Atenţie la păsări, nu le manipulaţi pe cele bolnave sau moarte! | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 24 februarie 2020
Home » Sănătate » Atenţie la păsări, nu le manipulaţi pe cele bolnave sau moarte!
Atenţie la păsări, nu le manipulaţi pe cele bolnave sau moarte!

Atenţie la păsări, nu le manipulaţi pe cele bolnave sau moarte!

În contextul apariţiei gripei aviare în România, specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi ai Direcţiei de Sănătate Publică din Harghita recomandă populaţiei să ia măsuri pentru prevenirea contractării virusului H5N8 înalt patogen, prezent la păsări domestice în ţări din Europa, vecine cu România sau care exportă în România păsări domestice sau produse ale acestora (Ungaria, Polonia, Slovacia)

Directoarea executivă adjunctă a Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, Cristina Antal, a declarat, luni, că în data de 18 ianuarie s-a primit o informare din Bihor, potrivit căreia au fost introduse în judeţul nostru 60 de kilograme de pulpe şi aripi de curcan – carne refrigerată, provenind din zona de protecţie, alăturată focarului de gripă aviară. Nota informativă a sosit la DSVSA Harghita la distanţă de o săptămână, astfel încât întreaga cantitate fusese deja vândută prin magazine alimentare. „Noi am fost notificaţi la o săptămână după ce a intrat carnea de curcan în judeţ, dar nu am găsit nimic. Din fericire, carnea nu provenea din zona infectată, ci din zona de protecţie”, a precizat directoarea executivă adjunctă a DSVSA Harghita, Cristina Antal.

Potrivit acesteia, în judeţ sunt în plină desfăşurare controalele privind respectarea biosecurităţii în exploataţiile de păsări. „În judeţ avem cinci ferme comerciale de păsări: una de curci, trei de găini ouătoare şi una de pui broiler. Patru dintre acestea au fost controlate şi urmează a cincea, Tranavia, în cursul acestei săptămâni. Verificările au vizat introducerea păsărilor, provenienţa hranei acestora, cum sunt ţinute, să nu aibă contact cu păsările sălbatice şi alte aspecte, iar agenţii economici au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire care se impun în cazul apariţiei bolii”, a spus reprezentanta DSVSA Harghita.

Cristina Antal a adăugat că, după apariţia focarului de gripă aviară din Maramureş, s-au făcut controale şi la unităţile de alimentaţie publică din judeţ, „cu privire la intrarea cărnii de pasăre, să nu provină din zone infectate, să vină cu documente de însoţire”. Până în prezent s-au verificat 11 unităţi, depozite, magazine comerciale şi acţiunea de control continuă.

DSVSA a mai notificat primăriile din judeţ şi medicii veterinari de asistenţă să informeze cetăţenii despre măsurile de prevenire a apariţiei bolii: să nu aibă contact direct cu păsările sălbatice, păsările domestice să nu părăsească gospodăria, locuitorii să nu achiziţioneze păsări „din faţa porţii”, iar mâncarea şi apa destinate păsărilor din gospodărie să nu fie expuse accesului păsărilor sălbatice – ele fiind cele care transmit cel mai uşor boala dintr-un loc într-altul – ci amplasate în zone protejate. Specialiştii mai recomandă acces limitat în exploataţiile de păsări, de preferat o singură persoană care să le dea de mâncare şi apă.

Despre toate acestea, DSVSA a relatat în cadrul unei instruiri la Tuşnad. „Toţi au fost informaţi ca în cazul apariţiei primelor simptome de gripă aviară să fie informaţi de urgenţă medicii veterinari. Simptomele caracteristice bolii la păsări sunt lipsa poftei de mâncare, apatia, apariţia descărcărilor nazale şi oculare, uneori tusea, cianoza crestei şi bărbiţelor şi diareea apoasă de culoare verde. „La om, gripa aviară se transmite cel mai des prin contactul direct cu păsările infectate. Până în prezent nu am avut anunţată nicio suspiciune. Continuăm supravegherea exploataţiilor”, a conchis directoarea executivă adjunctă a DSVSA Harghita.

La rândul ei, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Harghita a transmis un set de măsuri generale pentru populaţie: „Spălaţi-vă pe mâini cât mai des cu apă şi cu săpun, mai ales după contactul cu păsările; în lipsa apei şi a săpunului, mâinile se şterg cu alcool sanitar; nu manipulaţi păsări moarte; supravegheaţi copiii, nu-i lăsaţi să se joace cu păsări moarte sau bolnave”. Carnea de pasăre, ouăle şi produsele din carne de pasăre se vor achiziţiona numai din magazine autorizate, iar dacă veţi constata îmbolnăvirea păsărilor din ogradă sau moartea acestora, anunţaţi de urgenţă medicul veterinar.

În privinţa preparării cărnii de pasăre, medicii epidemiologi vă recomandă să separaţi carnea crudă de cea prelucrată termic sau de alimentele care sunt gata preparate. Nu folosiţi acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimente care sunt gata preparate. Spălatul mâinilor este indicat înainte, între şi după operaţiile de manipulare a alimentelor crude şi a celor prelucrate termic. „Nu puneţi carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care a fost aşezată înainte de a fi prelucrată termic. Carnea de pasăre, inclusiv ouăle, trebuie prelucrate termic timp îndelungat, la temperatură corespunzătoare, deoarece virusurile gripale sunt distruse prin prelucrare termică la mai mult de 70 de grade Celsius”, atenţionează reprezentanţii DSP Harghita. Înainte de a manipula şi prelucra ouăle, spălaţi-le cu apă şi cu săpun, iar după aceea spălaţi-vă pe mâini tot cu apă şi săpun. Nu folosiţi ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic. După manipularea păsărilor sau ouălor crude, spălaţi-vă pe mâini şi spălaţi toate instrumentele folosite, atent, cu apă şi săpun.

D. MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.