vineri , 20 octombrie 2017
Home » (Inter)Național » Turul României pe bicicletă
Turul României pe bicicletă

Turul României pe bicicletă

Un tânăr de 23 ani a reuşit ca în 27 de zile să treacă cu bicicleta prin toate judeţele ţării, peripeţia de peste 3.000 de kilometri costându-l mai puţin de 400 de lei

La 23 de ani, Cristian Gheorghe a reuşit ceva cu ce puţină lume din ţară se poate lăuda: să pună piciorul în fiecare judeţ din România, să străbată ţara doar cu o bicicletă, un cort, un sac de dormit, un izopren, ceva haine şi un buget de 400 de lei.

A pornit din Bucureşti, a luat-o spre Giurgiu, iar apoi a trecut prin judeţele din sudul ţării, cele din vest, nord şi est. Având forma unei spirale, traseul lui a cuprins, apoi, judeţele interioare, iar spre final cele din centrul ţării. Astfel, în a 25-a zi – fără nici o zi de pauză – drumul l-a adus şi în Harghita, în Miercurea-Ciuc fiind primit de un „străin” pasionat de ciclism. În Miercurea-Ciuc a ajuns vineri seara, după ce a plecat din judeţul Mureş, iar la intersecţia de la Harghita-Băi a fost aşteptat de viitoarea lui gazdă – Ionuţ Bogdan. De aici a plecat a doua zi, trebuind să mai bifeze doar judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu, estimând un parcurs total de peste 3.000 de km, cu câteva sute mai puţin decât estimate iniţial.

Cu ocazia traversării judeţului Harghita, am avut ocazia să-l întâlnesc şi să vorbesc cu el despre aventura sa mai puţin obişnuită.

Ce l-a îndemnat să facă turul ţării pe bicicletă?

Cristian Gheorghe este din Râmnicu-Vâlcea, dar de 5 ani stă în Bucureşti, unde urmează cursurile a două facultăţi: urmează să termine Management şi Economie, din cadrul Universităţii Agronomice şi, pentru a putea aplica în continuare la programul de acordare a vizelor de muncă în SUA pe timpul verii pentru studenţi, s-a mai înscris la o facultate – cea de Drept. Chiar dacă nici una dintre facultăţi nu are legătură cu sportul sau cu excursiile, Cristian spune că a început să călătorească de câţiva ani, odată cu venirea sa în Bucureşti. „Sport am făcut mereu şi când am ajuns în Bucureşti, în primul an m-am alăturat unui grup montan cu care am mers pe munţi, iar la sfârşitul anului am avut şansa să merg cu ei pe Mont Blanc”, spunea acesta.

De acolo a început dorinţa sa de a căuta aventura. Un an mai târziu a reuşit să facă traseul El Camino, rămânând impresionat atât de locurile văzute, dar şi de oamenii întâlniţi pe parcurs şi de poveştile lor.

Aflând de un traseu asemănător celui din Spania în Portugalia, anul următor a mers şi în ţara de pe malul Atlanticului. Faţă de El Camino, de această dată traseul l-a făcut în alergare. Iar anul trecut, având rucsacul în spate, a bifat Coasta de Azur în alergare (150 de km).

Însă, în tot acel timp mai avea o dorinţă: să facă turul României cu bicicleta, pentru că, spunea Cristian, „nu mi-am descoperit ţara, n-am văzut România, nu am simţit România”.

A plecat la drum cu 400 de lei şi un cort

Chiar dacă simţea că nu era 100% pregătit, trecând ani buni de când nu mai pedalase mai serios pe bicicletă (de obicei alergând), a zis că acum ar fi, totuşi, o şansă bună. Aşa că, după ce a desenat traseul pe o hartă care o ţinea pe perete, la începutul lunii martie a pornit la drum. A ales începutul lunii martie, pentru că se aştepta să-i trebuiască cel puţin 40 de zile să finalizeze traseul. Apoi, în luna mai încep examenele, iar în vară trebuie să plece în SUA pentru a-şi strânge bani de noi aventuri şi ţeluri de atins. În bagaj şi-a pus un cort uşor de o persoană, un sac de dormit, un izopren, haine şi ceva mâncare.

