La Sânsimion, în atelierul unui constructor de orgi

Oameni, locuri, întâmplări

Trebuie să recunosc că până am aflat despre isprava domnului Sándor Péter, un om în floarea vârstei, care, acolo, în localitatea sa de baştină a început să construiască orgi, credeam că o astfel de îndeletnicire e pe cale de dispariţie, dar, slavă Domnului!, m-am înşelat…

Când i-am spus asta celui căruia îi eram oaspete, am înţeles chiar că această meserie specială este practicată azi de mulţi tineri din generaţia sa, care au învăţat să-i descifreze tainele aici în ţară, la Hărman, sau în străinătate, acolo unde a ales să plece şi el…

 

De ce constructor de orgi?…

…l-am întrebat pe omul din faţa mea, care vorbea cu atâta plăcere despre munca lui, încât eram aproape sigură că nimic nu l-ar mai putea întoarce din drumul pe care a pornit, şi nu cred că greşesc de vreme ce tot parterul unui imobil cu două nivele, înălţat pentru a fi o casă de locuit, devenise atelier pentru orgile care acum prindeau acolo viaţă…

Péter, după cum spunea în încercarea lui de a-mi răspunde, a studiat în şcoală pianul, a cochetat destul de mult cu orga şi, când a venit timpul, a hotărât, fără să stea prea mult pe gânduri, că e bine să fructifice ocazia care se ivise de a studia în străinătate. Nu ştia dacă o să-i placă sau nu ceea ce urma să facă, dar după o perioadă de probă a aflat, şi aşa a ajuns să termine o şcoală specială pentru fabricarea şi întreţinerea instrumentelor muzicale din Budapesta, unde, după ce şi-a format mâna într-un mic atelier, timp de doi ani de zile a făcut practică într-unul mai mare, fără a lăsa să-i scape nimic din tot ceea ce se petrecea în jurul său.

Observând pe o planşetă un proiect în lucru, m-am gândit că şi asta a învăţat tot în şcoală, dar lucrurile erau puţin diferite: în şcoală învăţase desenul tehnic, în producţie restul…

 

Zece ani la Hermann Binder

Odată cu el a absolvit cursurile aceleiaşi unităţi de învăţământ din Ungaria şi un alt tânăr, care îi este acum asociat, împreună hotărând, între altele, să-i pregătească pe cei trei angajaţi ai întreprinderii, cu care trebuie să-şi rezolve problemele zi de zi. „I-am format aici, pentru că nu ştiau nimic, porniseră de la zero, or pentru a începe să lucreze singuri, nesupravegheaţi, sunt necesari cel puţin 2-3 ani de experienţă!”. Adică exact atât cât e de dorit să înţeleagă bine unde se află șş încotro se îndreaptă, pentru că altfel drumul către perfecţionare e mult mai lung. Asta am înţeles de la Péter, care, după ce a revenit în ţară, a mai lucrat încă zece ani în atelierele lui Hermann Binder din Sibiu, „un renumit constructor de orgi, angajat al unei Episcopii, care s-a ocupat cu aşa ceva şi în perioada comunismului. Acolo, pot spune, am învăţat cu adevărat meserie, în Budapesta parcurgând doar faza de iniţiere”.

Şi pentru că domnul Hermann l-a apreciat pe ucenicul său, la despărţire i-a oferit în dar un aparat, nu de foarte mari dimensiuni, pe care Sándor l-a instalat într-un compartiment al atelierului său pentru a-l folosi când e nevoie şi pentru a nu uita ce înseamnă rigurozitatea într-o profesie ca aceea pe care şi-a însuşit-o până la detaliu de la maestrul său. „Noi, constructorii de orgi, facem o muncă migăloasă în care, dacă vrei să te afirmi, să laşi în urma ta ceva, nu prea ai voie să greşeşti”…

După plecarea din Sibiu, eroul povestirii mele s-a întors la Sânsimion cu gândul de a pune pe picioare propria-i afacere. Părinţii construiseră pentru el o casă, iar el avea ceva bani strânşi pe seama celor zece ani munciţi în atelierele Hermann, dar nu erau suficienţi pentru a-şi achiziţiona sculele de care avea nevoie în atelier. Drept urmare, în 2006-2007 a început să lucreze singur, să facă mici reparaţii şi să arate lumii ce poate, pentru ca în scurt timp, ca urmare a unor măsuri cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, să întocmească şi să depună un proiect aducător de fonduri europene, bucurându-se, după cum a afirmat, constant de sprijinul domnului Ioan Hîrb, actualul director al OJFIR Harghita. Aşa a făcut rost de 26.000 de euro, cu care a cumpărat ce trebuia pentru lucrul în atelier, ştiind că „orga este 90 la sută tâmplărie fină”, iar „finisajul se face manual”.

Tot atunci, ca să poată angaja oameni, a înfiinţat o întreprindere familială, recurgând, pentru finanţările de început, chiar la un împrumut pe care, odată cu intrarea banilor prin proiect, l-a rambursat fără probleme către asociaţia din Miercurea-Ciuc care i-l oferise.

