marți , 11 decembrie 2018
Home » Cultură » Intrarea Domnului în Ierusalim
Intrarea Domnului în Ierusalim

Intrarea Domnului în Ierusalim

Domnul nostru Iisus Hristos, după ce timp de trei ani şi jumătate, prin activitatea Sa publică, adică prin învăţăturile, pildele, minunile, dar şi prin exemplul vieţii Sale, a propovăduit împărăţia cerurilor, acum a ajuns la finalul călătoriei Sale pământeşti în apropiere de Ierusalim, în cetatea Betaniei. Aici a săvârşit una din cele mai mari minuni, înviindu-l pe prietenul Său Lazăr, cel ce murise de patru zile. În Ierusalim erau veniţi iudei din toate părţile lumii, pentru a sărbători Paştile evreieşti. Mulţi dintre ei auziseră de faptele minunate săvârşite de Iisus şi mai ales de învierea lui Lazăr, motiv pentru care, aflând că Hristos pornise din Betania spre Ierusalim, au ieşit să-L întâmpine aşternându-şi hainele pe cale, alţii tăind ramuri din copaci şi aşternându-le înaintea Lui, strigau: „Osana Fiului lui David, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Osana întru cei de sus!”.

Dacă iudeii se bucurau de intrarea lui Hristos în Ierusalim pentru minunile pe care Acesta le săvârşise, creştinii de-a lungul veacurilor şi până astăzi prăznuiesc acest eveniment deoarece acesta anticipează împlinirea operei de mântuire săvârşită de Fiul lui Dumnezeu pe Golgota. Hristos intră în Ierusalim pentru a se supune poruncii Legii Vechi de a prăznui Paştile, dar vine mai ales pentru a o desăvârşi prin jertfa de pe cruce, El devenind „Paştile cele mari şi preasfinţite”, Mielul de jertfă adus lui Dumnezeu – Tatăl, nu numai pentru poporul evreu, ci pentru întreg neamul omenesc. Dacă Mântuitorul Se bucura pe de o parte de faptul că prin jertfa Sa pe Cruce, omul va avea din nou deschisă poarta Raiului, pe de altă parte Se întrista de nestatornicia în credinţă a omului, ştiind că cei ce astăzi Îl întâmpinau cu glasuri de bucurie, mâine vor striga: „Răstigneşte-L, Răstigneşte-L!”. Pe lângă nestatornicia în credinţă a poporului putem observa şi invidia şi îndărătnicia fariseilor şi a cărturarilor, care chiar şi în faţa evidenţei, a minunilor săvârşite de Iisus, refuzau să creadă în El: „Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El şi vor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul!” (Ioan 11, 47-48). Putem trage concluzia că nu este de ajuns ca omul să vadă o minune pentru a dobândi o credinţă puternică în Dumnezeu, ci este nevoie şi de inima curată şi bună, de dorinţa sinceră a omului de a-L întâmpina pe Dumnezeu. Lucrarea seminţelor credinţei întru răbdare după cum ne îndeamnă Mântuitorul în Pilda Semănătorului, adică faptele bune săvârşite faţă de semeni, postul, rugăciunea, spovedania, împărtăşirea cu Sfintele Taine, toate acestea adâncesc rădăcinile credinţei în inima noastră, iar la vreme de încercare aceasta va rămâne neclintită.

Majoritatea iudeilor L-au văzut pe Hristos doar cu ochii trupeşti şi nu cu ochii sufleteşti, nu cu ochii credinţei, iar Hristos le-a zis: „De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”. Cu adevărat, Hristos nu li S-a mai arătat celor ce L-au răstignit, însă li S-a arătat celor ce au crezut în El. Li S-a arătat după înviere femeilor mironosiţe, Sfinţilor Apostoli şi la alţi peste cinci sute de fraţi (1 Corinteni 15, 6), dar li Se arată şi celor ce în duminici şi sărbători în sfintele biserici, în cadrul Sfintei Liturghii, Îl întâmpină pe Hristos cu aceste cântări: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de mărirea Ta! Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!”. Iată cum Hristos nu ne-a lăsat singuri, ci celor ce credem în El, ne dăruieşte Însuşi Preacurat Trupul Său şi Însuşi Scump Sângele Său, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. La orice sărbătoare vom auzi dangătul clopotului bisericii, să ştim că Hristos Se pregăteşte să intre în Ierusalimul oraşului sau al satului nostru, iar întâlnirea noastră cu Dumnezeu poate sau nu poate să se înfăptuiască în funcţie de răspunsul pe care-l dăm noi lui Hristos, la dorinţa Sa de a cina împreună cu noi: „Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Doar săvârşind faptele cele bune ale credinţei în această viaţă putem avea nădejdea că la cea de-a doua venire a lui Hristos întru slavă, când va veni să judece viii şi morţii, „Îl vom întâmpina şi noi pe Domnul în văzduh, şi aşa pururea cu El vom fi” (1 Tesaloniceni 4, 17).

Preot Oltean Paraschiv

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.