Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Elekes Zoltán: „Ducem o luptă crâncenă cu imposibilul, îi sprijinim pe cei care trăiesc în sărăcie, pe victimele violenţei şi căutăm soluţii pentru cei singuri sau abuzaţi. Esenţa profesiei noastre este bucuria de a ajuta”
Problema copiilor instituţionalizaţi din România a atras atenţia presei naţionale şi internaţionale încă din primele zile după prăbuşirea sistemului totalitar. Reportaje cutremurătoare relatau despre orfelinatele care aveau în comun „lagărele lui Ceauşescu populate cu sufletele inocenţilor”. O statistică a UNICEF vorbea la acea vreme despre „700 de orfelinate care adăposteau în jur de 100.000 de copii”, 60% dintre ei decedând după doi-trei ani, din cauza subnutriţiei şi a asistenţei medicale precare. Leagănele şi casele de copii din Harghita nu au făcut excepţie.
Ajutoarele au început să vină încă din primele lunii ale anului 1990 în special din partea asociaţiilor civile din Elveţia, Germania, Norvegia şi Ungaria: şi nu s-au limitat doar la hrană, produse de igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte, ci s-au concretizat şi prin construirea, amenajarea şi renovarea clădirilor destinate „copiilor străzii”.
În 1994, clădirea care adăpostea Leagănul de copii de la Sânmartin, aflată în stare avansată de degradare, a fost eliberată, pentru a fi renovată şi modernizată. 80% dintre copii au fost luaţi acasă de către îngrijitoare, cu acordul Ministerului Sănătăţii, obţinut la insistenţele directorului Spitalului Judeţean la acea vreme, dr. Bokor Márton, care a trăit şi a povestit, invitat la aniversarea de 25 de ani a DGASPC, o mică parte dintre ororile pe care le-a îndurat în Casa de Copii Şumuleu, unde „a fost mai rău ca la închisoare”.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, în perioada 1994 şi 1996, în premieră în România, orfelinatul „Domokos Pál Péter” de la Şumuleu Ciuc a pus bazele funcţionării caselor de tip familial. Pentru prima dată, cu acordul Ministerului Educaţiei, 19 copii au fost plasaţi în două case familiale, casele Csató şi Petres.
Un an mai târziu au apărut şi primele reglementări legale privind protecţia copilului aflat în dificultate, consfinţite prin OUG nr. 26/1997.
În acelaşi an au fost date în folosinţă alte două case destinate copiilor orfani sau abandonaţi – casele Vitályos şi Frumoasa – care au găzduit 39 de copii, iar în perioada 1999-2001 încă două – casele de tip familial Borbély şi Sípos, unde au fost primiţi alţi 25 de copii.
Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DPC) a fost înfiinţată în anul 1997, sub autoritatea Consiliului Judeţean Harghita şi şi-a început activitatea cu 31 de angajaţi, primul director al instituţiei fiind Ion Proca.
Între 1997 şi 2003, în subordinea DPC Harghita a funcţionat Casa de Copii de la Cristuru Secuiesc. În 1998, cu sprijinul asociaţiei germane „Casă pentru mâine”, s-a înfiinţat o nouă casă la Rugăneşti, care a activat în paralel cu casa de copii, iar în perioada 1999-2000 au fost construite încă două case de tip familial la Secuieni şi la Mugeni. În aceeaşi perioadă fost înfiinţat şi Centrul de Plasament Subcetate.
În anul 2000, Direcţia pentru Protecţia Copilului Harghita a preluat internatele şcolilor speciale, în acelaşi an fiind înfiinţate şi Centrele de Plasament Ocland, Bilbor, „Sânta Ana” şi Centrul de Plasament de tip Familial nr. 4.
Trei ani mai târziu, Casa de copii „Domokos Pál Péter” a fost desfiinţată şi prin Programul PHARE au fost înfiinţate 16 case de tip familial de la Gheorgheni la Băile Tuşnad, Centrele de Plasament de Tip Familial (CPF) nr. 1, nr. 3 şi a fost înfiinţată Casa studenţilor.
La Leagănul de copii de tristă amintire de la Sânmartin, unde erau trimişi copiii cu şanse reduse de supravieţuire, nu s-a mai întors niciun copil; toţi au rămas în grija familiilor asistentelor, fiind vizitaţi periodic de profesionişti, iar în 1999 grădiniţa a fost închisă. În acelaşi an s-a înfiinţat Sistemul de asistenţă maternală profesionistă.
La momentul preluării Leagănului de copii Topliţa destinat pruncilor de la 0 la 3 ani sub aripa DGASPC, jumătate din cei 60 de micuţi internaţi acolo au fost transferaţi la asistenţii maternali din Sânmartin, iar cealaltă jumătate a ajuns la Casa de Copiii de la Şumuleu, ulterior o parte dintre ei fiind transferaţi la Casele de tip Familial care s-au deschis între timp, iar ceilalţi la familiile biologice.
În 2015 Direcţia a închis Centrul de Plasament „Sfânta Ana”, iar tinerii cu dizabilităţi şi cei cu deficienţe de învăţare s-au mutat la Complexul de Servicii Miercurea-Ciuc, în şapte case de tip familial, unde beneficiază şi de un centru de recuperare.