Îl ascultam pe Péter cu atenţie şi încercam să desluşesc din spusele lui ce l-a împins mereu de la spate spre a face ceva atât de deosebit şi atât de necesar în continuarea unei tradiţii puternic înrădăcinată pe pământurile Transilvaniei, în condiţiile în care nu ai cum să prevezi ce îţi oferă, chiar de la o zi la alta, jocul cererii şi ofertei pe un segment atât de special. Şi cred că am înţeles că totul se poate exprima într-un singur cuvânt: pasiune şi, desigur, muncă, foarte multă muncă…

 

„Am avut comenzi permanent!”

Gândul meu a fost însă întrerupt de telefonul celui ce îmi era ghid în propriul său atelier, un spaţiu mare, compartimentat parcă pentru a fi respectat un anumit flux tehnologic, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, unde ajungeai urcând nişte scări la al căror capăt se afla o orgă în devenire. Era, după cum aveam să aflu imediat, orga comandată de o parohie din Miercurea-Ciuc, ce va fi gata în preajma Crăciunului din acest an, despre a cărei evoluţie către forma finală era interesat şi preotul care tocmai îl apelase pe domnul Sándor.

Această orgă va fi a doua, după orga instalată deja în biserica din Lunca de Sus, construită la Sânsimion pentru a satisface comenzile venite din Harghita…

Şi dacă până la capătul scărilor despre care vă spuneam văzusem tot felul de piese, unele foarte mici pe care îmi era teamă să le ating, acum era cu totul altceva: orga căpăta contur în faţa ochilor mei şi asta mă emoţiona, recunosc, inexplicabil!

După ce am depăşit momentul-surpriză, ales parcă anume pentru a mă pune în încurcătură, l-am rugat pe constructorul-şef să îmi spună pe scurt câte ceva despre părţile componente ale unei orgi. Aşa am aflat că lemnul folosit în interior este cel de stejar şi de brad, ce trebuie să fie foarte bine uscat, idee în care s-a îngrijit să facă un stoc, pentru situaţiile neprevăzute urmând a se apela la o firmă din Braşov, furnizoare de lemn de stejar de bună calitate.

Cât priveşte tuburile metalice, executate dintr-un aliaj de staniu şi plumb, ele se fac la Gheorgheni de către o firmă specializată în aşa ceva.

Cu părerea de rău că am uitat să-l întreb şi despre burduf, voi aminti aici că producţia propriu-zisă de orgi a început în 2010 şi comenzi au fost în fiecare an, două dintre ele, onorate deja, venind dinspre Germania şi Italia. „Cum aţi reuşit această performanţă?”, am vrut să ştiu eu adresându-i întrebarea domnului Sándor, care mi-a răspuns că, într-adevăr, nu e uşor să ajungi acolo, „dar noi am făcut calitate şi am vândut orgile la un preţ convenabil pentru ambele părţi”.

 

Se poate vorbi la Sânsimion despre un minim profit?

„Da, se poate, acesta ar fi răspunsul corect, numai că profitul este reinvestit an după an în dezvoltare”…

Am privit din nou orga în lucru şi am dorit să ştiu cam cât timp e de luat în calcul între momentul preluării comenzii şi momentul în care ea este instalată, în cazul de faţă, în biserica din Miercurea-Ciuc. „Un an de zile, dacă ne referim concret la această situaţie, dar termenul de execuţie este variabil, influenţat fiind de foarte mulţi factori: mărime, număr de registre, materiale folosite, decoraţiuni exterioare, număr de angajaţi în firmă ş.a.m.d.”.

Când am înţeles că pentru a face o singură orgă sunt necesare uneori 365 de zile, nu m-am putut abţine şi am mai pus o întrebare: „În astfel de cazuri, cu ce vă plătiţi angajaţii, cum vă descurcaţi? – pentru că presupun că nu e prea uşor”. „Cu un avans pe care îl solicităm şi îl primim de la beneficiar”, a venit scurt şi clar răspunsul lămuritor. Dar, ca un făcut, în clipa aceea curiozitatea m-a îndemnat să încerc să aflu cu cât se vinde o orgă, aşa în lume, nu neapărat acolo în atelierul în care mă găseam şi, fără nici o rezervă, domnul Sándor Péter mi-a satisfăcut curiozitatea, arătând chiar de la început că preţul este condiţionat, ca şi timpul de execuţie, de foarte mulţi indicatori ce ţin, în mare vorbind, de dimensiunea orgii şi calităţile ei. Aşa stând lucrurile, preţul porneşte de la câteva mii de euro şi ajunge la câteva zeci de mii de euro, fără nici o limită impusă la nivel superior.

Întrebat ce fel ar trebui să fie un tânăr care doreşte să îmbrăţişeze, ca şi domnia sa, meseria de constructor de orgi, Sándor Péter a spus că „în primul rând e bine să iubească munca şi în al doilea rând să iubească muzica!”.

Mi-am luat rămas bun de la domnia sa cu gândul că într-o zi mă voi întoarce acolo spre a vedea cum s-a dezvoltat afacerea aceasta frumoasă şi cum arată casa în care va locui atunci când totul va fi gata. Până atunci să aibă puterea de a-şi împlini visele spre bucuria sa şi a familiei sale, dar şi spre bucuria oamenilor prezenţi într-o biserică, la o slujbă sau la un concert de orgă…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii