Situl de la Păuleni-Ciuc, o bogăţie arheologică

• Dr. Dan Buzea, de la MNCR: Aici au fost găsite elemente ale Epocii Bronzului (Cultura Ciomortan), ale Culturii Wietenberg, urme ale marelui complex cultural Cucuteni – Ariuşd – Tripolie, din perioada dacică şi cea post-romană

Probabil, mulţi dintre noi au auzit, măcar în treacăt, de situl arheologic Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetăţii” sau „Várdomb”. Dar, aş spune eu, cu siguranţă foarte puţini sunt şi cei care cunosc amănunte despre acesta.

Când a fost organizată Ziua Porţilor Deschise la sit, am avut ocazia şi plăcerea să stau de vorbă cu dr. Dan Buzea, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe, cel care face parte de mulţi ani din echipa de arheologi care cercetează zona.

Satul Csíkcsomortán a dat numele unei culturi

Dr. Dan Buzea ne povestea că situl este cunoscut încă din secolul al XIX-lea, când a fost amintit de Orbán Balázs în scrierile lui. Însă primul care a făcut primele schiţe ale sitului – cu tot ce înseamnă valuri de pământ şi şanţuri – a fost Alexandru Ferenci, care l-a şi menţionat în cadrul unei monografii a fortificaţiilor din Depresiunea Ciucului. Fără să facă săpături, l-a atribuit unei etape din perioada Epocii Fierului, Civilizaţiei Dacice.

Apoi, în ani ’60, Székely Zoltán, directorul din acea perioadă al Muzeului Judeţean Covasna, a început partea de cercetare ştiinţifică a acestui loc. Era curios pentru că oamenii au dus materialele, pe care le descoperiseră din joacă, la Muzeul din Ciuc, Aceste materiale prezentau decoruri interesante, nemaivăzute până atunci în zona asta şi atunci s-a hotărât să vină să facă primele investigaţii arheologice pentru a vedea ce este cu acele fragmente ceramice decorate cu triunghiuri incizate, umplute cu puncte sau linii.

Dr. Dan Buzea ne spunea că „surpriza a fost că a descoperit o cultură arheologică materială formată din ceramică şi obiecte care nu era descoperită până atunci pe teritoriul României. La fel de interesant este că în aceeaşi perioadă, în zona Moldovei, se făcea o descoperire tot pe un sit din această perioadă, a Epocii Bronzului, datată undeva în jurul anilor 2000 î.C.

Când a descoperit acele materiale şi le-a şi publicat, le-a prezentat la simpozioanele de arheologie care se realizau atunci, a zis să-i dea un nume. Şi a dat numele acestui sat, Csikcsomortan, care transliterat în româneşte este Ciomortan; i-a zis Ciomortan.

Pentru arheologia românească şi din lume este cunoscut ca situl de la Ciomortan «Vardum» sau «Dâmbul Cetăţii» şi aşa este el reperat de comunitatea ştiinţifică din întreaga Românie, din întreaga Europă, pentru că el este reprezentativ din toate punctele de vedere, nu numai pentru această civilizaţie, această cultură specifică Epocii Bronzului. Tot în acest loc avem succesiuni mult mai ample de comunităţi care au venit, au amenajat, au fortificat, au terasat, au construit case, au construit alte tipuri de complexe, alţii au preferat acest loc pentru un fel de ritualuri, depuneri în care avem, în special, indivizi, oameni şi mai puţine depuneri cu animale. Dar avem şi resturi de la ce au consumat oamenii în trecut (resturi de oase, animale) şi pentru asta avem studii care ne arată că anumite comunităţi preferau ovi-caprinele, avem resturi de porcine, avem un procentaj de resturi de la animale sălbatice, avem chiar şi oase de peşte – avem, de exemplu, mărgele făcute din coloană de crap, chiar mari”.

După perioada anilor ’60, situl a intrat într-un con de umbră, nemaifăcându-se cercetări. Asta şi din cauza faptului că în acea perioadă erau puţini arheologici în zonă, iar (aproape) tot timpul îl aveau ocupat cu activităţile de la muzeu.

