Despre devoluţia intelectuală şi a principiilor morale

Nicolae Manolescu a mai uşuit şase scriitori (pe lângă cei 11 de anul trecut) din Uniunea pe care o conduce la bătrâneţe mai abitir decât o conducea Mihai Beniuc la tinereţe.

Sub acoperirea (e la modă!) unei comisii cu titlu parcă luat din Ilf şi Petrov (Comisia de monitorizare, suspendare şi excludere), Manolescu exclude şi tot exclude scriitorii care nu se supun deîndată capriciilor sale. A ajuns abia la 16, mai are mult de lucru, de aceea a schimbat regulamentele Uniunii, ca să-şi poată însuşi a treia oară funcţia de preşedinte. Ocupat mai anţărţ să manipuleze juriul Premiului Eminescu, nu l-a mai recitit pe Marquez şi a uitat halul în care a sfârşit bătrânul dictator Nicanor Alvarado.

Acest comportament mă obligă să-mi amintesc de perioada cea mai de jos a impulsivului critic, când stătea, la Universitatea udemeristă de la Băile Tuşnad, între Tőkés şi Markó, umilindu-se piţigăit: Domnule Markó Béla, învăţaţi-ne şi pe noi să facem politică! Ei, cu atâta experienţă politică s-a ales Manolescu, câtă l-a învăţat Markó Béla. Cu Markó o să rămână până la sfârşit şi în Uniunea Scriitorilor Români. Şi cu Hunor, bineînţeles, ca deţinător al Premiului USR pentru debut.

N-am nici un motiv personal să-i arunc invective gratuite d-lui Manolescu. Nu-i râvnesc aprecierile, deoarece n-am de gând să scriu literatură într-o perioadă în care cei care-şi tipăresc creaţiile sunt, categoric, mai mulţi decât cei care citesc cărţi, iar o astfel de conjunctură, colorată cu revenirea tragică a politicului în analiza artei, face selecţia estetică imposibilă (Apropo: lipsa lui Grigore Vieru şi a altora din Istoria critică a literaturii române poate duce şi la altă concluzie, alarmantă de data aceasta: s-ar putea ca, în ciuda succesului profesional, d-l Manolescu să nu fi avut niciodată organul adecvat percepţiei lirice). M-a răscolit cumplit însă un anumit tip de obedienţă pe când făcea politică şi lipsa de discernământ în raporturile cu inşi toxici precum Tőkés, aşa cum în altă situaţie m-a frapat aprobarea entuziastă a ministrului-filosof Mihai Şora pentru segregarea şcolară în Transilvania. Se pare că, în calitate de decidenţi în chestiuni pragmatice, dar şi în cele de strategie educativ-culturală, iluştrii noştri intelectuali pot lua uneori decizii la fel de catastrofale cum le-ar lua dezaxaţii din organizaţia extremistă 64 de Comitate.

======

Deoarece ne aflăm în prima lună a anului, amintesc, în treacăt, că în 12 ianuarie 1829, Simon Bolivar instituie prin decret pedeapsa capitală pentru aceia care sustrag din tezaurul public mai mult de 10 (zece!) pesos.

Ar putea fi şi un mic moment de reflecţie asupra devoluţiei principiilor morale: Bolivar, El Libertador, refuză premiul personal de un milion de pesos oferit de Congresul din Peru după cucerirea, datorită acestuia, a independenţei noilor state din America de Sud, iar cu aproape 200 de ani mai târziu politicienii români, în frunte cu Avocatul Poporului, îşi rup cămăşile de pe ei pentru dreptul condamnaţilor definitiv de a se urca în creştetul poporului şi a conduce trebile ţării.

M. GROZA

Comentarii:

comentarii