Disponibilitatea lui Borboly Csaba de a debita neadevăruri!

Câteva concluzii desprinse din interviul acordat de Borboly Csaba ziarului Informaţia Harghitei, nr. 6009, miercuri, 20 ianuarie 2016

Nu scriu pentru prima dată despre Borboly Csaba, ba chiar aş zice că i-am acordat prea mult din bugetul meu de timp. La un moment dat, chiar m-am hotărât să nu-i mai dau nici o atenţie. Dacă scriu din nou, acum o fac pentru că nu pot lăsa fără răspuns unele afirmaţii făcute de dumnealui, cu ocazia interviului respectiv.

Înainte însă, trebuie să constat, cu regret, că Borboly Csaba a rămas acelaşi demagog. Un politician demagog! Unul care are mare disponibilitate de a debita neadevăruri. Adică de a spune minciuni!

Borboly Csaba s-a format ca politician la şcoala politicianistă a UDMR, acolo unde a luat lecţii de la „dascălii” săi, adevăraţi maeştri ai demagogiei politicianiste şi ai dezinformării. De aceea sunt convins că nu-l voi vindeca eu de această meteahnă, fiindcă „năravul din fire, n-are lecuire”! Deci, vrând să nu se dezmintă, dumnealui s-a lansat în tot felul de afirmaţii, unele lipsite de logică, altele neadevărate sau ciuntite, folosite doar în măsura în care l-au ajutat să-şi susţină „argumentele” aduse în discuţie.

Aş vrea să-i reamintesc lui Borboly Csaba că pe românii harghiteni nu-i interesează deloc „disputele frăţeşti” dintre udemerişti, pecişti şi cei din CNS, cu privire la întâietatea promovării aşa-zisului steag secuiesc. Şi nu ne-ar interesa nici steagul respectiv dacă el nu ar fi simbolul declarat al unui „ţinut secuiesc” inexistent pe harta României. Iar faptul că acest steag a fost declarat şi steag al judeţului Harghita nu ne poate lăsa indiferenţi.

Cum poate să afirme Borboly Csaba că, în definitiv, pe noi, românii harghiteni, nici nu are de ce să ne intereseze problema steagului judeţului Harghita? Fiindcă – zice dumnealui – „nu am pierdut nimic”! Adică cum să nu ne intereseze? Din contră, ne interesează chiar foarte mult, fiindcă şi noi trăim în acest judeţ. Şi chiar aşa, puţini câţi suntem, suntem cetăţeni cu drepturi depline ai judeţului. Iar judeţul Harghita este un judeţ al României! Nu trăim într-un „ţinut secuiesc” pe care unii îl visează a fi şi „autonom”! Deci dacă steagul judeţului Harghita este un simbol al judeţului, atunci acesta trebuie să ne reprezinte şi pe noi!

Nu pot să nu fiu de acord cu Borboly Csaba atunci când afirmă că disputa aceasta a steagului s-a transformat într-o poveste tragico-comică (mai mult tragică, zic eu) şi într-un fel de „joc de-a alba-neagra”. Întrebarea este: cine se joacă oare de-a „alba-neagra”? Nu cumva tocmai Consiliul Judeţean Harghita, la îndemnul direct al lui Borboly Csaba? Pun această întrebare ştiind că acelaşi steag, cu aceleaşi culori şi cu aceleaşi simboluri a fost aprobat de consilierii judeţeni udemerişti în 2009 (Hotărârea nr. 296/26.11.2009). După cum bine se ştie, respectiva hotărâre a fost anulată irevocabil de către Curtea de Apel din Târgu-Mureş, prin Decizia nr. 2690, dată în şedinţa publică din 26 septembrie 2012. Această decizie irevocabilă are putere de lege şi ea trebuie respectată. Borboly Csaba nu a respectat-o şi deci a încălcat legea cu bună-ştiinţă. Ba chiar cu rea-voinţă! Aşa cum a afirmat şi prefectul judeţului. Oare chiar îşi permite Borboly să joace de-a „alba-neagra” cu legile ţării? Probabil este convins că nu i se poate întâmpla nimic.

Borboly Csaba aduce ca argument că înaintea deciziei de mai sus „avem două hotărâri definitive (!?) că steagul nu este discriminatoriu”. Numai că acele „hotărâri definitive” sunt ale CNCD, în fruntea căruia se află şi acum un udemerist. Iar acestea, cât or fi fost ele de „definitive”, au fost desfiinţate de o decizie irevocabilă a unei instanţe de judecată! „Curtea constată, în primul rând, că fiind pronunţată de un organ jurisdicţional, această hotărâre nu are putere de lucru judecat în faţa instanţelor, nerăspunzând exigenţelor procedurale cumulative instituite de art. 1201 din vechiul Cod civil – aplicabil raportului juridic dedus judecăţii (…)”.

