Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Bărbat recidivist, trimis în judecată pentru uciderea unui bătrân în satul Livezi, în 2014 | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Societate » Bărbat recidivist, trimis în judecată pentru uciderea unui bătrân în satul Livezi, în 2014
Bărbat recidivist, trimis în judecată pentru uciderea unui bătrân în satul Livezi, în 2014

Bărbat recidivist, trimis în judecată pentru uciderea unui bătrân în satul Livezi, în 2014

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, recidivist, care în anul 2014 a ucis cu brutalitate, în bătaie, un bătrân din satul Livezi.

„În noaptea de 24/25 octombrie 2014, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, inculpatul s-a deplasat pe raza satului Livezi din comuna Mihăileni, judeţul Harghita, şi a pătruns în locuinţa victimei, un bărbat în vârstă de 90 de ani, cu scopul de a sustrage bani, ucigându-l prin aplicarea, cu intensitate, în mod repetat, de multiple lovituri, cu obiecte contondente, apte de a ucide, în zone anatomice vitale şi nevitale şi prin comprimarea corpului victimei între două planuri dure (podea şi pat), legând piciorul drept al victimei cu o sfoară, de rama patului, provocându-i victimei suferinţe prelungite. Dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului Tribunalului Harghita şi a fost preluat la data de 7 aprilie 2021, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică”, se arată într-un comunicat remis, ieri, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform sursei citate, procurorii au propus arestarea preventivă a bărbatului, admisă pe 23 august 2021, însă inculpatul părăsise teritoriul ţării. Astfel că a fost emis un mandat european de arestare şi s-a dispus darea în urmărire internaţională a bărbatului. Inculpatul a fost prins în Germania, fiind predat autorităţilor judiciare române şi adus în ţară pe 21 aprilie 2022. La această dată, instanţa a emis mandatul de arestare preventivă, prelungit succesiv până în prezent.

„Soluţionarea cauzei s-a realizat prin cooperarea judiciară internaţională cu autorităţile judiciare din Marea Britanie şi Germania. Activitatea de urmărire penală a fost efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei de investigaţii criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Serviciului de investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita”, se mai precizează în documentul citat.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Harghita. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.