Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Profesorul Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei şi al Afacerilor Externe, fost rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, filozof, politolog, a susţinut, recent, la Miercurea-Ciuc, conferinţa „Identitate, suveranitate naţională şi ordinea mondială”.
În acest context l-am întrebat pe fostul ministru al Afacerilor Externe cum apreciază acţiunile Ungariei în România, care pot fi considerate imixtiuni în treburile interne ale ţării. Ne-am referit la planul „Kós Károly”, prin care se acordă sprijin economic minorităţii maghiare din România pe criterii etnice, finanţarea construirii sau renovării de grădiniţe, şcoli, biserici, monumente etc. Bineînţeles, la acestea se adaugă cumpărarea de clădiri simbol – şi nu numai în ţara noastră – prin diferite firme sau ONG-uri finanţate de statul ungar. De asemenea, ne-am referit şi la discursurile oficialilor maghiari care vin în „vizite private” şi care vorbesc despre Ungaria Mare, autonomia ţinutului secuiesc şi a Transilvaniei.
– Eu aş pleca de la premisa care alimentează toată situaţia actuală. Premisa este membership-ul, calitatea de membri ai Uniunii Europene. Când intră în Uniunea Europeană, ţările se angajează să deschidă frontierele una faţă de alta, să deschidă liniile de comunicare, să deschidă posibilităţile ca cetăţenii să acţioneze, să discute. Prin urmare, fiind în Uniunea Europeană nu mai poţi să revii la mijloace tradiţionale de politică externă. Nu ai cum, decât dacă Uniunea Europeană se decide pentru aceasta. Uniunea Europeană deocamdată decide pe direcţia deschiderilor. Aşa văd eu lucrurile. Acum, sigur, în general cred că România ar trebui să fie activă. Să fie activă începând cu capitalul românesc. Adică, capitalul românesc din nefericire a pierdut şi pierde teren încă. Să iau un exemplu banal: în multe oraşe, nu ştiu dacă şi la voi deocamdată, dar în multe oraşe, la Cluj-Napoca vedem firme de taxiuri care au sediul undeva pe o insulă, poate şi în New York, undeva. O întrebare simplă se pune: de ce nu au făcut nişte iniţiatori români firmele de taxiuri, mai ales că taxiurile acelea în mod complet sunt în România, proprietate românească, lucrează angajaţi români, dar banii seara pleacă. Care e profitul aici? Păi profit nu prea există, profitul este pentru cel care a iniţiat, dar el nu este de aici. Pot să dau multe exemple. Capitalul românesc ar trebui sprijinit pentru a fi relansat în viaţa economică a României în primul rând. Sigur, el e dezavantajat din multe motive, dar şi din două motive foarte precise. Nu poţi iniţia o firmă astăzi fără ca statul să te sprijine într-un fel sau altul. Nu înseamnă că trebuie să-ţi facă cadouri. Nu despre asta e vorba, Să nu se înţeleagă asta. Dar trebuie să sprijine. Doi: nu poţi iniţia o firmă fără creditare. Şi aici ar trebui ca băncile să fie sensibile la aceste nevoi de a construi capitalul autohton. Mi se pare o chestiune cheie. Dacă nu concurăm pe terenul economiei, atunci vom pierde o seamă de bătălii.
„Unele ţări au mers pe o anumită politică a retrocedărilor, România a mers pe una radicală”
Mai departe, în materie de politică a retrocedărilor, aici e o discuţie – şi ea din nefericire complicată. Unele ţări au mers pe o anumită politică a retrocedărilor, România a mers pe una radicală. Poţi merge pe una radicală, sigur, drepturile sunt drepturi. Drepturile celui care a construit ceva sunt drepturi. Numai că trebuie făcute şi analize economice. Şi reproşul meu e la adresa economiştilor. Ei trebuiau să vadă aceste situaţii. Ungaria, Polonia au făcut şi ele retrocedări, le-au făcut în forma încât să nu disloce sistemul economic. Cu alte cuvinte, şi aici trebuie să intervină economişti calificaţi, trebuiau să intervină la ora respectivă, de multe ori faci după şi până atunci te-a costat.
Mai departe, trebuie în România stimulată o dezbatere, începând cu revistele, de ce nu?: ce facem cu cultura naţională? Sigur, tuturor ne place Beethoven, ne place Brâncuşi, bineînţeles, valori mondiale deja, dar trebuie mereu să facem ceea ce s-a făcut în cazul lui Brâncuşi. Un tânăr de mare talent s-a putut ridica cu o operă de talie mondială. Trebuie să stimulăm din nou astfel de cariere. Stimularea acestor cariere în România este la ora actuală foarte, foarte slabă, o spun cu toată răspunderea, mai ales că vine o lege a educaţiei care segregă din nou, care introduce iarăşi segregări dure între tineri. Din nou, noi stimulăm meditaţiile. Păi să fie clar, la meditaţii cine vor merge? Vor merge cei cu bani. Eu nu pot împiedica pe cineva să-şi mediteze copilul. Nu-i asta problema. Dar eu nu pot crea, ca sistem educaţional, deja o dezavantajare a copiilor necăjiţi.
Mai departe, este prea mult pesimism în societatea românească. Pesimism datorat faptului că intelectualii sunt egoişti. O spun direct, egoişti şi se interesează mai mult de ei, de situaţia celor din jur, dar prea puţin de interesul public. Nu poate funcţiona cu succes societatea în care interesul public nu este înţeles destul sau în orice caz nu e asumat. Şi la noi nu este asumat.