Pe această Curte (de Apel din Târgu-Mureş), Borboly Csaba, cu „darul” său nevindecabil de a spune neadevăruri, a încercat, nu o dată, ci chiar de două ori s-o inducă în eroare. O dată când a arborat drapelul secuiesc – devenit drapelul judeţului Harghita – pe clădirea instituţiei respective, la 15 martie 2010, spunând, în gura mare, că este un simbol al separatismului teritorial pe criterii etnice, adică secuieşti, „aspect sancţionat de Curtea de Apel din Târgu-Mureş, prin Sentinţa nr. 177/20 septembrie 2011”. A doua oară când, prin Adresa nr. 5539/18 aprilie 2011, a susţinut că drapelul judeţului aprobat prin Hotărârea 269/2009 reprezintă întreaga populaţie a judeţului Harghita, indiferent de apartenenţa etnică sau de altă natură, putând fi astfel considerat reprezentativ pentru toţi cetăţenii.

„Modalitatea în care pârâtul-intimat a înţeles să inducă în eroare instanţa rezultă şi din compararea textului citat cu procesul verbal al şedinţei Consiliului Judeţean Harghita din 26 noiembrie 2009, în care s-a aprobat HCJ 269/2009. (…) Domnul preşedinte Borboly Csaba propune spre adoptare varianta tradiţională cunoscută ca steagul secuiesc, folosită şi ca steag al Consiliului Naţional Secuiesc. (…) Aşadar, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a supus la vot varianta tradiţională, cunoscută ca steagul secuiesc, a susţinut că afirmaţia reclamantului, conform căreia prin hotărârea atacată, Consiliul Judeţean Harghita ar fi impus un simbol monoetnic – în speţă drapelul secuiesc – ca drapel al judeţului este o afirmaţie gratuită, de politicianist, fără nici un fundament real. (…) Afirmaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, făcută în şedinţa din 26 noiembrie 2009, probează, o dată în plus, faptul că autoritatea publică a adoptat un drapel folosit ca steag al Consiliului Naţional Secuiesc, deci monoetnic şi, prin urmare, fără reprezentativitate pentru interesul colectivităţilor pe care pârâtul-intimat este chemat, prin lege, să îl servească”.

În concluzie, Decizia 2690/R/26 septembrie 2012 nu a fost dată pentru că nu exista o „bază legală ca un judeţ să aibă steag propriu”, ci pentru că Hotărârea Consiliului Judeţean Harghita era una discriminatorie. „Când am adoptat steagul, cel puţin zece judeţe aveau steag şi acesta nu deranja pe nimeni”, zice Borboly Csaba, încercând o justificare puerilă. Fiindcă puteau avea steaguri proprii toate celelalte judeţe ale ţării şi nici unul nu deranja, fiindcă nu ar fi fost adoptate prin hotărâri discriminatorii, ca cel al judeţului Harghita.

După cum uşor se poate constata, cel care face „afirmaţii gratuite”, ba mai mult neadevărate, este chiar domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, cocoţat în această funcţie folosind, cu succes, arta demagogiei şi a minciunii. De cocoţat s-a cocoţat dumnealui, dar va trebui cândva să şi coboare, iar de multe ori coborâşurile sunt mai periculoase decât suişurile.

În cadrul interviului respectiv, Borboly Csaba afirmă că „buna convieţuire se poate realiza dacă sunt eliminaţi factorii perturbatori”. Iar din ceea ce se poate deduce, „factorii perturbatori” am fi noi, românii! Şi, în primul rând, „domnul pensionar din Topliţa”! Că nu are altceva mai bun de făcut decât să se ocupe de steagul secuiesc şi de iniţiatorul adoptării lui ca steag al judeţului, Borboly Csaba.

Aşa că îi voi spune acestui demagog udemerist că nu vom sta liniştiţi, spre a lăsa pe nişte indivizi, certaţi cu legile ţării şi înrăiţi să-şi facă de cap, profitând de „vremurile care s-au schimbat”! Vremurile s-or fi schimbat ele, însă vechile năravuri ale acestor extremişti nu. „Ţara, naţiunea, instituţiile şi tot ce este valah, e înaintea noastră superlativul odiosului ce trebuie urât din toate puterile şi combătut prin toate mijloacele”! Aceasta este convingerea cu care au crescut, moştenită de la înaintaşii lor. Tocmai datorită acestor vremuri „care s-au schimbat” ei au ajuns la convingerea că ţara asta a devenit un sat fără câini, în care se poate face orice. Şi atunci şi-au zis: să-i dăm drumul că putem trece şi la obrăznicia aceasta! Aşa au procedat şi cu drapelul judeţului.