Situl, în vizorul echipei de la MNCR

Pentru directorul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, dl Valeriu Kavruk – ne spunea dr. Dan Buzea – situl a devenit un punct de atracţie deoarece în acest loc, pentru perioada Epocii Bronzului, sunt cunoscute o primă cultură specifică epocii, denumită Cultura Ciomortan sau Costişa (pentru spaţiul Moldovei), şi o altă cultură specifică spaţiului Transilvănean, cunoscută sub numele de Cultura Wietenberg, de la numele unui deal de lângă Sighişoara. Toate aceste lucruri l-au determinat pe dl director Kavruk să reînceapă cercetarea pentru a vedea care este succesiunea cronologică a acestor culturi, neavând în descoperirile din anii ’60 informaţia stratigrafică (de exemplu, Cultura Ciomortan este pe un strat inferior, iar Cultura Wietenberg pe un strat superior şi atunci, cronologic, una e mai veche, alta mai nouă).

Astfel, cercetarea s-a reluat în 1999 pentru a vedea în ce măsură aceste lucruri pot fi identificate şi în teren. „Surpriza – ne spunea reprezentantul MNCR – a fost că, pe lângă faptul că s-a găsit succesiune cronologică între cele două culturi, în momentul în care a fost secţionat valul de fortificaţie al aşezării, sub acesta, care e format din şist, pământ cu piatră care se feliază foarte uşor, aşa cum îl vedem noi astăzi, depunere de peste 3 metri grosime, s-au descoperit urmele unei alte mari civilizaţii, care a luat amploare în perioada Eneolitică, în perioada Epocii Cuprului din Sud-Estul şi Estul Europei – ne referim la marele complex cultural Cucuteni – Ariuşd – Tripolie, răspândit din spaţiul acesta, Depresiunea Ciucului, Depresiunea Braşovului, spaţiul Sud-Est şi Est Transilvănean, Moldova noastră, Republica Moldova şi până la Kiev; în total, peste 3.000 de aşezări cunoscute, unele care sunt cunoscute şi pentru dimensiunea lor, care le caracterizează a megasituri, adică un fel de centre protourbane ale istoriei; ne referim la momentul cronologic al istoriei de la 4500 până pe la 3500 î.C.

Pentru zona noastră, avem prima etapă a acestei mari civilizaţii, care îşi întrerupe, să spunem, activitatea în ceea ce înseamnă descoperiri arheologice undeva în jurul anului 4000 î.C.: comunităţile părăsesc zona Ciucului, părăsesc zona Depresiunii Sf. Gheorghe, Ţara Bârsei şi trec dincolo de Carpaţi, unde îşi continuă existenţa încă câteva sute de ani”.

Au fost locuinţe de mari dimensiuni, locuinţe bine făcute, cu bârne masive, cu chirpici şi ce-i reprezintă pe cucuteni – să le spunem generic – este ceramica şi stilul lor artistic deosebit: au o pictură a ceramicii foarte frumoasă, folosind culori şi pigmenţi naturali, combinând albul cu roşu şi, într-o altă etapă, negrul într-o anumită proporţie, astfel încât acele vase care sunt pictate sunt adevărate capodopere de artă.

Cercetările s-au extins, iar în perioada 1999-2010 s-a reuşit descoperirea foarte multor lucruri interesante privind aceste comunităţi străvechi care au locuit aici. Printr-un proiect din anul 2011 de reamenajare a MNCR, realizat cu finanţarea Ministerului Culturii, s-a organizat şi o expoziţie arheologică de sit – expoziţia Aşezarea preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetăţii din judeţul Harghita – care este deschisă şi în prezent şi în care sunt prezentate succesiv toate aceste campanii, până la nivelul anului 2010.

În perioada 2010-2015 au fost efectuate săpături de verificare în anumite puncte, iar până în 2019 a fost o etapă de pauză în ceea ce înseamnă săpătură arheologică sistematică. Atunci, specialiştii s-au axat pe partea de cercetare geofizică, cercetare non-invazivă şi aerofotografie.

Cele mai recente descoperiri

„În 2017 – continua dr. Dan Buzea – în zona nord-estică a sitului, unde s-a deschis o secţiune arheologică lungă de 35 de metri, lată de 2 metri, colegul nostru Dan Ştefan, care este specialist în arheologie geospaţială, a efectuat un proiect de electrometrie în care a măsurat câmpul electric al subsolului în aceste intervale de teren şi, mai în glumă, mai în serios, ne-a spus aici aveţi un şanţ adânc de 3-4 metri. Am zis că o să-l vedem când facem sesiunea şi iată că nu a trecut mult, am săpat, şanţul a ajuns undeva la 3 metri, abia după am dat de stâncă.

