Revenirea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul României. Contribuţia dr. Petru Groza la realizarea acestui moment crucial în istoria neamului românesc 1944-1945 (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 29 noiembrie 2021
Home » Cultură » Revenirea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul României. Contribuţia dr. Petru Groza la realizarea acestui moment crucial în istoria neamului românesc 1944-1945 (I)
Revenirea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul României. Contribuţia dr. Petru Groza la realizarea acestui moment crucial în istoria neamului românesc 1944-1945 (I)

Revenirea Transilvaniei de Nord-Est în cadrul României. Contribuţia dr. Petru Groza la realizarea acestui moment crucial în istoria neamului românesc 1944-1945 (I)

În anul 1944, în spaţiul românesc au avut loc o serie întreagă de evenimente majore, determinate de evoluţia celui de-al Doilea Război Mondial. A fost anul când România a rupt o alianţă şi a aderat la alta, cu speranţa eliberării Transilvaniei de Nord-Est, aflată sub ocupaţia Ungariei după Dictatul de la Viena din 30 august 1940; când a fost înlăturat regimul lui Antonescu şi au început luptele politice interne ce vor duce la cucerirea puterii de către comunişti; anul intrării ţării noastre într-un regim de vasalitate faţă de URSS, care va dura două decenii.

În acest context al anului 1944, problema viitorului statut al Transilvaniei şi-o puneau în primul rând cele două ţări care aspirau să stăpânească regiunea: România şi Ungaria.

Totodată, Transilvania era în atenţia Naţiunilor Unite, care ajunse în rolul de arbitru între România şi Ungaria, rol pe care îl avusese mai înainte Germania. În practică însă, cea care urma să decidă era doar URSS, căreia Marile Puteri occidentale îi lăsaseră în mâini – prin cunoscutul act de partaj – soarta ţărilor cu care se învecina, inclusiv România.

 

Litvinov voia iniţial – sub influenţa lui Walter Roman – o Transilvanie independentă

Încercând să găsească formula cea mai favorabilă pentru ea, Moscova a înfiinţat, în vara anului 1944, comisia Litvinov, pentru pregătirea tratatelor de pace şi orânduirii de după război.

Pe 5 iunie 1944, într-un document denumit Despre Transilvania, Litvinov i-a trimis lui Stalin şi Molotov evaluările asupra alocării viitoare a teritoriului românesc: „Cea mai bună soluţie, argumenta el, era recunoaşterea statutului de independenţă a Transilvaniei în afara oricăror alianţe şi federaţii”.

În luarea acestei decizii, comisia a fost puternic influenţată de Walter Roman, considerat un expert în problema Transilvaniei. La 28 iunie 1944, Roman a trimis o scrisoare comisiei Litvinov, prin care sprijinea ideea înfiinţării unei Transilvanii independente, de la râul Tisa până la Carpaţi. Transilvania, spunea el, trebuie să devină un stat independent, atât de România, cât şi de Ungaria. „Ambele ţări care pretind Transilvania, au participat aproape în aceiaşi măsură la războiul tâlhăresc a lui Hitler. Care să fie recompensatǎ prin alipirea Transilvaniei?” şi aduce argumente istorice, etnografice, economice pentru o Transilvanie independentă.

Întrebat, şi academicianul sovietic E. Tarle s-a arătat favorabil ideii Transilvaniei independente: dar spre deosebire de „românul” Roman, lua în considerare şi posibilitatea acceptării de către sovietici a „răului cel mai mic” – alipirea Transilvaniei la România, caz în care URSS trebuie să ceară „compensaţii serioase”.

 

Se discuta şi formarea unei federaţii România-Ungaria-Transilvania sub protecţia URSS

La mijlocul anului 1944 a fost pusă în discuţie şi ideea formării unei federaţii, ce urma să cuprindă România, Transilvania şi Ungaria, sub protecţia URSS. Ca o ironie însă, fără a se intenţiona aceasta, succesul propagandei maghiare în convingerea cercurilor de la Londra şi Washington să sprijine o asemenea federaţie a discreditat total ideea în faţa lui Stalin, considerând-o ca fiind o „conspiraţie occidentală”.

Din fericire pentru noi, Maxim Litvinov, atunci când şi-a încheiat raportul, a ignorant cele două opinii şi a ales soluţia favorabilă României – „înapoierea Transilvaniei de Nord-Est către România, în schimbul garanţiei ferme a unei colaborări strânse şi de durată cu URSS şi a renunţării definitive la pretenţiile asupra Basarabiei şi Bucovinei”. Această variantă a fost aleasă şi pentru că România a întors armele împotriva Germaniei, pe când Ungaria a continuat lupta alături de aceasta.