Aceste convingeri intolerabile sunt adevăratele cauze ale tensiunilor etnice, datorită cărora tinerii români – atâţia câţi au mai rămas prin Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Târgu-Secuiesc etc. – fac tot posibilul să plece cât mai repede din judeţul Harghita. „Tinerii români rareori se întorc deoarece pentru ei nu există bariere lingvistice, au la îndemână alte 39 de judeţe şi desigur emigrarea”. Tinerii maghiari nu au altă variantă decât întoarcerea acasă ori plecarea în Ungaria De ce? Datorită „barierelor lingvistice”! Dar pentru ce există asemenea bariere pentru tinerii maghiari? Pentru ce nu pot pleca în cele 39 de judeţe ale ţării, să muncească acolo? Nu cumva tocmai pentru că sunt educaţi în spiritul intoleranţei? Să nu înveţe limba română! Ba chiar s-o urască! Fiindcă li se vorbeşte mereu despre „puterea română de ocupaţie”! Şi de românii care „sunt invadatori, fără rădăcini aici”! Nu cumva este şi aceasta o altă faţetă a acelui spirit intolerabil şi a acelei uri ancestrale pe care aşa-zişii „patrioţi” unguri o au faţă de poporul român?

În asemenea situaţie, nu pot să nu mă întreb: cine este factor perturbator în această chestiune? Cei care strigă mereu că doresc „bună convieţuire”? Fireşte o „bună convieţuire” aşa cum o înţeleg ei: ca românii harghiteni să ia act de toate hotărârile pe care le adoptă consilierii judeţeni udemerişti şi să se conformeze! Clar! Aşa trebuie să facă şi domnul consilier Proca, care ar fi putut face o propunere „mai oportună, constructivă”, nu legată de simbolurile româneşti pe steagul judeţului. Fiindcă „steagul secuiesc nu este un steag antiromânesc, aşa cum nici tricolorul românesc nu este antimaghiar”! Poate că steagul secuiesc, în sine, nu o fi antiromânesc, dar antiromânească este, sigur, împotrivirea categorică a consilierilor udemerişti de a accepta pe el şi un simbol românesc. Cât priveşte tricolorul românesc, acesta este drapelul României. Şi este unul dintre simbolurile naţionale. Iar un astfel de drapel, indiferent al cărei ţări este, nu poate fi „anti”. Deci nici antimaghiar. Cu atât mai mult pentru maghiarii din România, care s-au născut, trăiesc şi muncesc în România, care este şi patria lor!

În acelaşi interviu, Borboly Csaba vrea să ne dea şi lecţii despre vechimea drapelului secuiesc. De data asta el intră pe terenul minat al istoriei, pe care ori nu o cunoaşte, ori o falsifică intenţionat, spre a-şi putea susţine „argumentele”, aşa cum face şi când vorbeşte de realităţile contemporane. Astfel ne „învaţă” că sub acest drapel secuiesc ar fi luptat Székely Mózes (Moise Secuiul) în lupta de la Călugăreni (13/23 august 1595). De unde o fi scos-o şi pe aceasta Borboly Csaba, numai el ştie. Fiindcă nici un istoric nu vorbeşte despre aşa ceva. Şi nu o face pentru că nu poate fi adevărat. Székely Mózes era într-adevăr comandantul armatei lui Mihai Viteazul, respectiv al armatei Ţării Româneşti şi a luat parte la lupta de la Călugăreni. Este exclus şi nici nu poate fi pus măcar în discuţie faptul că el ar fi luptat sub drapelul secuiesc! Sub acesta ar fi putut lupta, dacă ar fi existat un astfel de drapel, cei 6.000 de secui, comandaţi de Albert Király, veniţi în ajutorul lui Mihai Viteazul. Iată că pe vremea aceea secuii puteau lupta alături de români, deci se înţelegeau bine. Acum nu mai pot, fiindcă acum vor „autonomie”! Cu precizarea că „secuii” de azi nu mai sunt secui, ci au devenit unguri sadea, între timp!

Dacă în 1595, Székely Mózes a luptat alături de Mihai Viteazul, după câţiva ani el a devenit inamicul domnului român. S-a întâmplat în lupta de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), în care Székely Mózes a comandat cavaleria lui Andrei Báthory. Mihai Viteazul a fost biruitor, deschizându-şi astfel drumul spre Alba Iulia, capitala Ardealului. În retragerea precipitată, în zăpăceala generală în care a intrat armata lui Andrei Báthory, Székely Mózes a pierdut drapelul cel mare, de luptă. Asta o spun istoricii. Nu se ştie dacă drapelul pierdut era drapelul din care se revendică actualul drapel secuiesc.

Pensionarul din Topliţa

Comentarii:

comentarii