Deci, noutăţile din cadrul proiectelor geofizice ne-au arătat că există foarte multe anomalii sub formă de şanţuri, valuri, care au fost confirmate şi de săpăturile arheologice din ultimii ani, din perioada 2019-2023. Săpături care au rezultat cu identificarea acestor anomalii de tip şanţ de fortificaţie. Cel puţin în această zonă sunt 8 şanţuri, unele din perioada Cucuteni-Ariuşd, avem din perioada Epocii Bronzului, avem şanţuri din perioadă să spunem Dacică şi şanţuri din perioadă post romană. Avem cronologie destul de variată şi intensă.

În zona vestică a sitului, în care s-a redeschis o săpătură mai veche, avem ocazia să identificăm o construcţie de tip zonă de acces, de tip poartă sau turn, la fel cum s-a descoperit şi în anii 2002 în zona nordică a sitului. Turnul, într-o primă etapă, îl putem asocia cu o zonă de acces du-te-vino în cetate, dar care, la un moment dat, a fost realizat şi ceva de genul o călătorie dintr-o lume în alta, prin sacrificarea sau înmormântarea unor indivizi în zona respectivă. În turnul din zona nordică a sitului am avut 3 indivizi incineraţi în groapă, iar în zona vestică am avut urme de la cel puţin 4 indivizi în acelaşi loc. Alături de ei au fost depuse obiecte interesante, dar în special vase ceramice cu decor specific acestei culturi de tip Costişa-Ciomortan, un decor care este asociat cu razele solare prin aceste triunghiuri foarte frumos realizate prin incizie în pasta crudă a vasului şi umplute cu puncte, după care se realiza un lustru deosebit al vasului. Întotdeauna este asociată cu depuneri în complexe închise de tipul depunere cu indivizi.

Nu vorbim de un cimitir sau de un mormânt, pentru că în perioada aceasta sunt cunoscute necropole, sunt cunoscute morminte care aveau cam alte tipuri, forme şi, în general, nu se făceau în aşezare”.

Dar ce sunt acele şanţuri?

Mai sus s-a tot vorbit despre şanţurile descoperite în cadrul sitului. L-am rugat pe dr. Dan Buzea să explice, pentru cei neavizaţi, ce semnificaţie aveau aceste şanţuri. Ne spunea că şi în rândul arheologilor discuţiile sunt împărţite, dar cele mai multe sunt asociate cu şanţuri de apărare, întărite de maluri de palisade, care te ajută să te aperi în faţa unui inamic, indiferent de ce formă este acesta – dacă este om sau animal. Cu siguranţă, rol defensiv atunci când aşezarea este întărită prin aceste tipuri de fortificaţii: un şanţ dublat de un val de pământ automat creează o anumită siguranţă.

Alţi arheologi atribuie pentru anumite şanţuri de dimensiuni mai mici rol de drenaj sau de delimitare a unui anumit spaţiu.

„Dar când ai în spate o movilă de genul acesta (se referea la cea de la Dâmbul Cetăţii, Păuleni-Ciuc), care este bine dublată cu un val mare de pământ şi numai dacă faci un mic calcul – în Epoca Bronzului, unde avem un şanţ de 3 metri adâncime şi un val de pământ de 6 metri, rezultă o diferenţă de nivel de 8-10 metri, iar dacă aveai şi o structură de palisade cu lemn reieşeau peste 10 metri şi oricine venea din exterior era greu să intre dacă nu avea prieteni în interiorul acestei cetăţii.

Deci, cel mai probabil, este asociat cu sistem defensiv, fortificat şi de protecţie maximă împotriva oricărui inamic sau animal care dorea să intre”.

Ce urmează?

Pentru perioada următoare, arheologii de la MNCR îşi propun să extindă cercetările în locurile unde sunt anomalii identificate prin metodele geofizice, să vadă în ce măsură acele şanţuri se continuă, în ce măsură pot fi asociate cele din zona nordică cu cele din zona vestică, să vadă cum sunt amplasate, dacă respectă anumite criterii, anumite linii, dacă sunt sub formă de potcoavă. „Dacă le putem pune cap la cap să ne dăm seama pentru fiecare etapă de locuit care şanţ unde era amplasat, unde era spaţiul de locuit, care erau elementele de fortificaţie şi, normal, asociat cu relieful pe care îl vedem noi astăzi, care faţă de trecut este un pic modificat în zona sitului”, încheia dr. Dan Buzea, de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii