Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Organizarea festivalului durează aproape un an şi jumătate
- „Ne propunem ca ediţia de anul viitor să fie una excepţională, să trecem de la nivelul de festival din Estul Europei la un festival din Europa, să vorbească lumea despre noi aşa cum se vorbeşte, de exemplu, despre colegul meu de la Brezoi care face cel mai mare festival de blues din Europa”
Cel mai mare festival de muzică rock din România şi unul dintre cele mai importante din această parte a Europei şi-a tras, recent, cortina peste ediţia a opta. Început în anul 2013, la poalele cetăţii Râşnov, festivalul a crescut uşor-uşor, iar acum, la 10 ani de la prima ediţie, a ajuns la cifre uimitoare pentru industria muzicii rock de la noi. Înainte de festival, în cadrul unei conferinţe de presă, organizatorii Rockstadt Extreme Fest precizau faptul că, în 2013, bugetul a fost de 37.000 de euro, iar anul acesta s-a ridicat la 1 milion de euro.
În acest an, pe cele două scene au urcat peste 50 de formaţii, dintre numele importante internaţional amintind Cradle of Filth, Bullet for My Valentine, Overkill, Kreator sau Blind Guardian. De asemenea, în premieră pentru festival, a fost organizată o scenă a muzicii româneşti, pe care, în prima zi de festival, au urcat, pe lângă Cargo şi Celelalte Cuvinte, trupele Gothic, Sur Austru şi Syn Ze Sase Tri.
Rockstadt Extreme Fest 2022 s-a întins, anul acesta, pe durata a 5 zile (3-7 august) şi, în total, a adunat în jur de 30.000 de fani ai muzicii rock.
Aproape de finalul ediţiei, am avut plăcerea să realizez un interviu, pe care vă invit să-l citiţi mai jos, cu Dan Zaharia, cel care organizează acest festival şi care mai este cunoscut şi ca deţinătorul clubului Rockstadt din Braşov.
„Mi-am dorit să transform festivalul într-unul european”
– Ne aflăm la final de Rockstadt 2022. Care sunt concluziile ediţiei din acest an? A ieşit aşa cum v-aţi dorit?
– Până în 2019, Rockstadt Extreme Fest a crescut organic în fiecare an. A venit pandemia şi lucrurile nu au mai fost la fel. Am fost nevoiţi să returnăm banii celor care şi-au cumpărat atunci bilete, bilete destul de ieftine, şi am fost nevoiţi să creăm trei line up-uri diferite pentru fiecare ediţie (festivalul a fost amânat în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei şi doar acum, în 2022, al treilea an, s-a reuşit organizarea lui – n.a.).
Ce mi-am dorit eu pentru ediţia a opta – care în mod normal ar fi trebuit să fie a 10-a, una aniversară – a fost să transform festivalul într-unul european. Dacă am reuşit sau nu, o să vedem care este feed-back-ul participanţilor, dar eu asta mi-am dorit.
După cum văd eu lucrurile, cred că am ajuns acolo unde trebuie. Mărturie stă scena absolut impresionantă, care este cât un bloc cu două scări şi patru nivele.
Trebuie să subliniez că participarea a fost peste aşteptările noastre, în vremuri atât de grele, când COVID a reînceput să-şi facă de cap şi toate lucrurile sunt aşa cum sunt. Nu mai trăim o viaţă normală, ca înainte.
– Ţin minte, în 2013, când a fost prima ediţie, festivalul se întindea pe o suprafaţă mult mai mică şi cu o scenă mică. V-aţi imaginat atunci că în 10 ani, respectiv 8 ediţii, veţi ajunge să fiţi unul dintre cele mai importante festivaluri de acest gen din această parte a Europei?
– Când am pornit festivalul, poate nu chiar de la prima ediţie – faptul că a venit atunci Gojira ne-a dus pe drumul ascendent pe care am pornit după aceea – planul meu acesta a fost: să fac din Rockstadt Extreme Fest cel mai important festival după Brutal Assault. Numai că Brutal Assault anul acesta sărbătoreşte 25 de ediţii.
Aş vrea să îi rog pe cei care citesc interviul să se uite unde era Brutal Assault la a opta ediţie – ce trupe aveau, ce scenă era acolo – şi să înţeleagă că doar cumpărând bilet şi sprijinindu-ne putem să ajungem să avem pretenţiile pe care le au ei, să avem un festival ca afară, să avem o ţară ca afară; altfel nu avem cum.
Sponsorii nu sunt mereu deschişi să sprijine o mişcare de genul acesta, unde negrul este predominant. Atunci doar cu ajutorul publicului putem face din festivalul acesta unul cu adevărat european.
Cea mai mare bucurie pentru un organizator de evenimente este să vadă că oamenii sunt fericiţi
– Cât de greu este să organizaţi un asemenea festival? Mai ales că este unul de nişă.
– Noi muncim pentru organizarea unui festival cel puţin un an şi 4-5 luni. Şantierul aici, ca să facem tot ce se întâmplă, durează cel puţin 4 săptămâni, strânsul după eveniment are cel puţin două săptămâni.
Este greu. Dar ceea ce facem noi, facem din pasiune şi toate greutăţile sunt lăsate deoparte când vedem oamenii zâmbind. Asta este cea mai mare bucurie pentru un organizator de evenimente, să vadă că oamenii sunt fericiţi.
– Cât la sută e pasiune şi cât la sută afacere?
– Afacere nu este, pentru că un om normal la cap nu ar accepta să piardă atâţia bani cât am pierdut noi în decursul celor 8 ediţii de festival. Norocul meu e că familia mă susţine, soţia mea îmi acceptă nebunia. Este 100% pasiune şi o facem doar pentru oamenii care vin aici.
Anul acesta, cu greutăţile pe care le-am întâmpinat legate de transport, logistică, preţul cazărilor care a crescut imens, am fost nevoiţi să aducem toate trupele măcar cu o zi înainte pentru a nu se întâmpla ce s-a întâmplat, să anulăm două trupe; din 52, două trupe, în vremurile astea, este chiar o performanţă.
Este extrem de greu.
Pasiunea este 100% şi eforturile merită atâta timp cât ai pentru cine să faci lucrul acesta. Dacă oamenii nu vin, nu merită să faci evenimentul.
Cert este că ne propunem ca ediţia de anul viitor să fie una excepţională, să trecem de la nivelul de festival din Estul Europei la un festival din Europa, să vorbească lumea despre noi aşa cum se vorbeşte, de exemplu, despre colegul meu de la Brezoi care face cel mai mare festival de blues din Europa.
– Aveţi şi clubul Rockstadt, organizaţi acest festival, sunteţi foarte implicat în ceea ce priveşte muzica rock. Cum vedeţi industria şi publicul ascultător de muzică rock, în general, şi muzică rock extrem, în special, din România?
– Din păcate, nu suntem la nivelul la care ar trebui să fim nici din punct de vedere al publicului, nici din punct de vedere al trupelor. Probabil că asta este vina noastră, a celor care organizăm evenimente. Semne pozitive pot fi. Vremurile cred că ne-au dus înapoi cu foarte mulţi ani.
După părerea mea, în 2019 era un trend extrem de pozitiv şi aveam perspective să recuperăm. Cert este că există viitor. Faptul că sunt foarte mulţi copii şi tineri la toate evenimentele de rock ne dă speranţe că lucrurile vor fi pe un drum bun de acum înainte.
Consemnare de LIVIU CÂMPEAN