„Am plecat la drum cu 400 de lei – spunea Cristian Gheorghe. Aş fi putut să plec cu mai mult (părinţii m-ar ajuta oricând), dar încă nu i-am cheltuit nici pe aceştia. Tot ce am cheltuit a fost pe mâncare, în rest am stat la cort, am dormit la oamenii care m-au primit”. Iar faptul că a avut atât de puţini bani, l-a făcut să socializeze. „Pentru că am avut aşa de puţini bani a trebuit să mă descurc altfel, să vorbesc cu oamenii, să socializez mai mult. Dacă ai bani, te duci direct la un hotel sau o pensiune”.

„Primele zile, de când am plecat din Bucureşti şi până am ajuns în Timişoara – îşi aducea aminte Cristian – am stat la cort. Abia când am ajuns în Timişoara, o prietenă m-a sunat şi mi-a spus că mă aşteaptă la ea. A fost prima seară când am făcut un duş după 6 zile”.

Pentru că aventura sa era cunoscută, nu a fost singura noapte când a fost cazat de prieteni sau chiar de necunoscuţi. „Fac parte dintr-un ONG de tineri care se ocupă cu voluntariatul, cu dezvoltarea personală, având cluburi în toate judeţele României. Au aflat de turul pe care-l fac, m-au luat oamenii la ei în casă. Am mai scris pe un grup de biciclişti – Adevăraţii VeloPrieteni – şi aşa cum m-a primit Bogdan aici, m-au primit şi alte persoane în alte judeţe. E chiar impresionant să fii primit în casa omului şi să dormi în casa lui”, spunea tânărul aventurier.

Peripeţii mai puţin plăcute

Când pleci într-o asemenea călătorie e inevitabil să te loveşti şi cu situaţii mai grele. Din fericire, până ce a ajuns în Miercurea-Ciuc, nu a avut parte de situaţii extreme neplăcute, dar peripeţii a trăit.

„Când am ajuns în Târgu-Jiu m-au alergat câinii când urcam o pantă, dar cred că au obosit câinii cu o secundă înainte să obosesc eu şi s-au oprit în urma mea”.

Într-o seară, îşi aducea aminte, când s-a pus la somn, în cort, cerul era senin. Apoi, pe timpul nopţii a început furtuna şi, fiind obosit, nu ştia ce se întâmplă, pentru moment crezând, în sinea lui, că e un roi de albine.

O altă experienţă mai puţin neplăcută a fost în Pasul Tihuţa. „Acolo – povestea Cristian – m-a prins un viscol, eram ud, era rece. În perioada aia îmi puneam pungi peste adidaşi pentru că mi se udau şi trebuia chiar să cobor de pe bicicletă să alerg să-mi încălzesc picioarele”. Şi îşi mai aduce aminte de o porţiune mai dificilă a traseului. Era în ziua în care a făcut peste 200 de kilometri, din Ploieşti, prin Piteşti şi ajungând în Râmnicu-Vâlcea. Fiind din Vâlcea, îşi dorea mult să ajungă în aceeaşi zi acasă, unde era aşteptat de părinţi, astfel că a trebuit să înfrunte o zi lungă (a ajuns seara după ora 9:00), o ploaie, dar şi urcarea Dealului Negru.

„Cred că am simţit de mai multe ori să renunţ, dar încerc să mă motivez prin diverse mijloace. Şi postatul pe FB (Facebook) mă ajută mult, pentru că simt încurajările oamenilor şi mă motivează. Îmi păcălesc mintea: îmi împart traseul, mă uit la localităţile de pe traseu şi îmi zic că până acolo mai am 50 km; apoi zic bun, am făcut 50, încă 50 e uşor; încerc să mă păcălesc singur”, povesteşte Cristian.

Cea mai interesantă experienţă

La polul opus, Cristian a avut parte şi de momente plăcute, majoritatea dintre ele legându-se de oameni. Astfel, datorită oamenilor întâlniţi pe traseu şi-ar fi dorit ca aventura lui să nu se termine, să mai dureze ceva timp. A rămas impresionat de lucrurile simple, de faptul că mergând cu bicicleta, se oprea la poarta unui sătean pentru a-i cere apă; acesta lua apă din fântână şi-i umplea sticla.

Astfel, spunea Cristian, probabil cea mai interesantă experienţă a fost cea a comunicării, a socializării cu oamenii.

