Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Peste 100 de jandarmi harghiteni, zilnic la datorie în minivacanța de 1 Decembrie | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 3 mai 2024
Home » Societate » Peste 100 de jandarmi harghiteni, zilnic la datorie în minivacanța de 1 Decembrie
Peste 100 de jandarmi harghiteni, zilnic la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Peste 100 de jandarmi harghiteni, zilnic la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Peste 100 de jandarmi harghiteni vor fi la datorie, începând de astăzi și până în prima zi a lunii viitoare, pentru ca cetățenii să-și poată petrece în siguranță timpul liber în această minivacanță de 1 Decembrie. Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a informat, printr-un comunicat, că reprezentanții instituției vor acționa preponderent în zonele aglomerate, atât independent, cât și în cooperare cu polițiștii, dar și în zona montană a județului, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. Va fi asigurată, de asemenea, paza și protecția obiectivelor aflate în responsabilitate.

Sâmbătă, 27 noiembrie, jandarmii vor fi prezenți și în apropierea stadionului de fotbal din municipiul Miercurea Ciuc, unde se va desfășura, începând cu ora 11:00, meciul de fotbal dintre F.K. Miercurea Ciuc și AFC Unirea 04 Slobozia, meci la care nu va fi permis accesul spectatorilor. În data de 1 decembrie, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii harghiteni vor fi prezenți la evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, care se organizează în municipiile Miercurea Ciuc și Toplița.

În comunicat se mai arată că jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile Băile Tușnad, Harghita Băi, Lacu Roșu și Borsec, iar în comuna Praid și zonele limitrofe vor acționa jandarmii de la postul stațiunii balneoclimaterice. Pentru a se evita producerea unor situații nedorite, jandarmii montani le-au transmis turiștilor mai multe recomandări. Astfel, este indicat ca, înainte de a pleca în drumeție, turiștii să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo, să evite deplasarea după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zonele pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile, să se echipeze adecvat anotimpului, să respecte măsurile dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID-19, iar dacă se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul jandarmilor montani.

„Pentru o minivacanță în siguranță, recomandăm tuturor participanților la evenimente și celor care se vor afla în stațiunile din județ să respecte măsurile de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să solicite sprijinul forțelor de ordine aflate în apropiere sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a mai precizat IJJ Harghita. (E. Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.