Începând din anul 2005, Protecţia Adulţilor cu dizabilităţi a fost atribuită Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În grija instituţiei au intrat căminele de bătrâni Frumoasa şi Gheorgheni, ca centre de îngrijire şi asistenţă, au fost înfiinţate centre de reabilitare neuromotorie de tip ambulatoriu la Miercurea-Ciuc şi la Odorheiu Secuiesc, iar în 2007, prin Programul PHARE a fost înfiinţată reţeaua de locuinţe protejate şi Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică din Tulgheş, iar Centrul de Îngrijire Frumoasa s-a mutat într-o clădire nouă. Prin Programul Operaţional Regional de această dată, au fost renovate şi extinse Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică din Gheorgheni şi Centrul de Îngrijire din localitate, iar în 2013, în cadrul proiectului „Un mic popas în viaţa mea”, finanţat de Banca Mondială prin programul BIRD, a fost înfiinţat Centrul Social Multifuncţional Sânmartin, compus din trei case familiale destinate tinerilor aflaţi în situaţie de risc.
Tinerii apreciază condiţiile care li se oferă, sunt foarte mulţumiţi şi unii dintre ei s-au întors în sistem după finalizarea studiilor, să dea o mână de ajutor celor care, asemenea lor, se află în situaţii defavorizate.
Privind în urmă, progresul este uriaş şi nu greşim cu nimic afirmând că în anumite situaţii, condiţiile oferite astăzi copiilor şi vârstnicilor din sistemul de protecţie socială sunt incomparabil mai bune faţă de cele pe care le au în familie.
„Sistemul ne-a oferit tot ceea ce ne trebuie şi mult mai mult decât am fi avut în familiile noastre. Nu ne-a lipsit nimic, poate doar că ar fi fost bine să ne înveţe mai mult cu munca, pentru că atunci când ieşi din sistem, trebuie să faci totul de unul singur. Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am primit, că am avut ocazia să merg la şcoală, să învăţ, ca să ajung cineva”, a povestit un tânăr ieşit din sistemul de protecţie socială. Nu poate sta departe mult timp de centrul unde şi-a petrecut mare parte din viaţă, îi vizitează şi îi îndrumă pe cei rămaşi în casa în care a locuit şi el, se joacă cu ei şi le spune că „întotdeauna, dacă vrei ceva, trebuie să meriţi”.
Prezentul DGASPC Harghita îl întruchipează Cătălin Viorel Moldovan, acum student în anul III la Universitatea de Arte din Târgu Mureş – secţia Teatru de Păpuşi şi Marionete. A devenit exemplu pentru colegii lui, care se pregătesc să iasă din sistem.
„Dacă ar fi să iau viaţa de la capăt, nu aş schimba nimic. Sunt profund recunoscător pentru tot ce am primit, în centru am învăţat carte, am învăţat să fiu sociabil şi mai deschis cu ceilalţi şi acolo am experimentat ce înseamnă adevărata familie”, a afirmat Cătălin Viorel Moldovan.
În prezent, peste 700 de angajaţi ai DGASPC Harghita activează în centre de plasament de tip familial, la serviciul de asistenţă maternală profesionistă, în locuinţe protejate destinate tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie şi sunt expuşi riscului de excluziune socială. De asemenea, îi regăsim la Serviciul de Adopţii, la Centru de urgenţă, la Telefonul Copilului, la Centru de plasament pentru copii cu handicap sever, lucrează la proiecte şi programe destinate beneficiarilor din sistem, pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi, pentru protecţia victimelor violenţei domestice, la sprijinirea victimelor infracţiunilor, acoperind multe alte necesităţi, doar enumerarea acestora întinzându-se pe cel puţin o filă.
În reţeaua de asistenţă maternală profesionistă, în 204 familii cresc 377 de copii şi tineri, fiind înregistrate şi 13.529 de persoane cu dizabilităţi neinstituţionalizate (1.240 de copii şi 12.289 de adulţi), fiecare dintre ele necesitând protecţie specială.
Nu este nici pe departe o muncă uşoară, nu de puţine ori au rămas fără bani pentru salarii, pentru plata facturilor la utilităţi, la medicamentele şi pentru acoperirea altor necesităţi ale beneficiarilor din sistem.
„Ducem o luptă crâncenă cu imposibilul, pentru asigurarea tratamentului zilnic al beneficiarilor grav bolnavi, fără de care viaţa lor ar fi în pericol, îi ţinem de mână, îi încurajăm şi îi sprijinim mental pe cei care trăiesc în sărăcie profundă, oferim sprijin victimelor violenţei domestice, atenuăm durerea minorilor care au suferit traume psihice şi fizice şi căutăm soluţii pentru internarea persoanelor vârstnice cu dizabilităţi, care sunt lăsate singure sau au fost abuzate. Dar profesia noastră are şi o parte frumoasă: bucuria de a ajuta, bucuria pe care o oferim celor care au nevoie de ea, bucuria de a întoarce destine pe calea cea bună şi bucuria de a crea o tradiţie în acest sens. Drumul parcurs împreună a fost adesea anevoios, dar l-am făcut practicabil. Cu toţii ne-am unit abilităţile şi aptitudinile, iar acest lucru a oferit puterea echipei noastre”, a concluzionat Elekes Zoltán, directorul DGASPC Harghita.
DANIELA MEZEY