În urma actului de la 23 august, după arestarea lui Antonescu, regele a numit un nou Guvern, format din tehnicieni şi militari, în frunte cu generalul Constantin Sănătescu. În noul Guvern, fiecare partid din Blocul Naţional Democrat, creat în iunie 1944 – PNT, PNL, PSD şi PCR avea câte un reprezentant.

Noul Guvern a hotărât ieşirea imediată a României din alianţa cu Germania şi trecerea de partea Naţiunilor Unite, cu scopul declarat de a elibera Transilvania de Nord-Est de sub ocupaţia Ungariei.

Prioritate în faţa noului Guvern era încheierea cât mai iute a armistiţiului cu Naţiunile Unite.

În Proclamaţia regală din seara zilei de 23 august 1944 se afirma: „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile Unite ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena prin care Transilvania ne-a fost răpită”. Cu excepţia acestei din urmă afirmaţii, cele expuse în pasajul citat erau deziderate şi nu realităţi.

Armistiţiul nu fusese convenit, nu exista ca document de drept internaţional, ceea ce i se oferea României era doar capitularea necondiţionată. România depune armele, punându-se la dispoziţia Uniunii Sovietice, aşteptând să i se decidă soarta.

Starea de război a României cu Naţiunile Unite nu a încetat oficial decât la 12 septembrie, oferindu-le trupelor sovietice suficient răgaz să poată captura şi dezarma unităţi întregi de militari români, care prin aceeaşi proclamaţie regală, precum şi prin mijloacele de comunicaţie ale armatei, primiseră ordinul să nu mai tragă, să înceteze imediat lupta împotriva trupelor sovietice care deveniseră aliate. Aşa se face că în cele câteva zile sovieticii au capturat, transformând în prizonieri, aproximativ 140 de mii de militari români de pe teritoriul Moldovei, pe care i-au internat în lagărele ruseşti ce se întindeau până în Siberia, încât mulţi dintre ei nu au mai ajuns acasă niciodată.

În acelaşi timp, militarii sovietici care ocupaseră România s-au dedat la jafuri, violuri şi alte atrocităţi asupra populaţiei civile. Faţă de toate acestea, comandamentele sovietice au venit cu argumentul că armistiţiul nu fusese semnat.

 

Convenţia de armistiţiu: recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei, despăgubirii de 300.000.000.000 dolari în mărfuri, întreţinerea a 1.000.000 de soldaţi sovietici, participarea la război cu 12 divizii echipate complet

Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944, prevedea recunoaşterea anexării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către URSS la 28 iunie 1940, despăgubiri de 300 mii de milioane de dolari, plătibili în decurs de 6 ani în mărfuri (petrol, cereale, material lemnos, vase maritime şi fluviale, maşini etc.), asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele sovietice pe teritoriul României. Ea a fost obligată să întreţină armata sovietică de ocupaţie, peste 1 milion de soldaţi, ceea ce semnifică un efort financiar de 2 miliarde de dolari. De asemenea, prin Convenţia de armistiţiu se cerea Guvernului român să se angajeze în efortul de război aliat cu cel puţin 12 divizii de infanterie echipate complet.

Singurul fapt favorabil pentru România era anularea arbitrajului de la Viena şi restituirea către România a Transilvaniei sau a celei mai mari părţi a ei, eliberarea urmând a se face prin lupta comună a forţelor armate sovietice şi române.

La 13 octombrie 1944, Partidul Comunist Român şi Partidul Social Democrat au denunţat colaborarea PNT şi PNL, au ieşit de la guvernare şi s-au constituit într-o nouă coaliţie denumită Frontul Naţional Democrat, sprijinit de trupele sovietice, pornind o vehementă campanie împotriva partidelor istorice.

Din cauza presiunilor politice, la data de 4 noiembrie 1944, Guvernul Sănătescu a format un nou Guvern în care Petru Groza a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

După mai puţin de o lună de zile, al doilea Guvern Sănătescu demisionează. La 6 decembrie 1944 este numit şi învestit Guvernul condus de generalul de corp de armată, Nicolae Rǎdescu. Groza îşi păstrează mandatul de viceprim-ministru.

În acest timp, în toamna anului 1944, la 25 octombrie, iau sfârşit operaţiunile de eliberare a Transilvaniei de Nord-Est, prin lupta comună a trupelor române şi sovietice.

Prof. univ. dr. IOAN BOJAN

(Comunicare prezentată la Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”, Miercurea-Ciuc, ediţia a XX-a, septembrie 2014)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.