mai rare, direcţia pare bună. Numai că nu teoria (program de partid, de guvernare, promisiuni neonorate ale demnitarilor lipsiţi de demnitate ş.a.) ne omoară. Practica, doamnelor şi domnilor…

Botezătorului, prăznuit la început de an, de două mii de ani, respectat şi cinstit pentru faptele sale, plătite cu viaţa, creştinii îi consacră şi un alt moment de cinstire: Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan. După 2000 de ani, exceptând talibanii, decapitarea nu se mai practică. S-au reconvertit profesional şi călăii de odinioară, furişaţi în politică. „Salomeele” îşi continuă dansurile erotico-lascive prin lupanarele patriei, născând milionari sau chiar miliardari, în cârdăşie cu foşti călăi. Promisiunea neonorată s-a cuibărit la cel mai înalt nivel al statului „eşuat”: „Pas cu pas, să trăiţi bine, măi dragă!”…

După Ion Ateul, va mai rămâne, o vreme, dâra unui zâmbet parşiv. Cu timpul, va dispărea şi ea.

Mihai SUCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.