Mai departe, pot fi multe lucruri. România nu are la ora actuală politică externă. O spun cu toată răspunderea, ea nu are politică externă. Cei care decid nu ştiu sau nu vor să facă. Şi aici, fiecare se gândeşte să se pună bine cu unul şi cu altul, la cariera lui, în loc să se gândească totuşi la interesul public. Nu poţi avea soluţii dacă nu corelezi interesul personal cu interesul public. Nu se poate. N-a ieşit niciodată în istorie, nu numai în România, n-a ieşit nicăieri.
Ca să conchid, simplu spus, românii sunt oameni ca toţi ceilalţi şi toţi ceilalţi sunt oameni ca şi românii, să fim clari. Românii au însă nenorocul că îşi aleg decidenţi care nu fac faţă situaţiilor.
– În conferinţa dvs. aţi afirmaţi la un moment dat că „suveranitatea naţională se extinde şi la teritoriile care au fost răpite unei ţări, prin încălcarea suveranităţii acesteia”. Nu poate fi şi în cazul Ungariei o gândire asemănătoare, ţinând cont de atitudinea pe care o are faţă de Tratatul de la Trianon?
– Să fim foarte clari: dosarul Transilvaniei este complet diferit de dosarele Bucovina, Basarabia. Sunt dosare complet diferite. Transilvania aici este prin tratatele de după Primul Război Mondial. Şi doi, pe principiul autodeterminării, nu se pune în aceiaşi termeni problema.
– Având în vedere faptul că inclusiv autorităţile locale şi judeţene recunosc faptul că procentul tinerilor de etnie maghiară care cunosc bine limba română este unul scăzut în judeţul Harghita, ce soluţii consideraţi că ar fi necesare pentru îmbunătăţirea situaţiei, in condiţiile în care instrumentele folosite până în prezent nu s-au dovedit a fi foarte eficiente?
– Haideţi să gândim şi celălalt aspect. Când a apărut Brâncuşi, cine ştia de olteni? În România ştiau de olteni, dar în lume cine ştia de olteni? Când a apărut Brâncuşi, cine ştia la Paris că româna este o limbă fascinantă? Ştia din studii de istorie, dar nu toată lumea citeşte studii de istorie sau studii de lingvistică. Ca să fiu mai clar: trebuie stimulată creativitatea şi trebuie stimulată apariţia de personalităţi şi de centre de interes pentru cultura română, a celorlalţi. Sigur, un tânăr care întâlneşte doar unităţi care vorbesc într-o limbă evident că el va practica aceea limbă. Toţi păţim: dacă nu practicăm altă limbă, pierdem ceva din dexteritatea ei. Aici, încă o dată, chiar dacă pare că mut discuţia, dar nu o mut decât unde trebuie, reiau a susţine dezvoltarea iniţiativei economice româneşti, asigurând desigur libertăţi pentru toate iniţiativele economice, chit că sunt ungureşti, evreieşti, săseşti şi altele, nu se pune în discuţie. Aici este cheia, restul ne vom învârti în nişte cercuri.
Că ar trebui ameliorată predarea limbii române, asta o ştiu foarte bine profesorii de limbă, ei ştiu bine ce e de făcut. Şi eu am discuţii cu mulţi, ştiu că cei care se ocupă la gândirea programelor obiectează că nu se fac destule eforturi, nu sunt elaborate destule materiale didactice etc. Se poate gândi întreaga tehnologie a învăţării limbii, dar repet încă o dată, să recunoaştem, suntem într-un mediu competiţional şi în România – şi în afara României şi mai tare. Trebuie să iei în seamă mereu caracteristicile mediului competiţional ca să poţi să ai soluţii la problemele tale. Vrem ca mai mulţi să vorbească româna? Fireşte că vrem, dar atunci haideţi să creăm motive pentru un interes substanţial pentru cultura română. Acest interes, vedeţi, din păcate, a scăzut mai cu seamă pe fondul internaţionalizării culturii care a intervenit odată cu evoluţia modernităţii, mai ales în ultimele decenii.
Însă vedeţi, şi aici, mulţi de la noi cred că o dată cu internaţionalizarea nu mai are importanţă identitatea naţională, statul naţional, aceste chestiuni. Nu e adevărat. Statul naţional, identitatea naţională rămân baza oricărei construcţii raţionale a vieţii moderne.
– În cadrul unui studiu recent realizat de Consiliul Judeţean Harghita, în rândul tinerilor a reieşit că cea mai importantă problemă este comunicarea în limba română. 30% dintre tinerii care au participat la studiu au apreciat că aceasta este o barieră în găsirea unui loc de muncă…
– Ce-mi spuneţi îmi suscită o analogie. Am fost mereu izbit, mergând de multe ori la Beijing şi zburând de pe aeroportul din Budapesta – că la noi s-a renunţat la cursa Bucureşti-Beijing, care era singura înainte de ’89 din zonă – eram uimit de câţi studenţi maghiari vorbeau chineza. Evident, numai un interes pentru a intra după aceea în interacţiune cu viaţa din China te poate mobiliza să înveţi chineza, bănuiesc că nu e uşoară, să înveţi 3 ani asiduu această limbă. Şi foarte bine remarcaţi, tinerii maghiari îşi dau seama că ar profita mai mult de condiţiile din România dacă ar stăpâni mai bine limba. Pe acest interes trebuie mizat.
Apoi, sigur, urmează: ce fac profesorii, cât de bune sunt manualele sau mai puţin bune, dar să sperăm că le fac bune.
Consemnare de Şt. Pătrîntaş