Dar acest tur i-a oferit ocazia şi să vadă contrastul din ţară: atât locurile frumoase, cât şi sărăcia. „Am văzut România – spunea Cristian – ca un turist care e în trecere prin ţară cu maşina. Sunt locuri frumoase – multă natură – dar se vede lipsa simţului de gospodar al primarilor. În sudul ţării am văzut multă sărăcie – ce se observa de la stradă”.

La finalul aventurii…

…Cristian recunoaşte că o astfel de călătorie, inevitabil, te schimbă. „Nu pot să zic exact cum, dar m-am convins că, dacă îmi doresc ceva mult şi-mi propun să fac ceva, există şanse mari să reuşesc. Cred mai mult în mine.

Lucrurile astea, cred eu, o să se reflecte şi în viaţa reală, în restul activităţilor pe care o să le fac, în relaţia cu ceilalţi oameni”, spunea tânărul de 23 de ani.

În acelaşi timp, el se gândeşte deja la aventurile care vor urma, pentru că în acest an, inspirat din Hercule, şi-a propus să bifeze 7 provocări. „M-am inspirat puţin din Legenda lui Hercule, cu cele 12 munci – povestea Cristian Gheorghe – şi pentru anul acesta mi-am dat 7 provocări. Prima dintre ele a fost să depăşesc recordul de kilometri alergaţi, care au fost 50; acum, în ianuarie, am alergat 59 de km. După aceea am mers în Veneţia câteva zile. Acum, în această perioadă, fac traseul cu bicicleta. O să mai includ câteva maratoane, plus Marea Britanie cu bicicleta şi Franţa.

De asemenea, are câteva planuri şi pentru anul următor, printre ele fiind şi refacerea, în alergare, a traseului lui Badea Cârţan, astfel să ajungă din România până în Roma.

Dar printre obiectivele lui nu se află doar cele ce ţin de călătorii, ci şi conturarea unui viitor. Astfel, trecând printr-o facultate din cadrul Universităţii de Agronomie, împreună cu alţi doi prieteni a achiziţionat câteva hectare de teren de teren agricol pe care o să planteze pomi.

Un mesaj pentru alţi tineri

Când întâlneşti o asemenea persoană nu poţi să nu-i ceri să-ţi spună un crez al lui pe care, la rândul tău, să-l transmiţi mai departe celorlalţi tineri.

„Fiecare să-şi urmeze visurile, să creadă în ei, chiar dacă li se spune că nu pot. Fiecare îşi poate descoperi drumul în viaţă, să nu se descurajeze dacă cineva îi spune că nu poate. Are de ales dacă vrea să vadă partea pozitivă într-un lucru”, este mesajul lui Cristian Gheorghe, tânărul care la 23 de ani poate spune că a văzut toate judeţele ţării cu o bicicletă şi 400 de lei în buzunar.

Nu-l cunoştea, dar l-a primit în casă

Cum spunea mai sus, în Miercurea-Ciuc, Cristian a fost primit de Ionuţ Bogdan. Deşi nu-l cunoştea, pasiunea comună pentru ciclism, dar şi faptul că aventura la care s-a încumetat Cristian este privită ca un exemplu pozitiv, a făcut posibil ca Ionuţ să-i ofere o cazare. „Acum 25 de zile, pe reţelele de socializare, a solicitat sprijin celor care îl pot ajuta cu o cană cu apă sau să-l cazeze pe parcursul traseului său. Nu l-am cunoscut niciodată, dar i-am scris în privat numărul meu de telefon şi i-am spus să mă caute când ajunge în Harghita, mai ales că aici era încă iarnă, nu era de stat la cort. Astăzi m-a căutat, am venit acasă, m-am echipat, mi-am luat bicicleta şi am mers să-l întâmpin. I-am făcut chiar şi o surpriză: am tras pe dreapta şi l-am filmat, el mi-a făcut cu mâna şi m-a salutat, fără să ştie cine sunt”, povestea Ionuţ.

„Mie mi se pare nebunie ce face el, adică e prea mult. L-am urmărit pe Facebook, cu cortul în mijlocul câmpului – eu n-aş dormi acolo NICI-O-DA-TĂ, nici din greşeală. Eu m-aş opri, mi-aş lăsa un pic de timp să vizitez. (…) Mi-e drag, l-am urmărit din prima zi şi chiar dacă nu ştiam nimic despre el, trebuie să ne ajutăm unii pe alţii, mai ales în ceea ce face el. E un exemplu, abia aştept să-mi chem copiii, să le spun: uite ce poate face el”.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*